Lucrările Adunării Generale a Sinodului episcopilor sunt împărțite în cinci module, în fiecare dintre acestea alternând sesiunile Congregațiilor generale și ale grupurilor de lucru. Fiecare dintre primele patru module are ca temă una dintre secțiunile Instrumentum laboris (A; B1; B2; B3), în timp ce cel de-al cincilea modul (C) cuprinde lucrări concluzive.
„Modulul B2“ al Sinodului despre sinodalitate
Aflându-se în Aula Paul al VI-lea din Vatican participanții la Adunarea Generală a Sinodului episcopilor încep să examineze și să discute „Modulul B2“, al cărui text integral îl oferim mai jos.
B 2. Co-Responsabilitatea în misiune: Cum putem împărți mai bine darurile și sarcinile în slujba Evangheliei?
51. „Biserica pelerină este misionară prin însăși natura ei“ (AG 2). Misiunea constituie orizontul dinamic din care trebuie să gândim Biserica sinodală, căreia îi imprimă un impuls spre „extazul“ care constă în „a ieși din noi înșine și a căuta binele celorlalți, chiar până la sacrificiul vieții noastre“ (CV 163; cf. și FT 88). Misiunea permite să se trăiască experiența Cincizecimii: după ce l-au primit pe Duhul Sfânt, Petru și cei unsprezece se ridică și iau cuvântul pentru a-l anunța pe Isus răstignit și înviat tuturor celor care trăiesc în Ierusalim (cf. Fap 2,14-36). Viața sinodală este înrădăcinată în același dinamism. Sunt numeroase mărturiile care descriu în acești termeni experiența trăită în prima etapă, și chiar mai numeroase sunt cele care leagă sinodalitatea și misiunea într-un mod inseparabil.
52. Într-o Biserică care se definește pe sine ca semn și instrument al unirii cu Dumnezeu și al unității întregii umanități (cf. LG 1), discursul despre misiune se concentrează pe luciditatea semnului și pe eficacitatea instrumentului, fără de care orice proclamare este lipsită de credibilitate. Misiunea nu este comercializarea unui produs religios, ci construirea unei comunități în care relațiile sunt o manifestare a iubirii lui Dumnezeu și, prin urmare, a cărei viață însăși devine o vestire. În Faptele Apostolilor, discursul lui Petru este urmat imediat de relatarea vieții comunității primare, în care totul devenea prilej de comuniune (cf. 2,42-47), ceea ce făcea comunitatea atractivă.
53. În această ordine de idei, prima întrebare referitoare la misiune se întreabă ce sunt dispuși cu adevărat să aibă în comun membrii comunității creștine, pornind de la unicitatea ireductibilă a fiecărui membru, în virtutea relației directe cu Cristos în Botez și ca locuință a Duhului Sfânt. Acest lucru face ca aportul fiecăruia dintre cei botezați să fie prețios și indispensabil. Unul dintre motivele pentru sentimentul de uimire observat în prima fază este legat de această posibilitate de contribuție: „Chiar pot să ofer ceva?“. În același timp, fiecare persoană este invitată să își recunoască propria incompletitudine și, prin urmare, conștientizarea faptului că în plinătatea misiunii este nevoie de toți. În acest sens, misiunea are, de asemenea, o dimensiune sinodală constitutivă.
54. Din acest motiv, a doua prioritate identificată de o Biserică care se descoperă misionară și sinodală privește modul în care este capabilă să solicite contribuția tuturor, fiecare cu darurile și rolurile sale, valorizând diversitatea carismelor și integrând relația dintre darurile ierarhice și cele carismatice[1]. Perspectiva misiunii plasează carismele și ministerele în orizontul a ceea ce este comun și, în acest fel, le protejează fecunditatea, care este compromisă atunci când devin prerogative care legitimează forme de excludere. O Biserică sinodală misionară are datoria de a se întreba cum poate recunoaște și valorifica contribuția pe care fiecare persoană botezată o poate oferi în misiune, ieșind din sine și participând împreună cu alții la ceva mai mare. „Contribuția activă la binele comun al umanității“ (CA 34) este o componentă inalienabilă a demnității persoanei, chiar și în cadrul comunității creștine. Prima contribuție pe care fiecare o poate aduce este aceea de a discerne semnele timpurilor (cf. GS 4), pentru a menține conștiința misiunii noastre comune în acord cu suflul Duhului. Toate punctele de vedere au ceva de contribuit la acest discernământ, începând cu cel al săracilor și al exclușilor: a merge împreună cu ei nu înseamnă doar a răspunde și a prelua nevoile și suferințele lor, ci și a le respecta protagonismul și a învăța de la ei. Aceasta este calea de a le recunoaște demnitatea egală, scăpând de capcanele asistențialismului și anticipând pe cât posibil logica cerului nou și a pământului nou spre care ne îndreptăm.
55. Fișele de lucru legate de această prioritate încearcă să concretizeze această întrebare de bază în ceea ce privește subiecte precum recunoașterea diversității vocațiilor, carismelor și ministerelor, promovarea demnității baptismale a femeilor, rolul ministerului hirotonit și, în special, al ministerului episcopului în cadrul Bisericii sinodale misionare.
[1] Cf. Congregația pentru Doctrina Credinței, Scrisoarea Iuvenescit Ecclesia, 15 mai 2016, 13-18.
Sursa: www.vaticannews.va/en
