Participanții la cea de-a XVI-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor au aprobat o Scrisoare către Poporul lui Dumnezeu în care se mulțumește pentru experiența trăită, se detaliază activitatea din ultimele săptămâni și se exprimă speranța că, în lunile următoare, toți vor putea „participa în mod concret la dinamismul comuniunii misionare indicat de cuvântul ‘sinod'”.

 Scrisoarea celei de-a XVI-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor, adresată Poporului lui Dumnezeu

Dragi surori, dragi frați,

La încheierea lucrărilor primei sesiuni a celei de-a 16-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, dorim să mulțumim lui Dumnezeu împreună cu voi toți pentru experiența frumoasă și îmbucurătoare pe care am trăit-o. Am trăit acest timp binecuvântat în comuniune profundă cu voi toți. Am fost susținuți de rugăciunile voastre, purtând cu voi așteptările, întrebările, dar și temerile voastre. Așa cum a cerut Papa Francisc în urmă cu doi ani, a fost inițiat un lung proces de ascultare și de discernământ, deschis întregului Popor al lui Dumnezeu, nimeni nefiind exclus, pentru a „călători împreună”, sub călăuzirea Duhului Sfânt, discipoli misionari angajați în urmarea lui Isus Cristos.

Sesiunea în care ne-am reunit la Roma începând cu 30 septembrie reprezintă o etapă importantă a acestui proces. În multe privințe, a fost o experiență fără precedent. Pentru prima dată, la invitația Papei Francisc, bărbați și femei au fost invitați, în virtutea botezului lor, să se așeze la aceeași masă pentru a lua parte, nu numai la discuții, ci și la procesul de vot al acestei Adunări a Sinodului Episcopilor. Împreună, în complementaritatea vocațiilor noastre, a carismelor și a ministerelor noastre, am ascultat intens Cuvântul lui Dumnezeu și experiența celorlalți. Folosind metoda conversației în Duhul Sfânt, am împărtășit cu umilință bogăția și sărăcia comunităților noastre de pe toate continentele, căutând să discernem ce vrea să spună Duhul Sfânt Bisericii de astăzi. Am experimentat astfel și importanța de a promova schimburile reciproce între tradiția latină și tradițiile creștinismului oriental. Participarea delegaților fraterni din alte Biserici și comunități ecleziale a îmbogățit profund discuțiile noastre.

Adunarea noastră a avut loc în contextul unei lumi în criză, ale cărei răni și inegalități scandaloase au răsunat dureros în inimile noastre, conferind o gravitate deosebită activității noastre, mai ales că unii dintre noi provin din țări în care războiul face ravagii. Ne-am rugat pentru victimele violențelor ucigașe, fără a-i uita pe toți cei care au fost forțați de mizerie și corupție să ia drumul periculos al migrației. Ne-am asigurat solidaritatea și angajamentul alături de femeile și bărbații din întreaga lume care lucrează pentru a construi dreptatea și pacea.

La invitația Sfântului Părinte, am făcut un loc semnificativ pentru tăcere, pentru a favoriza ascultarea reciprocă și dorința de comuniune în Duhul Sfânt între noi. În timpul veghei ecumenice de deschidere, am experimentat cum setea de unitate crește în contemplarea tăcută a lui Hristos răstignit. De fapt, crucea este unica catedră a Celui care, după ce s-a dat pe sine însuși pentru mântuirea lumii, și-a încredințat ucenicii Tatălui Său, pentru ca „toți să fie una” (Ioan 17,21). Uniți cu fermitate în speranța adusă de Învierea Sa, i-am încredințat casa noastră comună, unde strigătele pământului și ale săracilor devin tot mai urgente: „Laudate Deum!” („Lăudați-l pe Dumnezeu!”), așa cum ne-a reamintit Papa Francisc la începutul activității noastre.

Zi de zi, simțeam chemarea urgentă la convertire pastorală și misionară. Pentru că vocația Bisericii este de a vesti Evanghelia nu concentrându-se asupra ei însăși, ci punându-se în slujba iubirii infinite cu care Dumnezeu a iubit lumea (cf. Ioan 3,16). Când persoanele fără adăpost din apropierea Pieței Sfântul Petru au fost întrebate despre așteptările lor în ceea ce privește Biserica cu ocazia acestui sinod, au răspuns „Iubire!”. Această iubire trebuie să rămână mereu inima arzătoare a Bisericii, o iubire trinitară și euharistică, așa cum a amintit Papa pe 15 octombrie, la mijlocul adunării noastre, invocând mesajul sfintei Tereza a Pruncului Isus. „Încrederea” este cea care ne dă îndrăzneala și libertatea interioară pe care am experimentat-o, neezitând să ne exprimăm liber și cu umilință convergențele, diferențele, dorințele și întrebările.

Și acum? Sperăm că lunile care vor preceda cea de-a doua sesiune din octombrie 2024 vor permite tuturor să participe în mod concret la dinamismul comuniunii misionare indicat de cuvântul „sinod”. Nu este vorba de o ideologie, ci de o experiență înrădăcinată în tradiția apostolică. Așa cum ne-a amintit Papa la începutul acestui proces, „comuniunea și misiunea pot risca să rămână oarecum abstracte, dacă nu cultivăm o praxis eclezială care să exprime concretețea sinodalității (…) încurajând o implicare reală din partea fiecăruia și a tuturor” (9 octombrie 2021). Provocările sunt multiple și întrebările numeroase: raportul de sinteză al primei sesiuni va preciza punctele de acord la care am ajuns, va evidenția întrebările deschise și va indica modul în care vor continua lucrările noastre.

Pentru a progresa în discernământul său, Biserica trebuie neapărat să asculte pe toată lumea, începând cu cei mai săraci. Acest lucru necesită un drum de convertire din partea sa, care este, de asemenea, un drum de laudă: „Îți mulțumesc, Tată, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit copiilor mici” (Luca 10, 21)! Aceasta înseamnă să-i ascultăm pe cei cărora li s-a refuzat dreptul de a vorbi în societate sau care se simt excluși, chiar și de către Biserică; să-i ascultăm pe cei care sunt victime ale rasismului sub toate formele sale – în special, în unele regiuni, pe popoarele indigene ale căror culturi au fost disprețuite. Mai presus de toate, Biserica din zilele noastre are datoria de a-i asculta, într-un spirit de convertire, pe cei care au fost victimele abuzurilor comise de membri ai corpului eclezial și de a se angaja în mod concret și structural pentru a se asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla.

De asemenea, Biserica trebuie să-i asculte pe laici, femei și bărbați, toți chemați la sfințenie în virtutea vocației lor baptismale: mărturia cateheților, care în multe situații sunt primii vestitori ai Evangheliei; simplitatea și vivacitatea copiilor, entuziasmul tinerilor, întrebările și rugămințile lor; visele, înțelepciunea și memoria persoanelor în vârstă. Biserica trebuie să asculte familiile, preocupările lor educaționale, mărturia creștină pe care o oferă în lumea de astăzi. Ea trebuie să primească vocea celor care doresc să se implice în slujirea laicilor și să participe la structurile de discernământ și de luare a deciziilor.

Pentru a progresa mai departe în discernământul sinodal, Biserica are nevoie, în mod special, să adune și mai mult cuvintele și experiența slujitorilor hirotoniți: preoții, colaboratorii primari ai episcopilor, a căror slujire sacramentală este indispensabilă pentru viața întregului corp; diaconii, care, prin slujirea lor, semnifică grija întregii Biserici pentru cei mai vulnerabili. De asemenea, ea trebuie să se lase interpelată de vocea profetică a vieții consacrate, santinelă vigilentă a chemării Spiritului. De asemenea, ea trebuie să fie atentă la toți cei care nu împărtășesc credința ei, dar care caută adevărul și în care este prezent și operativ și Duhul, care „oferă tuturor posibilitatea de a se asocia la acest mister pascal” (GS 22).

„Lumea în care trăim și pe care suntem chemați să o iubim și să o slujim, chiar și cu contradicțiile sale, cere ca Biserica să consolideze cooperarea în toate domeniile misiunii sale. Tocmai această cale a sinodalității este cea pe care Dumnezeu o așteaptă de la Biserica celui de-al treilea mileniu” (Papa Francisc, 17 octombrie 2015). Nu trebuie să ne fie teamă să răspundem la această chemare. Maria, Mama Bisericii, prima pe drum, însoțește pelerinajul nostru. În bucurie și în durere, ea ni-l arată pe Fiul ei și ne invită să ne încredem. Iar El, Isus, este singura noastră speranță!

Vatican, 25 octombrie 2023

Sursa: www.vaticannews.va
Traducere: Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara
Foto: www.vaticannews.va