Sâmbătă, 25 iulie 2020, în prezența Excelenței Sale Msgr. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, a fost marcată aniversarea a 20 de ani de existență, respectiv de la fondarea Parohiei Reșița II Govândari „Preasfânta Treime“ de către episcopul de atunci, Excelența Sa Martin Roos, ce-a de-a doua parohie romano-catolică de pe teritoriul urbei de pe Bârzava , respectiv în cartierul „Lunca Bârzavei“, numit popular și „Govândari”.
Episcopul Msgr. Iosif Csaba Pál a amintit în predica sa aspecte din vremea fondării acestei comunități, respectiv a casei comunitare în acest cartier al Reșiței, prima comunitate creștină fondată în acest cartier de locuințe după anii dictaturii comuniste. Atunci, episcopul diecezan actual era paroh de Reșița, fiind păstorul spiritual și al acestui cartier. Părintele episcop a amintit faptul că parohia cea nouă, fondată la 1 septembrie 2000, dispunând de capela „Sf. Francisc și Clara“ și deschisă în mod festiv, a fost ce-a de-a doua parohie din Dieceză (după Dumbrăvița, în 1992), respectiv prima parohie din Banatul Montan, înființată după Revoluția din 1989.
La începutul Sf. Liturghii Pontificale, episcopul diecezan a fost salutat în trei limbi (germană, maghiară și română) de către parohul locului Pr. Attila Puskás, cuvinte de salut fiindu-i adresate păstorului diecezei și de reprezentanți ai comunității parohiale. Au fost prezenți Pr. Mihai Titi Dumitresc, arhidecan al Banatului Montan, paroh de Lugoj, Pr. Veniamin Pălie, decan de Caraș și paroh de Reșița I „Maria Zăpezii“, precum și Pr. Martin Jäger, paroh de Anina (cu filiala Steierdorf), Pr. Marin Matieș, paroh de Caransebeș, Pr. Alin Emil Irimiciuc, paroh de Bocșa și Pr. Zoltán Toman, de la Timișoara. A concelebrat și parohul greco-catolic de Reșița, Părintele Ovidiu Pop. La sfârșitul sf. Liturghii a fost prezentat comunității și viitorul student la Teologie, Mario Karnel, din Anina, sosit la sărbătoare împreună cu parohul său.
Un fapt impresionant a fost numărul frumos de familii tinere cu copii, care au luat parte la Sf. Liturghie pontificală, fapt care vorbește despre vitalitatea acestei parohii noi, întemeiate abia în anul 2000.
La finalul Celebrării Euharistice, membrii parohiei serbate au dedicat episcopului diecezan o compoziție muzicală semnată de muzicianul Mihai Cristea (cantor-organist al bisericii Preasfânta Treime) și de Cristian Roșoagă (organist și profesor de muzică la liceul de specialitate din Reșița). În centrul compoziției a stat motto-ul episcopului dicezan „Păstrează-i în numele tău“ (In. 17, 11).
Liturghia pontificală a fost înfrumusețată din punct de vedere muzical de corul lărgit al parohiei, căruia i s-au alăturat oaspeți din Cluj, Bistrița și Reșița, mai precis profesori din cadrul Liceului de Artă „Sabin Păuța“, sub conducerea muzicală a d-lui Mihai Cristea.
Erwin Josef Ţigla