„Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale.“ (Ioan 10, 11)

În Biserica romano-catolică, duminica a IV-a din Timpul Pascal este Duminica Bunului Păstor, totodată Ziua Mondială a Vocațiilor. Sf. Papă Paul al VI-lea a decretat această sărbătoare în anul 1963, în timpul Conciliului Vatican II. În cadrul Sf. Liturghii celebrate în această duminică, credincioșii se roagă pentru preoți și pentru noi vocații la viața consacrată.
Cu prilejul Duminicii Bunului Păstor am rugat câțiva preoți și seminariști să ne răspundă la două întrebări cu privire la vocația sacerdotală.

– Ce înseamnă pentru Dumneavoastră vocația sacerdotală?

Marian-Branko Duma, student la teologie (Fulda): – Chemarea sacerdotală reprezintă pentru mine acel răspuns pe care l-am dat la chemarea lui Dumnezeu. „Încă înainte de a te fi format în sânul mamei tale, eu te-am ales deja“ (Ier 1,5). Fiecare dintre noi este chemat să îi slujească lui Dumnezeu în acel loc în care fiecare ne aflăm, unde ne îndeplinim munca noastră zilnică. Însă preoții sunt chemați într-o măsură cu totul deosebită, de a-i sluji lui Dumnezeu. Prin Sfințirea lor, ei sunt făcuți părtași de Preoția lui Isus Cristos. Asta înseamnă că însuși Cristos trăiește în fiecare preot, iar în faptele preotului, acționează Isus însuși. Este un miracol la fel de mare, precum este și conferirea sfintelor Sacramente (semnele vizibile) prin care putem avea acces la Mântuire. Celebrarea Sf. Euharistii, prin care jertfa de  pe Cruce se repetă, mereu și mereu, în mâinile preotului, sacramentul Penitenței, în cadrul căruia fiecare credincios se împacă cu Dumnezeu, sunt doar câteva exemple care, personal, mă motivează să îmi doresc să devin preot. În fond, chemarea la Preoție este un „DA“ permanent prin care eu îi răspund mereu și mereu lui Dumezeu, la chemarea sa.
Pr. Novița Marian Drăghia, paroh de Breștea: – O taină izvorâtă din cer, o chemare deosebită către ceva și o mare responsabilitate.
Pr. Csaba Miklós, paroh de Mailat: – Este bine ca să ne punem această întrebare uneori și ca un scurt exercițiu spiritual, un examen de conștiință. Să ne oprim și să medităm. După douăzeci și cinci de ani de preoție, pot spune că datorită harului lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, adică preot. Fără acesta nu știu ce ar fi fost viața mea. Vocația preoțească este indefinibilă. Este ca dragostea: nu știi din ce cauză se întâmplă, dar există atât și părți bune cât și suferință, încercări. Vocația preoțească este o îndatorire de la Dumnezeu: o nouă provocare în fiecare zi: o mulțime de întâlniri, sarcini cu care Domnul te surprinde, plăcut sau neplăcut. Vocația preoțească este a fi un mijlocitor între Dumnezeu și oameni, dar și în sens invers. De multe ori simt că nu sunt demn de sarcina pe care mi-o încredințează Dumnezeu, că este prea mare dragostea cu care El mă îmbrățișează pentru care eu nu pot fi destul de recunoscător. Fără Dumnezeu și fără oameni vocația preoțească nu valorează nimic. A fi preot înseamnă a îndeplini cel mai bine ceea ce Dumnezeu ne încredințează în acea zi, în viața de zi cu zi, prin Duhul Sfânt după propriile puteri în semn de mulțumire lui Dumnezeu.
Pr. Attila Puskás, paroh de Reșița II – Preasf. Treime: – Înainte de toate, înseamnă recunoștință pentru cei doi preoți care au avut curajul să mi se adreseze și să mă însoțească. Extraordinara capacitate a unui preot este aceea de a se putea adresa unui tânăr. Dar adresarea nu este suficientă, și chemarea divină trebuie îngrijită în acel tânăr. Vocația sacerdotală nu poate fi doar treaba lui Dumnezeu. Preotul trebuie să-l însoțească pe tânăr. Deci, pentru mine, vocația preoțească înseamnă Recunoștință și Frumusețe! Sunt recunoscător pentru că au descoperit acest har în mine. Viața mea preoțească este o aventură profundă cu Învățătorul și cu frații.

– Cum i-ați încuraja pe cei care se gândesc să aleagă această vocație?

Marian-Branko Duma, student la teologie (Fulda): – Din prezenta mea experiență pot doar să îi încurajez pe tinerii actuali să pornească pe acest drum și să îi spună „DA“ lui Dumnezeu. Timpul studiilor mele a trecut până acum prin diferite faze, mai bune sau mai grele, însă țelul meu nu este să ajung la final descurajat și dezamăgit, ci mult mai mult. Țelul pregătirii pentru preoție este de a construi bărbați maturi și caractere puternice, pentru a putea dărui vremurilor actuale răspunsuri corecte și bune, conforme cu învățătura Bisericii. Definitorie este în pregătire, relația noastră personală cu Cristos, care trebuie cultivată mereu și peste tot, pentru a putea devein tot mai profundă. Sf. Ioan Maria Vianney descria Preoția cu următoarele cuvinte: „Preoția este Dragostea Inimii Preasfinte a lui Isus“ Această formulare extraordinară descrie pentru mine însăși ființa misiunii și sfințeniei Preotului.
Pr. Novița Marian Drăghia, paroh de Breștea: – Să fie curajoși și încrezători, să nu se teamă să-și pună inima în mâinile lui Dumnezeu.
Pr. Csaba Miklós, paroh de Mailat: – Nu aș ascunde nimic, nici ceea ce este bine, nici ceea ce este rău, dar aș sublinia că dacă un tânăr se gândește la această vocație, se întâmplă nu pentru că el l-a ales pe Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu l-a ales pe el și l-a onorat cu iubirea Lui deosebită. I-aș spune că decizia lui este un răspuns dat Tatălui Ceresc, cel iubitor, așa ca cel dat de Maica Domnului când Dumnezeu i-a transmis vestea cea bună adusă de un înger, că ar putea fi mama Fiului lui Dumnezeu. În rest, totul izvorăște numai din aceasta. Decizia de bază este importantă, iar ea se desăvârșește de-a lungul anilor. Aș spune că, în această lume mincinoasă, este nevoie de cei care răspund pozitiv chemării lui Dumnezeu și care pot să ofere oamenilor dezorientați din această lume, ceea ce este sacru, ceea ce este bun și ceea ce este o sursă adevărată și constantă de speranță: vestea bună a Evangheliei.
Pr. Attila Puskás, paroh de Reșița II – Preasf. Treime: – Îi încurajez să iubească voința Domnului! Să și-o asume! Acesta este cel mai profund DA! Să asume acest risc asemenea Sfintei Fecioare Maria!

(Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara)