În fiecare an, la 5 august este celebrată în toată lumea catolică, în conformitate cu calendarul latin, sărbătoarea Maria Zăpezii – Comemorarea consacrării Bisericii Sf. Maria Maggiore din Roma. Singura bisericü din Dieceza de Timișoara, care este pusă sub acest patrociniu (hram) este biserica din Reșița, orașul vechi. În fiecare an, în jurul acestei date, este celebrat aici hramul/ Kirchweih-ul. Care a fost motivul pentru care a fost ales acest hram pentru biserica din Reșița, încă din zorii fondării primelor amenajamente industriale, nu vom mai putea afla vre-odată. Dar faptul că acest patrociniu este unic în dieceza noastră, asta este clar, iar noi suntem recunoscători pentru acest lucru.
În căutare de date cu privire la fondarea acestei biserici și a comunității, a găsit în Arhiva Diecezană a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, câteva date…
În Protocolul Vizitației Canonice întreprinse de episcopul Josef Lonovics de Krivina, la Reșița, în 1836, dar și în partea introductivă la câteva „Status Animarum“ (recensăminte parohiale) și în ediții mai vechi ale Schematismului diecezan (de exemplu cel din 1837), respectiv în Protocolul Vizitației Canonice întreprinse de episcopul Alexander Csajághy, la Reșița, în 1854, avem câteva informații concrete privind parohia Reșița:

Despre Parohie știm că a fost întemeiată în anul 1776 / fiind menționată și variantă 1772. Biserica a avut – se pare, mereu – hramul Sf. Fecioară Maria a Zăpezii, primul lăcaș fiind ridicat în 1777 și binecuvântat la 28 septembrie 1777, într-a 19-a duminică de după Rusalii (conform calendarului liturgic de atunci) de către părintele Joseph Ermon, paroh de Bocșa, acesta fiind delegat în scris, în acest sens, la 7 august a.c. de Vicarul General de atunci. Au fost prezenți: Pr. Adam Pilzbnach, paroh de Dognecea și Pr. Franz Somer, paroh de Reșița (foarte probabil franciscan din Carașova – deși nu ni se precizează), împreună cu întreaga comunitate catolică din Reșița. Locuința parohului – casa parohială – a fost ridicată tot în acest timp (1776-1777), având lângă ea și o școală cu două clase. În 1822 biserica a fost prevăzută cu un gard propriu, care să o protejeze de evenimente nedorite. Ea era prevăzută cu turn, cu 4 clopote (informație pomenită deja și în protocolul vizitației din 1836).
În biserică exista deja o icoană a Sf. Fecioare Maria a Zăpezii, flancată de doi îngeri. Tabernacolul era încadrat de doi heruvimi, dintre care unuia îi lipsesc degetele, ambii având deteriorări din vremea războiului cu turcii (probabil cel din 1788). Statui de lemn: în dreapta poate fi văzută cea a Sf. Ioan Nepomuk, iar în stânga cea a sf. Florian.
Actuala biserică a fost ridicată între 1841 și 1847. A fost binecuvântată la 25 noiembrie 1847 de către canonicul catedral și arhidiaconul Leopold Klaszovits, paroh de Oravița, având patru clopote: unul în cinstea sf. Tereza (1807), unul în cinstea sf. Gheorghe (1836), unul în cinstea Buneivestiri (1800) și un al patrulea, mai mic. Atât biserica veche, cât și cea din 1847 erau inițial acoperite cu șindrilă. Vechea biserică nu avea ceas, cea nouă dispune(a) de un ceas, finanțat de Camera Regală Montanistică, cumpărat de parohul Mathias Aisele de la meșterul Josef Friedrich.

Despre Parohi
Comunitatea a fost inițial, din 1770 și până în 8 februarie 1772, o filială a parohiei Carașova, pe atunci administrată de călugării franciscani observanți. Din 1772 Reșița a primit un administrator parohial propriu, în persoana preotului Adam Pilzbach, care a rămas aici până la 26 martie 1776. Din 1776 și până în 3 octombrie 1780, preot-paroh a fost Franz Sommer. Din 1780, parohia a fost administrată de capelanul din Carașova, Pater Fulgentius Schimer, până în 24 august 1781. Lui i-a succedat aici, din 30 august 1781, parohul Matheus Dellarics, până în 29 martie 1785. Din 29 martie 1785 și până în 2 iulie 1786 a păstorit Pater Benedictus Braun, franciscan observant din prov. Sf. Ioan din Capistrano. Din 22 august 1786 și până în 11 iunie 1798 îl regăsim la Reșița pe Pr. Laurentius Kempf, administrator parohial. Din 11 iunie 1798 și până în 10 iulie 1799 – Valentinus Terbousheg, administrator parohial.  Din 10 iulie 1799 și până în 3 februarie 1809 a activat aici P. Laurentius Fritsch, călugăr franciscan observant din Prov. Bulgară a Imaculatei Concepțiuni. După el, din 3 februarie 1809 și până în 16 septembrie 1810, parohia a rămas vacantă, fiind administrată de parohul vecin, din Lupac, Pr. Adreas Dreyhann. Din 16 septembrie 1810 și până în 18 mai 1811 apăre Pr. Adreas Blovszky ca administrator parohial. Din 1811 / 1812 – 10 aprilie 1836 apare Pr. Mathias Aizele în calitate de paroh, propus de Direcția Montanistică – fiind instalat în mod oficial în această funcție la 5 august 1821 de către decanul de Oravița, Friedrich Moritz, în prezența parohilor din Lupac și Văliug, dar și a autoritățoilor civile. Se pare că l-a avut din același an ca și capelan pe Pr. Paulus Botka, care ulterior i-a succedat ca paroh. Pr. Aizele a activat probabil din 1812-1821 fără a fi instalat paroh sau doar ca administrator parohial, iar din 1821 ca paroh.  Din 10 aprilie 1836 – 21 iulie 1845 i-a succedat Pr. Paulus Botka, în calitate de paroh. Între 1845 – 15 iunie 1846 – îl regăsim pe Pr. Augustin Vendeschu (Wendeschu) ca paroh, iar din 1846 pe Pr. Georgius Eisner în aceiași calitate.
Despre preoții care nu știm dacă erau călugări sau nu, dar care au stat la Reșița circa un an sau mai puțin, putem presupune cu ușurință că erau călugări, deoarece ei nu rămâneau, în acea vreme, prea mult timp într-o parohie, fiind schimbați cu un alt confrate.

Crucile de hotar, la 1836 erau în total în număr trei, în stare bună, cu reprezentarea Mântuitorului pe ele (probabil din tablă):
– una la Nord, la marginea Reșiței, lângă drum, ridicată de Georg Engl, maestru tâmplar din Bocșa și binecuvântată în 1817;
– una pe culmea dealului ridicată de Georg Herglotz la 2 iulie 1833 și binecuvântată în același an de parohul Mathias Aizele;
– una în cimitir, ridicată pe cheltuiala parohiei și binecuvântată în 1831, la care se țin procesiuni și rugăciuni în zilele Rogațiunilor, posturilor de Quatember și la jubilee.
– în 1842 s-a ridicat o cruce de lemn de câtre Joseph Peternell, dotată de Joannes Schäffer și binecuvântată în același an.
În 1852 a fost ridicată de comunitatea catolică locală statuia din metal a sf. Ioan Nepomuk, în loc demn, reprezentativ, fiind și binecuvântată.

Învățătorul-cantor
În 1836 activa la Reșița învățătorul Augustin Funke, căsătorit, în etate de 47 de ani, având trei copii, originar din Herzogwald Grotha, Preusisch-Schlessien, absolvent de școală publică, urmând cursuri de preparandie și fiind versat în pedagogie practică. A activat din 1811 la Sasca, ulterior la Dognecea și apoi a fost transferat la Reșița de Direcția Montanistică din Oravița. În acel moment lucra la Reșița deja de 18 ani, fiind bărbat de moravuri bune, știind să cânte la orgă și să asiste la Sf. Liturghii conform ritului roman. Îi învăța pe copii (și) cântul și muzica, preda în limba germană, nu în maghiară. Se îngrijea bine de școală, iar la primirea sa în serviciu, în 1811, la Sasca, a depus profesiunea de credință, în fața lui P. Hypolitus Krausz, paroh pe atunci la Sasca.
În 1853/54 activa la Reșița învățătorul de primă clasă Petrus Czech, originar din Becicherecu Mic, fiind în etate de 52 de ani. Vorbea limba germană, a urmat studii de institutor și a activat anterior la Bulgăruș și ulterior ca dirijor de cor la Oravița. Știa să cânte la orgă și să asiste la Sf. Liturghii conform ritului roman. Îi învăța pe copii (și) cântul și muzica, predând în germană. Învățător de clasă secundă era Ernest Peter, din Moldova Nouă, în etate de 39 de ani, care vorbea limba germană și limba română, a urmat studii de institutor și a activat anterior la Oravița, de unde a venit la Reșița în 1833, fiind transferat aici de Inspectoratul Școlar Districtual Montan. Preda și el în germană.

Clopotarul
Funcția de clopotar apare menționată abia în protocolul vizitațiunii din 1854: atunci era angajat în acest post Antonius Ringeis, născut la Reșița, în etate de 46 de ani, căsătorit, apt pentru această muncă, de meserie fierar (lucrător în fier/ posibil turnător), care muncea în meseria sa de 14 ani fiind harnic și pașnic.

Moașa
În Reșița, la 1836, moașă era Theresia Drexler, văduvă, născută Freuhuber, catolică, ea știind să boteze copii în caz de maxim pericol. Deținea aprobare de a activa de la medicul din Oravița, încă din 21 ianuarie 1813, depunând jurământ la Kladna (Gladna) tot în 1813, respectiv la Reșița la 14 februarie 1817, în fața Cancelariei Regale. Era o femeie de moravuri bune. Nu existau pe atunci la Reșița alte moaște de alte confesiuni. În filiale și la Bocșa existau alte moașe. Nu a murit nebotezat nici un copil din vina moașei.
În 1854 existau două moașe în Reșița: Johanna Bohrer și Anna Papp, ambele catolice, ambele capabile să confere sacramentul Botezului în caz de necesitate. Ele dețineau diplome aprobate, emise de Universitatea din Pesta, respectiv aprobate de Oficiul Cameral Regal Metalurgic din Reșița și de Comisariatul Procesual Cameral Regal din Bocșa, în fața cărora au depus jurământ. Nu a murit nebotezat nici un copil din vina moașelor.

Cimitirul
Exista deja din veacul al XVIII-lea, fiind situat la nord de localitate, la distanță de casele oamenilor, fiind prevăzut cu o cruce centrală binecuvântată. Cimitirul era și el binecuvântat la 1770. În 1831 și în 1852 a fost mărit de oficiul regal, fiind binecuvântat de parohul Mathias Aizele, conform prevederilor ritului roman, din încredințarea episcopului Antonius Török. Era prevăzut cu șanț și gard, cu poartă. Acestea erau și ele întreținute din banii parohiei. În cimitir se înmormântau catolici, dar erau permise și înmormântări de luterani (evanghelici) și reformați (calvini).
Copii morți nebotezați erau înmormântați într-un areal al cimitirului, destinat lor. În jurul sau în înterioriul bisericii nu existau morminte sau monumente funerare vechi. Cimitirul se afla în stare bună la 14 martie 1836.

dr. Claudiu Sergiu Călin, Timișoara,
Erwin Josef Ţigla, Reșița
(Foto: https://www.facebook.com/pages/Biserica%20Romano%20Catolica%20%22%20Maria%20Zapezii%20%22%20Resita/1549124878645726/)