Profesionalism, empatie, credință, compasiune – concepte care capătă acum un conținut mai profund datorită acelor persoane, care și în această perioadă de grele încercări lucrează în fiecare zi și își riscă propria sănătate și sănătatea familiei lor, a apropiaților pentru a-i ajuta pe semenii lor, sunt statornici și își desfășoară activitatea cu devotament. Sunt persoane care și-au asumat această misiune și în perioade fără epidemii și sunt care și-o asumă acum, în mod benevol, voluntar.
„Vestea bună nu este știre. Veștile bune nu sunt aproape niciodată relatate. Când auzim o veste proastă, trebuie să ne întrebăm dacă o veste bună de așa măsură ar fi ajuns la noi?” – citatul provine de la medicul suedez Hans Rosling și conține mult adevăr. Toate mărturiile și interviurile care fac parte din această serie sunt VEȘTI BUNE. Scris așa, cu majuscule. Și sperăm să ajungă la mulți.

”De multe ori am experimentat prezența Providenței Divine”

În perioada actualei pandemii, cea mai mare recunoştinţă şi mulţumire a noastră se adresează celor care lucrează în domeniul sănătăţii şi al îngrijirii sociale, care – în ciuda pericolului – îşi desfăşoară în continuare activitatea lângă patul bolnavilor sau ajută oamenii aflați în nevoie. Deoarece majoritatea angajaţilor unităţilor medicale au semnat un contract de confidenţialitate cu angajatorul, persoanele intervievate nu au contribuit la dezvăluirea propriei identităţi sau a locului de muncă. Cu toate acestea, datele şi faptele prezentate aici sunt reale. Răspunsurile aparțin unui paramedic dintrun spital de boli infecțioase.

– Cum vă îndepliniți profesia/ misiunea în timpul pandemiei?
– Aș începe cu faptul că nu este ușor să lucrezi în sănătate în această perioadă, dar simt că problemele și întâmplările de aici te formează să devii mai hotărât și mai puternic. Suntem doar o mică piesă dintr-o mașină complexă, care funcționează bine, unsă atunci când toată lumea face tot posibilul ca munca lui să fie bună. În teorie, acest lucru sună foarte frumos, dar practica este cu totul alta. Lucrările realizate superficial pot face mult rău, fapt care va avea efect atât asupra noastră cât și a pacienților noștri. Credința în Dumnezeu devine și mai puternică în om în situații de urgență, de criză. De multe ori îl rog pe bunul Dumnezeu să aibă grijă de noi toți, să ne ajute să luăm deciziile corecte. De mai multe ori am experimentat prezența Providenței Divine, am simțit că cineva mă ajută în activitatea mea. Desigur, mă preocupă și ideea că virusul mă poate contamina și pe mine în orice moment, dar asta nu ar trebui să fie în detrimentul muncii depuse. Avem și angajați care au căzut la pat de ceva vreme, dar trebuie să mergem înainte. Oamenii au nevoie de noi. De asemenea, trebuie să luăm măsuri de precauție chiar și acasă, deoarece trebuie să avem grijă și de cei dragi. Cu toții suntem în mâinile lui Dumnezeu.

– Cum trăiți sufletește aceste zile de grea încercare?
– Pe scurt, aș spune că bine, în comparație cu situația dată. Cei 20 și câțiva de ani petrecuți aici întăresc o persoană fizic, mental, spiritual. Trecem prin multe situații, experimentăm multe lucruri, vedem grijile și necazurile cotidiene ale oamenilor. Trebuie să fii puternic, hotărât, deoarece pacienții observă imediat ezitarea, nesiguranța ori indiferența. Este important să aibă încredere în noi. Bineînțeles și eu sunt o persoană ca oricare alta, sunt și sensibil de mai multe ori. Grijile și problemele de la locul de muncă trebuie înlăturate împreună cu hainele de lucru. Nu vorbesc despre cazuri acasă.

– Mai aveți putere pentru încurajarea, consolarea persoanelor pe care îi îngrijiți/ bolnavilor/ celor din jur?
– Desigur, deoarece face parte și din activitatea noastră zilnică. De multe ori, nici măcar nu este necesară medicația, așa cum spunem noi – ajunge doar psihoterapia. Alteori, pacientul nici nu vrea să audă despre spital, mai ales în situația actuală. Nu îi obligăm dacă nu trebuie, dar dacă nu există altă soluție, trebuie să-i convingem să vină cu noi. De cele mai multe ori trebuie să ne luptăm cu morile de vânt. Dar dacă am reușit să-i convingem, avem un caz câștigat, poate începe tratamentul pentru vindecare.

– Din ce vă recăpătați puterea atunci când vă simțiți descurajaț?
– Nu aș folosi cuvântul deziluzie, să zicem, mai bine a obosi. A te descuraja înseamnă a te da bătut, a renunța la luptă. Putem găsi partea pozitivă a oricărui lucru, doar trebuie să ne aplecăm un pic, să fim smeriți. Oameni pe care i-am cunoscut și pe care-i cunosc, exemplul lor plutește acolo în fața ochilor mei, nu au renunțat, au putut să stea în picioare, să continue să lucreze cu onoare, dar să nu uităm de ajutorul lui Dumnezeu care ne întărește în munca noastră.

– Ce feedback / răspuns primiți din partea celor din jur?
– Feedback? Este un lucru bun când simțim că oamenii apreciază munca noastră. Un zâmbet satisfăcut la plecare înseamnă multe. Acum, în timpul epidemiei, suntem recunoscători preoților, credincioșilor care se roagă pentru noi, țin sf. Liturghie pentru noi și nu în ultimul rând, pentru tot sprijinul financiar cu care am fost ajutați. În zilele noastre, când Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Național de Ambulanță îi avertizează pe toți, prin rețelele de socializare din Ungaria să rămână acasă, de Paști, în loc să mă duc să stropesc doamnele, cum este obiceiul la noi, am rămas acasă meditând la umbră. Menținem legătura cu prietenii prin telefon. Știu că nu ar trebui/ dori nici-unul, acum, să ne întâlnim personal, trebuie să avem grijă unul de celălalt!

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)