Profesionalism, empatie, credință, compasiune – concepte care capătă acum un conținut mai profund datorită acelor persoane, care și în această perioadă de grele încercări lucrează în fiecare zi și își riscă propria sănătate și sănătatea familiei lor, a celor apropiați pentru a-i ajuta pe semenii lor, sunt statornici și își desfășoară activitatea cu devotament. Sunt persoane care și-au asumat această misiune și în perioade fără epidemii și sunt care și le asumă acum, în mod benevol, voluntar.
„Vestea bună nu este știre. Veștile bune nu sunt aproape niciodată relatate. Când auzim o veste proastă, trebuie să ne întrebăm dacă o veste bună de așa măsură ar fi ajuns la noi?” – citatul provine de la medicul suedez Hans Rosling și conține mult adevăr. Toate mărturiile și interviurile care fac parte din această serie sunt VEȘTI BUNE. Așa, scris cu majuscule. Și sperăm să ajungă la mulți.

„Familia mea are nevoie de mine, pacienții la fel”
În perioada actualei pandemii, cea mai profundă recunoştinţă şi mulţumire a noastră se adresează celor care lucrează în domeniul sănătăţii şi al îngrijirii sociale, care – în ciuda pericolului – îşi desfăşoară în continuare activitatea lângă patul bolnavilor sau ajută oamenii aflați în nevoie. Doamna dr. Maria Lucacela (Austria) a răspuns prin e-mail la întrebările noastre.

– Cum vă îndepliniți profesia/ misiunea în timpul pandemiei?
– Sincer… nu pot să răspund sau să mă exprim prea ușor. Eu lucrez la un spital, care primește toți pacienții Land-ului în care mă aflu. Suntem grupați pe echipe și facem numai gărzi. Nu avem voie mai mult de 6 gărzi pe lună. Dar, la noi o gardă durează 24/30 ore. De la începutul lunii ne-am hotărât să facem în așa fel încât să petrecem destul timp acasă, după muncă. Să ne odihnim și să muncim cât de cât organizat. Deoarece, dacă cineva dintre noi se îmbolnăvește… să nu ne îmbolnăvim în grup.

– Cum trăiți sufletește aceste zile de grea încercare?
– Hmm… bună întrebare! Vreau să spun că eu, acum, în această perioadă, sufletește mă simt mai împlinită. În sensul că… până acum am muncit în fiecare zi, plus gărzile și am fost epuizată fizic și psihic. Nu am avut timp de copilul meu, nici de mine. De când cu reorganizarea sistemului de lucru și cu zilele libere între gărzi… sufletul meu e plin, e liber… pot să îmi fac copilul fericit, m-am regăsit pe mine însumi, pot să fac lucrurile care mă fac fericită. Apropo… chiar fetița mea a spus că îi place de acest „Coronavirus-Zeit” pentru că sunt liberă și în fiecare zi e „best day ever”, și că și-ar dori să nu mai muncesc niciodată.

– Mai aveți putere pentru încurajarea, consolarea persoanelor pe care îi îngrijiți/ bolnavilor/ celor din jur?
– Da, mai am timp! Din moment ce eu mă simt bine sufletește, iar ceilalți oameni din jur simt starea pe care o eman, atunci și ei și eu ne întărim reciproc. Mulți pacienți și cunoștințe îmi spun asta în mod direct.

– Din ce vă recăpătați puterea atunci când vă simțiți descurajată?
– Când sunt descurajată sunt și tristă în același timp. De aceea îmi trebuie puțin timp singură, cu mine însumi, ca să mă reculeg. În timpul ăsta mă rog mai întâi la Dumnezeu să mă ajute să îmi adun gândurile, să mă ierte, pentru că eu câteodată uit să-i mulțumesc pentru tot ce am. Și atunci îmi aduc aminte de tot ce am și că nu am voie să fiu tristă și descurajată. Am văzut multă suferință, durere, am auzit multe povești triste la spital, iar asta mă face să îmi revin și să mă pun cu picioarele pe pământ. Familia mea are nevoie de mine, pacienții la fel. Dacă eu sunt descurajată și tristă… cum vor fi ei atunci, dacă văd ce simt și cum sunt eu?

– Ce feedback / răspuns primiți din partea celor din jur?
– Aș putea răspunde la fel cum am răspuns la întrebarea nr. 3: cei din jur se bucură când văd că am o stare sufletească bună, ba chiar mi-o și spun. Iar acest lucru este important și pentru mine, pentru a continua… Oamenii ar trebui să învețe ceva din această situație: că în orice rău, în mod paradoxal, există un bine. Trebuie doar să căutăm binele, să îl vedem și să credem.

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)