Profesionalism, empatie, credință, compasiune – concepte care capătă acum un conținut mai profund datorită acelor persoane, care și în această perioadă de grele încercări lucrează în fiecare zi și își riscă propria sănătate și sănătatea familiei lor, a apropiaților, pentru a-i ajuta pe semenii lor, sunt statornici și își desfășoară activitatea cu devotament. Sunt persoane care și-au asumat această misiune și în perioade fără epidemii și sunt care și-o asumă acum, în mod benevol, voluntar.
„Vestea bună nu este știre. Veștile bune nu sunt aproape niciodată relatate. Când auzim o veste proastă, trebuie să ne întrebăm dacă o veste bună de așa măsură ar fi ajuns la noi?” – citatul provine de la medicul suedez Hans Rosling și conține mult adevăr. Toate mărturiile și interviurile care fac parte din această serie sunt VEȘTI BUNE. Așa, scris cu majuscule. Și sperăm să ajungă la mulți.

„Ne-am bucurat să auzim că foarte mulţi oameni se roagă pentru noi”
În perioada actualei pandemii, cea mai mare recunoştinţă şi mulţumire a noastră se adresează celor care lucrează în domeniul sănătăţii şi al îngrijirii sociale, care – în ciuda pericolului – îşi desfăşoară în continuare activitatea lângă patul bolnavilor sau ajută oamenii aflați în nevoie. Deoarece majoritatea angajaţilor unităţilor medicale au semnat un contract de confidenţialitate cu angajatorul, persoanele intervievate nu au contribuit la dezvăluirea propriei identităţi sau a locului de muncă. Cu toate acestea, datele şi faptele prezentate aici sunt reale. În rândurile de mai jos le menţionăm după numele pe care îl aleg în mod arbitrar.
M.I. este asistentă medicală în secţia de Terapie Intensivă a unui spital de pe teritoriul Diecezei noastre. Este mamă a doi copii. În săptămânile care au trecut a fost nevoită să se confrunte cu necesitatea instalării carantinei, când mai mulţi colegi din instituţie au fost depistaţi ca fiind infectaţi cu virusul COVID19.

– Cum vă îndepliniţi profesia în timpul pandemiei?
– După ce s-a anunţat oficial că există această epidemie cu noul tip de coronavirus în ţara noastră, iar numărul persoanelor infectate a început să crească în fiecare zi, ba chiar au apărut primele decese, eram desigur tot mai mult preocupată de sănătatea mea şi a familiei. Ştiam, că ne confruntăm cu o boală nouă, necunoscută şi din păcate, înspăimântătoare. Dar, de asemenea, era evident că în calitate de asistent medical nu este timpul şi nici locul de a mă opri. Trebuie să ajut! În urmă cu 25 de ani am ales în mod conştient această meserie şi simt şi în ziua de azi că este profesia mea. Halatul alb trebuie purtat nu numai în situaţii uşoare, ci şi în astfel de situaţii dificile. Desigur, purtarea echipamentelor de protecţie este obligatorie, iar noile reguli trebuie respectate cu stricteţe.

– Cum trăiţi sufleteşte aceste zile de încercare?
– După primele zile pline de panică mi-am dat seama că nu pot ţine întotdeauna totul sub control. Există situaţii, care mă afectează – dar, independent de mine – pe care nu le pot sau doar într-o anumită măsură le pot influenţa… iar acest lucru nu a fost uşor de acceptat. Aşa că m-am bazat pe Providenţa Divină. Credinţa, încrederea şi optimismul mă ajută foarte mult în acest sens. Acestea încerc să le întăresc zi de zi.

– Mai aveţi putere pentru încurajarea bolnavilor pe care îi îngrijiţi?
– În vremurile de pandemie, chiar carantină, multe persoane se confruntă cu o situaţie pe care nu o pot controla, se simt vulnerabile şi neajutorate. Acest lucru este valabil mai ales pentru persoanele care sunt singure, cei în vârstă şi bolnavi. Este foarte important să nu uităm de ei, să-i ajutăm – respectând regulile impuse. În situaţia actuală, când oamenii sunt sfătuiţi să stea acasă, când trebuie să păstrăm o anumită distanţă între noi – o scurtă convorbire telefonică, un cuvânt de încurajare sau chiar o privire călduroasă ajută foarte mult. Deoarece în spitale este interzisă vizitarea bolnavilor din cauza coronavirusului, simt în mod deosebit cât de mult contează să stăm de vorbă cu pacienţii, să-i consolăm şi încurajăm, deoarece acum le lipseşte în mod deosebit prezenţa şi încurajarea familiilor lor. Ne confruntăm cu o situaţie dificilă, care trebuie gestionată corect, cu seriozitate şi profesionalism.

– Din ce vă recăpătaţi puterea când vă simţiţi descurajaţi?
– Turele de 12 ore, ştirile auzite despre infecţii în rândul personalului medical îşi lasă uneori amprenta asupra mea. Desigur, îmi fac griji pentru familie, pentru cei dragi. Pandemia, restricţiile ne-au schimbat multe planuri. Important este că suntem împreună şi sănătoşi, iar pentru acestea zilnic îi mulţumim Bunului Dumnezeu. Ne rugăm mai mult ca de obicei, urmărim transmisiile Sfintelor Liturghii pe internet, adoraţiile Euharistice şi devoţiunile. Este neobişnuit pentru noi, de fapt, încă nu s-a întâmplat, ca familia noastră să nu participe fizic (să nu fie prezentă) la celebrările şi Sf. Liturghii din Săptămâna Mare. Totuşi, am profitat de oportunităţile oferite de tehnologie, pentru care suntem foarte recunoscători. Patronul bisericii Romano-Catolice din Timişoara VII Freidorf este Sfântul Rochus, sfântul ocrotitor al bolnavilor şi a cadrelor medicale. De-a lungul vieţii, acesta a îngrijit cu dăruire bolnavii de ciumă. De aceea, în timpul epidemiilor, oamenii s-au rugat în mod deosebit la el. Şi noi, întreaga familie cerem ajutorul şi mijlocirea Sfântului Rochus şi suntem convinşi, că ne va asculta rugăciunile: Sfinte Rochus, roagă-te pentru noi!

– Ce feedback primiţi din partea celor din jur?
– Noi, cei angajaţi în domeniul sănătăţii facem tot posibilul pentru a pune capăt cât mai repede acestei perioade de grele încercări. Oamenii ne pot ajuta prin faptul că rămânând sănătoși nu ajung la spital, rămân acasă şi respectă cu stricteţe precauţiile de bază şi regulile de igienă spre binele lor şi al celor dragi. Pentru noi cea mai mare bucurie este atunci când un pacient pleacă acasă vindecat. A fost bine să vedem că oamenii s-au unit, ne-au susţinut – aceasta ne-a dat putere pentru munca grea de zi cu zi. Pe lângă sprijinul material, ne-am bucurat să auzim că foarte mulţi oameni se roagă pentru noi. În ultimele săptămâni echipa unităţii noastre de Terapie Intensivă s-a unit şi mai mult, sarcinile care trebuie rezolvate le împărţim mai bine, iar solidaritatea o experimentăm într-un mod cu totul deosebit. Facem tot posibilul pentru vindecarea pacienţilor, dar virusul îl putem învinge doar împreună.

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)