Profesionalism, empatie, credință, compasiune – concepte care capătă acum un conținut mai profund datorită acelor persoane, care și în această perioadă de grele încercări lucrează în fiecare zi și își riscă propria sănătate și sănătatea apropiaților pentru a-i ajuta pe semenii lor, sunt statornici și își desfășoară activitatea cu devotament. Sunt persoane care și-au asumat această misiune și în perioade fără epidemii și sunt care și-o asumă și acum, în mod benevol, voluntar.
„Vestea bună nu este știre. Veștile bune nu sunt aproape niciodată relatate. Când auzim o veste proastă, trebuie să ne întrebăm dacă o veste bună de așa măsură ar fi ajuns la noi?” – citatul provine de la medicul suedez Hans Rosling și conține mult adevăr. Toate mărturiile și interviurile care fac parte din această serie sunt VEȘTI BUNE. Scris așa, cu majuscule. Și sperăm ca ele să ajungă la mulți!

„Trăiesc viața de zi cu zi în prezența lui Dumnezeu”

Începând din 2009 pr. Zoltán Kocsik, originar din Pecica, este rectorul bisericii Ordinului Piarist din Timișoara. Tot în același an a fost numit îndrumător spiritual al Liceului Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”. Începând din ianuarie 2017 a ocupat funcția de director adjunct, iar din 2019 a preluat funcția de director al acestei instituții de învățământ. Când membrii biroului de presă diecezan l-au sunat pentru interviu, părintele le-a mărturisit că tocmai făcea un pic de „activitate fizică”: săpa în grădina cu flori a bisericii și tundea arbuștii. „Timpul plăcut de primăvară este bun pentru mișcare în aer liber, astfel pot combina plăcutul cu utilul”, a explicat activitatea sa puțin neobișnuită.

– Cum vă îndepliniți profesia/ misiunea în timpul pandemiei?
– Ca profesor și director, în primele două săptămâni am avut senzația că suntem în vacanță. În sfârșit ne putem relaxa puțin, nu mai există agitația și stresul de zi cu zi. Cu toate acestea, pe măsură ce săptămânile trec, îmi lipsesc din ce în ce mai mult elevii, colegii profesori și confrații preoți. Îmi lipsesc întâlnirile, discuțiile personale și activitatea în echipă. Deocamdată păstrăm legătura doar prin telefon și e-mail, iar colaborarea se desfășoară online. În ciuda epidemiei viața școlară nu s-a oprit. Cu ajutorul internetului, respectiv a diriginților și învățătoarelor, în fiecare zi trimit, conform orarului, lecțiile de religie elevilor. Cu colegii ținem legătura între noi, viața didactică continuă. În schimb, ca preot îmi este mai greu. Îmi lipsește legătură vie, personală cu oamenii, rugăciunile comune și sf. Liturghii cu elevii și credincioșii. De regulă vorbesc la telefon cu familiile și persoanele în vârstă care frecventau biserica Ordinului Piarist. Majoritatea tinerilor și adulților au nevoie de legătura personală, precum și de prezența Bunului Dumnezeu în viața lor de zi cu zi.

– Cum trăiți sufletește aceste zile de grea încercare?
– Sincer a trebuit să treacă câteva zile să ajung să conștientizez cât de serioasă și critică era situația. Nu mi-a venit să cred că la începutul secolului al XXI-lea astfel de lucruri ni se pot întâmpla. M-a bântuit în mod repetat un gând: „ce se va întâmpla dacă mă îmbolnăvesc și eu?” A trebuit să-mi dau seama cât de fragilă și vulnerabilă este ființa umană, cât de vulnerabil sunt în fața epidemiei. În lumina acestui fapt, a trebuit să-mi regândesc viața. De asemenea, mi-am dat seama cât de puțin ne-am ocupat de propriile noastre vieți și suflete. Lucrurile se reevaluează acum. Vedem cât de nefiresc este ceea ce credeam că este firesc. Toate acestea sunt de fapt un cadou minunat pe care îl apreciem doar după ce îl pierdem. Cu toate acestea, pot spune că am învățat în sensul adevărat al cuvântului să mă pun pe mine și pe cei încredințați mie în mâinile lui Dumnezeu.

– Aveți putere pentru încurajarea, consolarea celor din jur?
– Da. Colegii mei profesori și confrații preoți mă sună des. Discutăm ce avem de făcut pentru ca viața didactică să se continue fără probleme. În astfel de cazuri, pe lângă discuțiile formale, există timp și oportunitate pentru a vorbi și de lucruri mai personale. Consider că aceste conversații telefonice nu sunt doar simple întâlniri formale, ci ne apropiem tot mai mult și din punct de vedere spiritual.

– Din ce vă recăpătați puterea atunci când vă simțiți descurajați?
– Această perioadă a epidemiei totodată este și un timp de har pentru mine. Am mai mult timp pentru rugăciunea personală. În cadrul Sf. Liturghii celebrate singur, fără credincioși am mai mult timp să reflectez, să meditez asupra textelor biblice, iar după Sfânta Împărtășanie să am o conversație personală cu Isus. Am timp să citesc. Să muncesc în liniște. Pur și simplu trăiesc viața de zi cu zi în prezența lui Dumnezeu. Acest lucru îmi dă putere. Simt că nu sunt singur. Acest fapt nu mă lasă să mă descurajez.

Ce feedback/ răspuns primiți din partea celor din jur?
– Majoritatea tinerilor și adulților sunt de părere că după această perioadă de epidemie lumea se va schimba. Vom învăța să apreciem lumea care ne înconjoară, omul de lângă noi și pe Bunul Dumnezeu. Mulți înfruntă cu greu statul în case. Cu toții așteaptă să-și poată relua viața obișnuită, predarea și învățatul la școală, participarea fizică a credincioșilor la Sf. Liturghii. Să rămânem sănătoși, în rest totul se va rezolva.

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)