În camera luminoasă, pe biroul micuț, dar util, așezată în apropierea ferestrei, se află o mulțime de notițe cu însemnări scrise frumos, cu multă grijă: nume, citate, comentarii sau informații utile. – „Ascult radioul și notez tot ceea ce găsesc interesant în emisiuni, pentru că vorbele zboară, dar scrisul rămâne și mai târziu mă ajută să-mi aduc aminte“ – ne explică pr. Péter Pál Tamáskó, canonic catedral și preot pensionar, existența notițelor, dând un pic la o parte teancul de ziare de pe masă, pentru a-i face loc vizitatorului.Ori de câte ori trebuia să se mute din cauza transferurilor dintro parohie la alta, cărțile, plăcile de vinil, CD-urile și ziarele umpleau întotdeauna mult mai multe cutii decât celelalte bunuri personale, iar apropiații lui știau că îi lua mult timp să găsească un loc pentru fiecare articol, în parte, în noul său cămin. Și, după cum arată notițele de pe birou, dragostea pentru cultură, deschiderea către lume, și setea constantă de cunoaștere, sunt în continuare caracteristici de bază ale părintelui Tamáskó, ajuns la Jubileul de Aur, adică la aniversarea a 50 de ani de la hirotonirea întru preot.
Arad, Roma, Alba Iulia, Timișoara – repere esențiale pe drumul preoțesc pe care și l-a ales tânărul Péter Pál Tamáskó, la mijlocul anilor 1960. Era student în anul patru la teologie când, în 1969, slujitorul lui Dumnezeu, Áron Márton episcop de Transilvania s-a întors de la Roma cu patru burse pentru studenții teologi care învățau la Alba Iulia. Alături de László Vencser, Árpád Szabó și György Jakubinyi, Péter Pál Tamáskó a fost cel care a călătorit în Orașul Etern pentru a-și continua studiile la Facultatea de Drept Canonic, la renumita Universitate Pontificală Gregoriană, cunoscută, pe scurt, sub numele latin de Gregoriana. A fost hirotonit întru preot în Biserica Sfântul Ignațiu din Roma, la 10 octombrie 1972, de către Cardinalul Franz König, arhiepiscop de Viena. S-a întors acasă de la Roma în 1978 și și-a început cariera de cadru didactic la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, institut numit și Seminarium Incarnatae Sapientiae. Aici, pr. Tamáskó a activat ca profesor de Drept Canonic și Liturgică. După mai bine de zece ani, în 1990 a devenit membru al Tribunalului Diecezan al Diecezei de Timișoara, iar în data de 30 august 1992 s-a întors în Dieceză, la Lugoj. În același an, în calitate de paroh al comunității din Lugoj, a fost numit canonic onorific. În august 2000, a fost transferat la parohia Aradu Nou, primind totodată și îndatorirea de arhidiacon de Mureș. Doi ani mai târziu, la 19 mai 2002, a devenit membru al Capitlului Catedral, ocupând stallum-ul de Canonicus Lector. În același an, la 24 iulie 2002, a fost numit în parohia Timișoara II Fabric, devenind paroh al bisericii Millennium, cea mai mare biserică parohială din oraș. În scurt timp, a reunit aici comunitatea italiană din Timișoara, iar biserica a găzduit mai multe concerte. Concomitent, pr. canonic Tamáskó a participat activ la cursurile de formare organizate de Episcopia de Timișoara pentru colaboratorii laici și pentru credincioși, ținând prelegeri. A predat atât în săli de clasă, cât și de la amvon, respectiv ori de câte ori a avut ocazia să transmită cunoștințele sale persoanelor mai tinere sau celor interesați să învețe. Pentru foștii săi elevi, el este în continuare „Domnul Profesor”, cu care, datorită simțului său special al umorului, sunt permise de asemenea glumele și veselia.
Cu ocazia celei de-a 50-a aniversări de la hirotonire, l-am rugat pe pr. Péter Pál Tamáskó să ne acorde un interviu.

– Înainte de hirotonirea întru preot, tinerii studenții la Teologie își aleg un motto. Cum se poate păstra și urma o viață întreagă direcția pe care acesta o arată?
– Când, în anul 1972, am fost sfințit preot la Roma de către cardinalul Franz König, pe invitațiile și iconițele pe care le-am trimis cunoscuților foloseam două motto-uri: „M-am făcut totul pentru toţi.” (1 Cor 9, 22) și „… n-am voit să ştiu nimic altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acesta răstignit.” (1 Cor 2, 2). Ambele citate mi s-au părut atât de expresive și de potrivite, încât nu am putut alege doar unul dintre ele. Pentru că, să o luăm pe rând: am devenit totul pentru toți oamenii – adică misiunea mea este pentru toți oamenii. Atunci când vrem să dăruim, trebuie să aflăm mai întâi de ce au nevoie ceilalți cel mai mult – sprijin spiritual, înțelegere, întărirea în credință sau chiar informație – și în acest sens să-i ajutăm. Preotul trebuie să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în mediul său înconjurător dar și în lumea largă. În anii de studenție am avut ocazia să întâlnesc persoane care au fost mai mult decât simple exemple de urmat: episcopul Áron Márton, Sf. Părinte Papa Paul al VI-lea, Cardinalul Franz König, Cardinalul Josef Höffner… Sunt recunoscător chiar și pentru simplul fapt de a-i fi cunoscut. Însă ei au fost alături de mine, m-au susținut cu rugăciunile și prietenia lor și mi-au întărit hotărârea: nu vreau să-L cunosc decât pe Cristos, Cel răstignit. Este importantă învățătura Evangheliei, cunoașterea și transmiterea adevărului atât de la amvon, cât și în viața de zi cu zi. Iată cum se leagă cele două motto-uri: să fim în contact permanent cu oamenii, să-i ascultăm și să le vestim învățătura lui Cristos.

– Cum au influențat anii de studiu din Roma activitățile și slujirea dumneavoastră ulterioară?
– Când am ajuns la Roma în anul 1970, la cinci ani după încheierea Conciliului Vatican II, Papa Paul al VI-lea era încă în viață. Documentele sinodale în limba latină fuseseră traduse între timp în limba italiană, astfel că nu a existat niciun obstacol pentru a învăța în spiritul conciliului. La Roma am fost găsit o Biserică modernă, ceea ce constituia o foarte mare schimbare față de ceea ce am experimentat acasă. În timpul cursurilor universitare am luat multe notițe, iar când m-am întors acasă ca profesor la Institutul Teologic, cu acestea am avut mare noroc. Existau puține materiale sinodale publicate în limba maghiară, interpretări și explicații nu existau deloc, de aceea am petrecut mult timp traducând din limba italiană în limba maghiară ceea ce era important pentru studenții teologi. Deoarece la acea vreme, la sfârșitul anilor 1970, abia auzisem de calculatoare, am bătut la mașina de scris întreg materialul. Abia atunci am putut să îl predau și să adaug explicațiile necesare. Când ne-am întors acasă, din partea conducerii Bisericii și a episcopului Áron Márton am primit tot sprijinul de care aveam nevoie. Cu toate acestea, puterea de stat suprimase atât de mult viața religioasă, încât noua viziune bisericească și ideile Conciliului au ajuns cu greu până la preoți. Prin urmare, sarcina a fost dată: să fac cunoscută și să transmit învățătura Conciliului tuturor celor care, în mare parte datorită acestor circumstanțe, pierduseră contactul cu Biserica, nu prea aveau (sau deloc) cultură religioasă sau cunoștințe referitoare la Creștinism.

– Părinte Canonic, unde ați celebrat Sf. Liturghie jubiliară, de mulțumire?
– Luni, 31 octombrie, în catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia! Ziua de 31 octombrie este sărbătoarea Fericitului Todor Romzsa, episcop greco-catolic și martir din Muncaci (Mukacevo), care a fost student la Collegium Germanicum et Hungaricum din Roma și mai târziu la Collegium Russicum. Am ales ziua lui de comemorare din cauza războiului ruso-ucrainean. Și de ce Alba Iulia? În primul rând datorită episcopului Áron Márton. La Sf. Liturghie de mulțumire i-am invitat pe foștii alumni ai Collegium Germanicum et Hungaricum: arhiepiscopul Gergely Kovács, licențiat în drept canonic, arhiepiscopul emerit György Jakubinyi și episcopul auxiliar László Kerekes.

– Care au fost cele mai frumoase amintiri din ultimii cincizeci de ani?
– Mă gândesc cu plăcere la toți acești ani: la perioada din Alba Iulia, petrecută ca și cadru didactic și la anii de pastorație în parohii. Să fiu prezent pentru Dieceză… asta a fost viața mea. Dumnezeu face totul pentru binele omului. De exemplu, umorul pe care mi-l oferă relația cu Dumnezeu este de nedescris. Mă gândesc aici la modul în care Dumnezeu mi-a orânduit viața, modul în care m-a trimis la diferite parohii. Când am intrat în impozanta biserică Millennium, am îngenuncheat în fața altarului principal, care o înfățișează pe Maica Domnului, și am spus: „Doamne, ce voi face de acum încolo?” Dumnezeu nu mi-a răspuns prin cuvinte, dar m-a călăuzit. Și întotdeauna a rânduit și persoane care să mă sprijine.

– Părinte Canonic, cum i-ați încuraja pe tinerii de astăzi care aleg vocația preoțească?
– Dacă un tânăr aude chemarea lui Dumnezeu, să o urmeze! Să nu pună prea multe întrebări, să nu se îngrijoreze, ci să aibe încredere în Dumnezeu. El este Dumnezeul nostru, care în Isus Cristos ne este alături ca un prieten și frate, și care ne-a dat o mamă minunată, pe Maria, și un tată în persoana Sf. Iosif.

– Părinte, Vă mulțumim pentru timpul acordat.

x x x

Cu ocazia jubileului preoțesc, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, l-a felicitat pe pr. canonic Péter Pál Tamáskó cu următoarele cuvinte:

„Dragul meu Confrate Jubilant!
Acum, când îi mulțumești Domnului cu inima plină de recunoștință pentru vocația ta și pentru harul ultimilor cincizeci de ani de slujire preoțească, preoții și credincioșii, care celebrează împreună cu tine, întreaga Dieceză, ți se alătură în a mulțumi pentru slujirea ta fidelă și sinceră: grija și preocuparea ta pentru tineri și bătrâni, pentru cei bolnavi și suferinzi.
Îți doresc ca Tatăl Ceresc care ne cheamă la slujirea Sa să îți fie răsplată, încurajare și consolare.
† Iosif, episcop”

Biroul de Presă al Diecezei de Timișoara