Gerhard, primul episcop al diecezei noastre s-a născut în jurul anului 980 întro familie nobilă (patriciană) cel mai probabil de origine lombardă (după unii istorici Sagredo) din Veneția. La botez a primit numele de Gheorghe / Giorgio. Conform legendei mic copil fiind, Gheorghe s-a îmbolnăvit grav. Părinţii nemaigăsind vindecare bolii copilului lor, au promis, că dacă fiul lor se va vindeca, îl vor consacra Tatălui Ceresc și îl dau la mănăstire. După ce s-a vindecat, Gheorghe a fost încredinţat abaţiei benedictine a Sfântului Gheorghe, unde era iniţiat în tainele cunoaşterii. În acest timp tatăl său, Gerhard, în jurul anilor 990-995 a plecat în pelerinaj spre Țara Sfântă (conform altor surse istorice s-a alăturat armatei şi a plecat în cruciadă în Ţara Sfântă), unde și-a pierdut viața. Atunci, la rugămintea mamei sale, tânărul Gheorghe și-a schimbat numele, luându-l pe acela al tatălui său. În jurul anului 1005, la vârsta de 25 de ani,  Gerhard a fost ales în demnitatea de prior al mănăstirii Sf. Gheorghe și a fost sfințit întru preot. Abatele mănăstirii l-a trimis la Universitatea din Bologna pentru a studia mai departe. Gerhard a avut puțin peste 30 de ani, când s-a întors la Veneţia, unde a fost ales abatele mănăstirii de către confraţii săi.

Nu după mult timp însă Gerhard a renunțat la această mare demnitate pentru a putea pleca în mult doritul pelerinaj către Țara Sfântă. În jurul anului 1015 a pornit la drum, dar din cauza unei furtuni pe Marea Adriatică, corabia pe care era îmbarcat Gerhard era nevoită să acosteze într-un port de pe insula Sf. Andrei. Aici Gerhard l-a întâlnit pe abatele Rasina din Pannonhalma, care l-a convins să meargă împreună cu el în ţara regelui maghiar Ştefan cel Sfânt, iar de acolo, cu ajutorul regelui, să-și continue drumul pe Dunăre către Constantinopol și Țara Sfântă. Așa au ajuns la Pécs, la episcopul Maurus, care împreună cu abatele Anastasius, s-a străduit să-l convingă pe Gerhard să-i ajute în creștinarea poporului. Iar când cei doi ierarhi plecă cu prilejul Solemnității Ridicării Sf. Fecioare Maria cu Trupul și Sufletul la cer la Székesfehérvár să se întâlnească cu regele, l-au luat și pe Gerhard cu ei. Iar regele i s-a adresat astfel: ”Mai bine propovăduiește Cuvântul lui Dumnezeu poporului meu, întărește-i pe cei credincioși, trezește credința în cei păgâni, stropește cu apă răsadurile noi și eu îți dau putere, ca oriunde în țara mea să propovăduiești Cuvântul, îți dau însoțitori, care să te slujească zi și noapte. Tu trebuie doar să-ți deschizi gura și să sădești în inima acestui popor grăuntele vieții. Nu te duce în Ierusalim căci oricum nu te las să pleci. Iată, în această zi îți dau ție episcopia Morisena” (Legenda maior s. Gerardi). Până la întemeierea diecezei, regele a hotărât ca Gerhard să fie educatorul prinţului moştenitor Emerich, totodată a fost însărcinat și cu activități diplomatice. După ce activitatea sa de educator al prințului a luat sfârșit, în jurul anului 1023 Gerhard s-a retras ca pustnic într-o pădure, în apropiere de abaţia Bakonybél, unde a început să studieze cărțile sfinte.

Din umilul său adăpost l-a chemat din nou la el regele Ștefan în anul 1030, ca să-l numească episcop al diecezei de Morisena, nou întemeiată pe teritoriul dintre Tisa, Mureș și Dunăre, redobândit în urma bătăliei cu voievodul Achtum. Conform Legendei mari a Sf. Gerhard, noul comite Chanadus l-a transportat pe Gerhard împreună cu zece călugări la noul său sediu episcopal. ” prima dată la Oroszlanos, unde a ridicat o mănăstire în cinstea Sf. Gheorghe. De aici s-au dus mai departe și au ajuns la Morisena, unde au trăit călugări greci, care au celebrat Sfintele Liturghii după ritul și obiceiurile lor. Episcopul însă, după ce s-a sfătuit cu comitele Chanadus, l-a trimis pe abatele grec împreună cu călugării săi la Oroszlanos, iar mănăstirea lor a servit drept adăpost pentru episcop și călugării lui atâta timp, până când construirea mănăstirii lor în cinstea Sf. Gheorghe nu s-a finalizat” (Legenda maior s. Gerardi).

Imediat după ce a fost instalat, Gerhard şi-a început munca de misionar în tânăra sa dieceză. Teritoriul diecezei a împărțito în 7 arhidiaconate, a consacrat biserici, a deschis o școală, a sfințit preoți, totodată ”au năvălit nobili și oameni de rând, bogați și săraci care au dorit, ca să-i boteze în numele Sfântului Duh însemnând singurul Dumnezeu”. Datorită lui Gerhard s-a răspândit și cinstirea Sf. Fecioare Maria pe aceste meleaguri.

După moartea regelui Ștefan în data de 15 august 1038, regatul maghiar medieval a devenit scena unor puternice frământări politice, iar evenimentele sângeroase l-au determinat și pe Gerhard să acționeze. În anul 1043 Gerhard a refuzat încoronarea regelui Aba Samuel, și l-a atacat în public pe acesta pentru crimele sale politice. Iar când ” între regele Peter și ungurii a izbucnit o mare neînțelegere, ungurii au trimis o numeroasă solie (delegație) după Andras, Bela și Levente, fii lui Vaszoly, care proveneau din familia Sf. Ștefan, rugându-i să se întoarcă acasă din Polonia”. Și Gerhard a pornit la drum împreună cu  ” Beszteréd, Bödi, Benéta și comitele Szónok” ”de la Alba Regia către Buda, să-i întâmpine pe Andras și Levente cu respect”. În data de 24 septembrie 1046 însă la vadul din Pesta rebelii păgâni i-au atacat și i-au lovit cu pietre, Gerhard a fost ”tras cu forța jos din căruță, pus întro roabă și aruncat în gol de pe muntele Kelenfold. Deoarece încă mai respira, pieptul i-a fost străpuns cu o lance, după care trupul i-a fost târât la o stâncă pe care i-au spart capul. (…) Dunărea se tot revarsă, dar sângele de pe piatra pe care a fost spart capul Sf. Gerhard nu l-a putut spăla încă șapte ani, până când piatra a fost luată de către preoți.” Muntele, de pe care a fost aruncat Sf. Gerhard îi poartă și acum numele. Trupul Sf. Gerhard ” în ziua următoare a fost înmormântat cu râuri de lacrimi în biserica Sf. Fecioare din Pesta în acele haine, în care a suferit martiriul.” După șapte ani episcopul Maurus și abatele Filip a transferat rămășițele pământești ale Sf. Gerhard la Cenad. Mai târziu sicriul lui a dispărut.

Legenda Sfântului Ştefan, regele Ungariei ne informează că în anul 1083, Gerhard, primul episcop de Cenad, protomartir al creştinătăţii din Ungaria, a fost ridicat la cinstea altarelor, fiind declarat Sfânt împreună cu regele Ştefan şi fiul acestuia Emerich. Relicvele sfântului episcop se găsesc la Veneția, la Bologna, la Praga, la Győr, la Seghedin, la Budapesta, la Székesfehérvár, la Becicherecu Mare, la Cenad și la Timișoara.

Sf. Gerhard este patronul diecezelor vecine și surori de Szeged-Csanád, de Becicherecu Mare și de Timișoara. Opera sa (Deliberatio Gerardi Morosanae Ecclesiae Episcopi supra hymnum trium puerorum ad Isingrimum liberalem) a fost publicată pentru prima oară în anul 1790 de către contele Ignác Batthyány, episcop de Transilvania.