În data de 3 octombrie 2020 biserica romano-catolică „Sf. Francisc de Assisi“ din Sasca Montană și-a celebrat hramul. Lăcașul sfințit în 1751 din cândva renumita localitate minieră și metalurgică este azi filiala parohiei Oravița. Liturghia de hram – ce-a de-a 269-a din istoria acestei bisericia fost concelebrate de Pr. Piry Radulov, administrator parohial de Moldova Nouă, împreună cu Pr. Ionuc Vasile Hojda, administrator parohial de Oravița. Predica a fost rostită de părintele Hojda, care l-a și invitat dealtfel pe Pr. Radulov la această sărbătoare. Tot parohul locului a fost cel care a binecuvântat bradul – simbolul sărbătorii hramului din această localitate. La final, după binecuvântarea brăduțului de hram, au urmat cuvintele de mulțumire adresate de președintele Forumului Democratic al Germanilor din Banatul Montan, dl. Erwin Josef Țigla. Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea dată de Pr. Piry Radulov – binecuvântare de primițiant – deoareceatât Pr. Radulov, cât și Pr. Hojda au fost sfințiți preoți în data de 22 august 2020 în bazilica Maria Radna. La sărbătoarea euharistică a hramului au participat mai ales localnici, dar și oaspeți și turiști, care în aceste zile frumoase au vizitat minunata zonă din jurul localității Sasca Montană.

Text: Erwin Josef Țigla
Foto: Parohia Romano-Catolică Oravița
Traducerea și adaptarea: Claudiu Călin
Apărut în: Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, anul 28 / Nr. 6944 București, Marți, 6 octombrie 2020, p. 5