Cunoscut de vechii locuitori ai Timișoarei sub denumirea de Dom sau Domkirche, Catedrala a fost construită în Piața Domului (astăzi „Piaţa Unirii“) la inițiativa împăratului Carol al VI-lea după alungarea stăpânirii otomane din Banat. Planurile arhitecturale au fost realizate cel mai probabil de către Josef Emmanuel Fischer von Erlach, directorul de la acea dată al oficiului imperial de construcții; tot Fischer von Erlach a coordonat și constucția Hofburg-ului din Viena. La conducerea lucrărilor de edificare a Domului din Timișoara au fost implicați, pe rând inginerii și meșterii constructori Theodor Kostka, Carl Steinlein și Caspar Diss(t)l. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost așezată în mod solemn la data de 6 august 1736, cu prilejul Sărbătorii „Schimbarea la Față a Domnului Nostru Isus Cristos” de către episcopul de Cenad, cu sediul la Timișoara, baronul Adalbert de Falkenstein. Lucrările au început deci în 1736, dar după doar doi ani ele s-au oprit din cauza epidemiei de ciumă care a devastat orașul. Construcțiile s-au reluat abia după câțiva ani (1740), iar în 1754 construcția bisericii este în bună parte terminată. Astfel, la data de 30 aprilie 1754 episcop de Cenad, contele Anton Engl von Wagrain, a binecuvântat lăcașul de cult, iar în toamna aceluiași an, în data de 8 septembrie, cu ocazia sărbătorii „Nașterii Sfintei Fecioare Maria” a celebrat acolo prima Sfântă Liturghie solemnă.
Catedrala este construită în stil baroc și încă din proiectele realizate în secolul al XVIII-lea ea apare ca fiind prevăzută cu două turnuri (pe fațada de vest). Acestea au fost proiectate și construite nu foarte înalte, din motiv că în vremuri de război să nu devină prea ușor ținte pentru tunurile inamice. Aceasta a fost logica arhitecturală a acelor vremuri tulburi, dar trebuie spus și că măsurile de reducere a cheltuielilor, de economisire, dictau și ele modul de construire și înzeastrare a Domului.
Pictura altarului principal, de dimensiuni considerabile, îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe, fiind realizată în anul 1754 de către Michael Angelo Unterberger, directorul Academiei de Arte Frumoase din Viena, iar picturile altarelor laterale (secundare) au fost realizate de către pictorul vienez Johann Nepomuk Schöpf, datând din anul 1772. Orga actuală a fost construită în anul 1907 în atelierul constructorului de orgi timișorean Leopold Wegenstein și a înlocuit un instrument mai vechi, din secolul al XVIII-lea. Primul orologiu montat cândva în turnuri a fost opera ceasornicarului timișorean Josef Martin Kidt, fiind comandat în 1764 de către episcopul Franz Anton Engl Wagrain. Un alt „ceas cu repetiție” a fost cumpărat în 1893 din resurse financiare proprii ale diecezei.
În cele două turnuri ale catedralei există în total șapte clopote. Cel mai vechi a fost turnat în anul 1762 la Buda în atelierul meșterului Josef Steinstock. Celelalte șase au fost reînnoite după 1990 sub episcopul Sebastian Kräuter, prin implicarea cancelarului episcopal Msgr. Martin Roos, la firma Rincker din Sinn, landul Hessen, Germania. Cel mai nou clopot a fost turnat în 2012 și a fost sfințit în cinstea episcopului-martir, Fericitul Constantin Ignațiu Bogdánffy, originar din dieceza noastră.
Consacrarea solemnă a Domului, catedrala episcopilor de Cenad, a avut loc relativ târziu, dacă ne gândim la data începerii lucrării de construcție. Ea a avut loc abia la 24 aprilie 1803, în a doua zi după sărbătoarea Sfântului Gheorghe, patronul lăcașului. Consacrator a fost însăși episcopul Ladislaus Köszeghy de Remete, care a înființat în anul 1804 și primul seminar teologic modern, romano-catolic din Timișoara. Potirele, monstranța, candela pentru „Lumina Veșnică“, crucea pentru procesiuni și alte obiecte prețioase au fost realizate în atelierul bijutierului vienez Josef Moser, parțial în anul 1754, parțial în anii următori. Două altare laterale neogotice au fost adăugate la amenajarea interioară a catedralei de către episcopul Alexander Csajághi (1850-1860): unul în cinstea Sf. Fecioare Maria, celălalt în cinstea Sf. Gerhard, primul episcop al diecezei și totoată sfânt martir (+ 1046). Sub statuia Sf. Gerhard se păstrează la loc de cinste o relicvă a acestuia. Deși structura celor două altare neogotice este din lemn, statuia Maicii Domnului, pe altarul pandant, a fost turnată după revoluția din 1848-49, din metal. Materialul provine dintr-un tun, care a fost folosit în timpul asediului Timișoarei în anul 1849… Cronologic vorbind, ultimul altar lateral al catedralei a fost construit în anul 1900 și este o donație a familiei nobile Bersuder. Altarul este dedicat Preasfintei Inimi a lui Isus și a fost realizat din lemn de către firma Ferdinand Stuflesser din St. Ulrich in Gröden (Tirolul de Sud, astăzi Ortisei, nordul Italiei).
La subsol se găsește cripta catedralei, unde au fost înmormântați episcopi, canonici, dar în trecut și câțiva comandanți ai cetății Timișoarei și câțiva nobili. Aici și-a găsit odihna veșnică episcopul Augustin Pacha (+1954), episcopul auxiliar Adalbert Boros (+2003) și episcopul Sebastian Kräuter (2008).
Lucrări de renovare a clădirii bisericii, mai notabile, au avut loc în anul 1926 și 1986. În perioada cuprinsă între 2003-2005 și 2011 a fost din nou renovat exteriorul catedralei.
Din punct de vedere strict ecleziastic-administrativ, catedrala este biserica, unde episcopul de Timișoara și membrii Capitlului Catedralei celebrează Sfintele Liturghii și unde predică. Sfintele Liturghii au loc în limbile română, germană și maghiară. Acele Liturghii, care sunt celebrate de către episcop includ întotdeauna și părți în limba latină, dar și în bulgară, croată, cehă și slovacă. Deoarece catedrala nu este o biserică parohială, ea nu are un paroh propriu. Aici celebrează numai episcopul, membrii Capitlului Catedral și preoții din Ordinariatul Episcopal.
Adresa: Piața Unirii, nr. 12
Telefon: 0256-430.671