În urmă cu o lună, răspândirea în ritm alarmant a infecţiei cu coronavirus a determinat Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale să adopte o hotărâre, conform căreia începând din 11 martie toate şcolile şi grădiniţele rămân închise. Atunci a fost vorba doar de 11 zile, dar între timp acest termen s-a modificat. Ministrul Învăţământului, Monica Anisie a declarat, că şcolile vor rămâne închise în perioada în care este decretată starea de urgenţă şi până când nu va mai exista nici un pericol pentru copii.
În perioada vacanţei forţate, elevii pot urmări pe canalele de televiziune programele „Teleşcoala”, în limba română şi maghiară, iar astfel se pot pregăti pentru examenul de capacitate şi de bacalaureat. Pe lângă aceste programe, elevii au nevoie în continuare de ajutorul învăţătorilor şi al profesorilor, care de cele mai multe ori sunt contactaţi cu ajutorul internetului.
Despre derularea învăţământului la distanţă la Liceul Romano-Catolic Gerhardinum ne informează Pr. Zoltán Kocsik, directorul instituţiei, următoarele:
-Domnule Director, cum aţi reuşit să rezolvaţi dificultăţile cauzate de această situaţie neobişnuită?
În primul rând trebuie să spun, că perioada epidemiei este o provocare pentru toate cadrele didactice. Lipseşte viaţa reală de şcoală. Nu mai răsună glasul clopoţelului, coridoarele sunt goale şi tăcute… Lipseşte acea emoţie sănătoasă din viaţa profesorilor, când în timpul orelor simt cum ochii elevilor strălucesc atunci când li se oferă cunoştinţe noi…
În al doilea rând trebuie să profităm de posibilităţile oferite de tehnologie. Calculatoarele şi smartphone-urile sunt de mare ajutor pentru profesorii şi elevii implicaţi în învăţământul la distanţă. Pentru clasele elementare, cei din clasa a VIII-a şi a XII-a, comunicarea, lecţiile şi exerciţiile pe fişele de lucru sunt discutate prin intermediul sistemului Zoom. În cazul elevilor din clasa a VIII-a s-a pus accentul pe limba română şi matematică, iar la cei din clasa a XII-a doamna dirigintă predă ore de limbă şi literatură română folosind sistemul Zoom. Celorlalţi elevi li se recomandă folosirea programelor „Teleşcoala” în limba română şi maghiară.
-Ce se întâmplă în cazurile în care nu există acasă calculator?
Sistemul Zoom funcţionează şi pe Smartphone, astfel încât predarea lecţiilor este disponibilă pentru toţi elevii.
-Cum se pregătesc lecţiile?
Este o mare provocare pentru ca lecţiile de pe fişele de lucru şi sarcinile repetitive să fie scurte, semnificative şi eficiente. La editarea fişelor de lucru trebuie să ne concentrăm doar asupra a ceea ce este esenţial. În prealabil profesorii compilează toată materia şi exerciţiile, apoi le trimit diriginţilor în format PDF, foto sau document WORD, iar aceştia transmit mai departe elevilor. Feedback-ul din partea elevilor se face tot online, prin e-mail sau altă aplicaţie telefonică. Dealtfel, conţinutul educaţional este mai ales o repetare a celor învăţate până acum, material nou poate fi transmis doar într-o formă simplificată, rezumată în câteva propoziţii la care ataşăm puţine teme, ca să spunem aşa: „teme de casă”.
– Domnule Director, vă mulţumim pentru convorbire!