1. Lectio

Lc 4, 1-13
„Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat nimic în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine“. Însă Isus i-a răspuns: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»“.
Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi diavolul i-a spus: „Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată“. Răspunzând, Isus i-a spus: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji»“.
L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească şi: Te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatr㻓. Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: „S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»“. Şi după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.“

Explicații:
Ca și poporul lui Israel, care a călătorit patruzeci de ani prin deșert, Isus a stat patruzeci de zile în pustiu. Ispitele menționate în legătură cu el au o legătură simbolică cu ispitele cu care poporul a fost confruntat. Altfel decât poporul, Isus învinge ispitele. De mai multe ori este relatat că poporul se plânge că suferă de sete și foame în pustiu. Isus relativizează importanța satisfacției trupești. În apropierea muntelui Sinai fii lui Israel au făcut din aurul lor un vițel și l-au adorat ca pe un dumnezeu. Isus a refuzat adorarea altcuiva; doar Dumnezeul cel adevărat poate fi adorat. Când s-au apropiat de țara făgăduită, poporului lui Israel i-a fost frică de puterea neamurilor care locuiau acolo. Isus, în schimb, în Ierusalim, orașul sfânt a lui Dumnezeu, nu vrea să obțină o protecție supranaturală, nu vrea să scape de suferință prin puteri divine, ci se încredințează în totalitate voinței lui Dumnezeu.

2. Meditatio

  • Cât de tare sunt dependent de mâncărurile de care am poftă? Se strică dispoziția mea bună dacă nu primesc plăcerile trupești pe care le doresc?
  • Cât de mult idolatrizez averea și gloria pământească? Pentru o poziție de renume aș fi dispus să fac și lucruri nedrepte?
  • Am dorința să demonstrez puterea mea sau excelența mea, astfel ca toți în jurul meu să fie uimiți de capacitățile mele? Am mai făcut lucruri periculoase și inutile doar ca să arăt curajul meu?

3. Oratio
Dumnezeule, iubitor de oameni, Fiul Tău prin întruparea Lui a fost expus în același fel ispitelor ca toți oameni lumii. Toți avem tendința să căutăm satisfacții trupești, avere și putere.Toate aceste lucruri, în sine, nu sunt rele, dar devin ispite, dacă le interpretăm nu ca un dar și o sarcină din partea Ta, ci ca o răsplată la care avem dreptul – o plăcere pe care o obținem pe costul altora. În final, felul ăsta de „autoservire“ arată lipsa noastră de încredere că Tu într-adevăr dorești binele nostru, că tu ne dorești fericirea. Pentru Isus poate că ispita a fost mai mare, să folosească relația Lui unică cu Tine, Tatăl, în avantajul Lui personal. Dar El a renunțat la o demonstrație strălucitoare a puterii Sale, pentru că și-a dorit și își dorește prieteni care trăiesc după exemplul Lui în libertate și din iubire, nu seduși de minuni spectaculoase. Sunt aici. Acceptă-mă în rândul lor cu talentele mele și cu slăbiciunile mele. Amin.

4. Contemplatio
Meditează, cui slujești la urma urmei prin faptele tale: orgoliului tău, familiei tale, poporului tău, legilor naturii sau Dumnezeului nostru, așa cum ne-a propovăduit mântuitorul nostru Isus Cristos.

5. Actio
La începutul postului mare propune-ți o renunțare la o plăcere de care ești obișnuit și observă cu sinceritate cât de greu este să rămâi calm și bine-dispus în lipsa acestui confort.

Lectio Divina din Mănăstirea Salvatoriană din Timișoara-Elisabetin