1. lectio

Lc 24,1-12
„În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, [femeile] au venit la mormânt ducând aromele pregătite. Au găsit piatra de la mormânt rostogolită, iar când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus. Pe când ele erau nedumerite de acest fapt, iată că le-au apărut doi oameni în haine strălucitoare. Cuprinse de spaimă, şi-au plecat faţa spre pământ. Atunci ei le-au spus: „De ce-l căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi? Nu este aici. A înviat. Amintiţi-vă ce v-a spus pe când era încă în Galiléea: «Fiul Omului trebuie să fie dat pe mâna oamenilor păcătoşi, să fie răstignit, iar a treia zi să învie»“. Atunci şi-au amintit de cuvintele lui. Întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Erau: Maria Magdaléna, Ioana şi Maria, [mama] lui Iacób, şi altele împreună cu ele, care le-au spus acestea apostolilor. Însă cuvintele acestea li s-au părut vorbe goale şi nu le-au crezut.
Atunci Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt. Aplecându-se, a văzut numai giulgiurile şi a plecat mirat de ceea ce s-a întâmplat.“

Explicații:
Evanghelistul Luca, mai mult decât ceilalți, acordă atenție femeilor care l-au urmat pe Isus și au fost martore la toate evenimentele legate de El, inclusiv moartea, înmormântarea și găsirea mormântului gol. El singur scrie că femeile au pregătit uleiuri aromate pentru ungerea trupului lui Isus, înainte de sâmbătă, și după terminarea zilei de odihnă merg cu ele la mormânt. Tot numai la Luca se găsește întrebarea îngerilor: de ce-l căutați pe Cel Viu printre cei morți? Acest reproș reflectă discuția lui Isus cu saduceii, când le spune: Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc pentru el (Lc 20,38).

2. meditatio

  • Nu cumva l-am căutat și eu pe Isus Cel Viu printre cei morți, adică în obiceiurile vechi, pe care nici pe jumătate nu le mai înțelegem, în clădiri reci și goale, în răspunsuri la întrebări care numai sunt ale noastre etc.
  • Credința în Isus cel înviat este un proces interior foarte intim și personal, dar pe care totodată nu putem să îl ținem în noi, ci trebuie să vorbim despre experiențele noastre cu alții. Care este starea mea în această privință: nu prea sunt sigur, dacă cred sau nu cred în înviere? Îmi este rușine să vorbesc despre înviere, pentru că mulți ar râde de mine? Am curaj să îmi mărturisesc credința mea?
  • Mirarea poate să fie primul pas spre credință. Pot să recunosc că mă mir de anumite întâmplări, sau mai bine declar totul ca firesc și de la sine înțeles, ca să nu par incult?

3. oratio
Doamne, nu am cuvinte în fața marelui mister al învierii. Peste tot vedem nedreptate, violență și moartea oamenilor care nu au făcut altceva decât s-au născut într-un timp nepotrivit la un loc nepotrivit. Și Fiul Tău iubit a fost condamnat nedrept și chinuit la moarte, dar Tu nu l-ai lăsat pe El ca pradă a morții. Așa cum El a înviat, avem speranța că și viața celor mulți care au murit și au fost omorâți înainte de timp, s-au împlinit în Tine, pentru că Tu nu ești un Dumnezeu al celor morții, ci ai celor vii. Prin învierea Fiului Tău dă-ne harul să luptăm pentru viață, să avem grijă de fiecare fel de viață, să promovăm viața cu toate puterile noastre. Moartea nu poate să aibă ultimul cuvânt. Amin.

4. contemplatio
Rămâi la gândul (ideea) că Dumnezeu poate să schimbe surprinzător și în totalitate situația unui om. Femeile au venit la mormântul lui Isus pentru un ultim omagiu adus trupului neînsuflețit și au plecat de acolo ca primele vestitoare a Evangheliei Învierii.

5. actio
În noaptea de înviere aruncă o privire la cer. Poate că vezi stelele. Fi sigur că, cum va trece întunericul nopții, tot așa va dispărea tot ceea ce întunecă viața noastră, va ceda în fața puterii vitale a lui Dumnezeu.

Lectio Divina din Mănăstirea Salvatoriană din Timișoara-Elisabetin