MARIA RADNA – 500 de ani – lăcaș de refugiu și speranță, 200 de ani de la consacrarea bazilicii (3)

Maria Radna sărbătorește anul acesta un dublu jubileu: 500 de ani de la ridicarea primei bisericuțe pe dealul viilor, pe locul bisericii actuale, dar și 200 de ani de la consacrarea bazilicii, de către arhiepiscopul de Esztergom, Alexander Rudnay. Deși condițiile epidemice nu permit mari serbări, totuși momentul nu poate rămâne nemarcat.
Întâmplările vremurilor de demult sunt păstrate în cronici; despre evenimentele trecutului apropiat și al prezentului relatează în cel mai autentic mod martorii oculari. În cele ce urmează vorbesc ei: slujitori ai lui Dumnezeu, păstori ai Bisericii, oameni în vârstă fideli credinței lor, tineri care cresc în credință, păstrătorii tradițiilor și sărbătorilor noastre, precum și pelerini ai sanctuarului marian multisecular, Maria Radna. Oameni ale căror vieți cunosc clipe și experiențe deosebite, legate de această biserică a Sf. Fecioare Maria.

Franz Metz (n. 24 decembrie 1955, Darova, România) este un organist, muzicolog, istoriograf și dirijor german (șvab) din Banat, cercetător în domeniul istoriografiei muzicale a minorităților și nu numai, din spațiul dunărean, în special cel din România, Ungaria și spațiul fostei Jugoslavii. Primele studii muzicale le-a întreprins cu tatăl lui, organistul Martin Metz, la Lugoj, iar pianul și solfegiul, cu Clara Peia și Josef Willer. Franz Metz este absolvent al secției de orgă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, astăzi Academia Națională de Muzică, clasa profesoarei Lidia Sumnevici. A avut ocazia să-i întâlnească în tinerețe pe Pr. Joseph Gerstenengst, organistul catedralei Sf. Iosif din București, cât și pe Franz Xaver Dressler, organist la Sibiu. Debutează în 1977 pe orga Walcker a Ateneului din București. Se reîntoarce la Lugoj unde predă pianul la Școala de Muzică până în 1981, punând totodată și bazele unei orchestre de cameră. Franz Metz a debutat ca și organist concertist la Timișoara în 1975, fiind angajat organist și cantor la biserica romano-catolică din Elisabetin, la biserica Millenium din Fabric și la Domul Sf. Gheorghe, Catedrala Romano-Catolică din Timișoara. A debutat ca dirijor cu Anotimpurile de J. Haydn cu corul „Franz Schubert“ al comunității germane din Timișoara, pe care l-a condus între 1983-1985. Franz Metz a concertat cu filarmonicile din țară și de peste hotare, cum ar fi în Republica Democrată Germană, Cehia și Austria. Din 1985, după plecarea în Germania, Franz Metz își continuă vocația de organist și cantor, reluând seria concertelor de orgă prin Europa. Se va dărui între timp muzicologiei istoriografice, cercetării vieții muzicale a germanilor din Banatul istoric. Organistul Franz Metz a contribuit la primele oficializari ale concertelor de orgă în perioada comunistă la Timișoara (1981), Arad (1983) și biserica de pelerinaj Maria Radna (1983). Banatul îi datorează înregistrări de lucrări pentru orgă pe aceste instrumente istorice din regiune. Franz Metz este și întemeietor al festivalului de orgă din Timișoara între anii 1991-1998, numit azi: Timorgelfest – Zilele Muzicii de Orgă din Banat. Activitatea publicistică legată de muzica bisericească și cultă în limba germană este impresionantă. Pelerinajele la Radna și Altötting sunt înfrumusețate prin muzica sa, adesea fiind însoțit de muzicieni bănățeni, dar nu numai, cu care colaborează în sensul cultivării muzicii religioase germane.

– În calitatea Dumneavoastră de muzician și organist sunteți un cinstitor al Maicii Domnului de la Radna. Care este prima Dumneavoastră amintire, din copilărie, legată de acest loc sfânt? Cu cine ați mers pentru prima dată la Radna?
– Şvabilor din Banat le-a fost „aşezată“ în leagăn legătura sufletească cu Maria Radna. Copil fiind, îmi aduc aminte cum consătenii mei din Darova plecau în pelerinaj la Radna. A fost un drum lung şi obositor, cu înnoptări simple pe podeaua acoperită cu fân, se mergea pe ploaie şi vânt, pe căldura arzătoare, prin praf sau noroi. A fost de înţeles bucuria celor care, după două zile de mers, au văzut de departe turnurile bisericii din Radna şi cântau cu un glas: „O Marie, te salutăm, o, Marie, ajută-ne…“
Cu mult drag îmi aduc aminte de pelerinajele organizate de Parohia Lugoj, unde tatăl meu a activat în calitate de cantor între anii 1950-1988. În acea perioadă comunistă pelerinajele religioase erau interzise. La agenţia de turism, de stat, din Lugoj s-a recomandat tatălui meu – care organiza aceste evenimente – ca pelerinajele să aibe loc sub pretextul de „excursie la Băile Lipova” („bunul sfat“ al agenţiei trebuia onorat cu un cartuş de ţigări şi cu un pachet de cafea, de regulă străine). Aşa s-a întâmplat, că mulţi credincioşi lugojeni au călătorit în perioada următoare la „Băile Lipova“, la început cu două autocare pline, care apoi s-au dovedit a fi neîncăpătoare… Ajunşi în Lipova, ei traversau pe jos podul de fier şi mergeau în procesiune, peste Mureș, către biserica din Radna.
Pelerinii au fost întâmpinaţi de călugărul franciscan Pater Ernst Harnisch OFM, personalitate cunoscută şi respectată de credincioşi. De-a lungul secolelor, la Maria Radna călugării franciscani au fost gazdele celor care au venit în pelerinaj la Fecioara Maria. În urmă cu 17 ani am primit cu tristeţe vestea, că acest ordin se retrage din Radna. Un preot în vârstă, decedat de curând, mi-a spus, că nu este un semn bun, faptul că franciscanii se retrag pe vremea libertăţii religioase, având în vedere că au rezistat ocupaţiei otomane, a celor două războaie mondiale şi a comunismului.

– Când ați cântat pentru prima dată la Radna, la orgă sau cu pelerinii, în biserică sau pe Calea sf. Cruci? Care a fost sentimentul Dumneavoastră în acele clipe?
– Pentru mine, a fost o onoare, un semn de respect şi o împlinire, să pot cânta la „marea orgă“ a bisericii din Radna. Ca tânăr student, mi s-a părut ca fiind o orgă de dimensiuni imense, faţă de cea din Lugoj. Însă mărimea era legată mai mult de sunetul impunător şi grandios, datorită acusticii minunate a acestei biserici. Deja la inaugurare (1905) a fost lăudată gama variată de timbre ale acestei orgi, de la cel mai liniştit pianissimo din cel de-al treilea manual, până la tutti puternici ai sunetului maiestuos.
Pater Ernst stătea de obicei pe bancă, la orgă, lângă mine şi asculta muzica cu interes. Pe vremea aceea mai activa ca organist în biserica din Radna un călugăr în vârstă. Adesea l-am vizitat și pe prof. Peter Kleckner, care locuia în casa părintească, vizavi de biserică. Pentru tatăl meu a fost întotdeauna „obligatoriu“ să-l viziteze pe compozitorul şi profesorul de muzică Kleckner, cu ocazia pelerinajelor la Radna. Amândoi vorbeau despre armonizare şi noi piese muzicale religioase, iar când profesorul s-a aşezat la vechiul său pian vienez – care a văzut şi vremuri mai bune în existența sa – şi a început să improvizeze, discuţiile pe subiecte muzicale de-abia începeau… Profesorul Kleckner s-a considerat întotdeauna o persoană fericită, care s-a născut la poalele bisericii din Maria Radna. Pe atunci (era în jurul anului 1965) nici nu m-am gândit, că în 1998 îl voi vizita pe patul său de moarte, împreună cu prof. Elisabeth Kyri din Timişoara. El nu numai că a modelat viaţa muzicală din Lipova şi Radna, dar a însoţit şi pelerinajul multor compatrioţi până în anii 1990.

– Care a fost primul cântec marian cântat, în general? Care este mai aproape de sufletul Dvs.?
– Catolicii bănăţeni deţin un repertoriu foarte bogat de cântece mariane. Acesta a fost îngrijit şi extins pe parcursul mai multor secole, chiar până în perioadele dificile ale veacului al XX-lea, din cauza consecinţelor celui de-al doilea război mondial şi, în special al valului de emigrare. Multe din ele au fost cântate doar cu ocazia pelerinajelor la Maria Radna. Cele mai vechi, atestate şi documentar, deci în scris, datează de la începutul secolului al XIX- lea. Deoarece au rămas foarte puţine din aceste „caiete de cântece“, se presupune că au fost folosite des: transpiraţia şi picăturile de ploaie, razele arzătoare de soare şi mâinile iubitoare şi-au lăsat amprenta pe paginile lor îngălbenite.
Până în ziua de azi una dintre cele mai populare cântece este „Mit frohem Herzen will ich singen“ – pe româneşte „Cu inimă fericită vreau să cânt“- melodie compusă în jurul anului 1880 de profesorul de muzică Josef Schober, şvab din Gödre, Dieceza de Pécs. Cântecul corespunde pe deplin cu viziunile muzicale ale şvabilor bănăţeni: se poate cânta în terzett sau sextett, iar textul poate fi înţeles uşor. Dar şi cântecul „Segne du, Maria“- pe româneşte „Binecuvântează, Marie“ este foarte popular şi în ziua de azi, face parte din repertoriul „standard“ al pelerinilor. Şi la acest cântec se poate recunoaşte o referinţă personală la biografia fiecărei persoane, fie de cântăreţ, fie de ascultător. De asemenea, este foarte interesant de menţionat, că mulţi cantori şi preoţi bănăţeni au compus sau scris cântece noi în cinstea Sf. Fecioare Maria.
Maria Radna şi Maica Domnului au devenit o parte integrantă a vieţii catolicilor bănăţeni.

– Ați întâlnit în decursul anilor, la Radna, diverși pelerini și grupuri de credincioși, fiecare cântând și rugându-se în limba lui. Cum vă raportați la această bogăție de limbi, de tezaure muzicale și de rugăciuni rostite aici? Desigur ați auzit melodii cântate în alte limbi, dar al căror text vă este cunoscut în limba Dumneavoastră maternă.
– Aceasta este o caracteristică specială a locului de pelerinaj Maria Radna. În zilele de mari sărbători mariane, cum ar fi Adormirea Maicii Domnului (Ridicarea cu Trupul și Sufletul la Cer a Sf. Fec. Maria), Naşterea Maicii Domnului – vin foarte mulţi pelerini. Deja la începutul anilor ‘90 – când acest lucru a fost posibil, mai pe larg şi în public – am urmărit cu mare interes tradiţiile, rugăciunile şi cântecele acestor grupuri. Tocmai prin această diversitate multietnică trăită şi experimentată, Maria Radna este un exemplu demn de urmat. Toate aceste etnii trăiesc în Banat, în Dieceza de Timişoara. Deci nu trebuie mers la Fatima sau Lourdes pentru a experimenta aşa ceva.
Stilurile de a cânta sunt la fel de diferite, ca şi etniile din dieceză. Am fost fascinat dintotdeauna de cântecele religioase maghiare, care diferă de cele germane, sunt cântate pe o singură voce şi modal. Tonul, dicţia şi intonaţia vocală a cântăreţilor diferă de cea a cântăreţilor germani.
Întotdeauna s-a acordat o atenţie deosebită echilibrului diferitelor limbi în timpul sfintelor Liturghii. Până în jurul anului 1980 în bisericile din oraşele bănăţene se celebrau Liturghii în limba germană sau maghiară, iar cele în limba română nu erau admise de către autoritățile statului comunist. Îmi aduc aminte, cum tatăl meu, prin anii 1977, pe vremea când eram student la Bucureşti, m-a rugat să-i trimit câteva cântece de la Catedrala Sfântul Iosif, fiindcă el nu avea din acestea la Lugoj. Aşa s-a început să se cânte şi cântece religioase în limba română, odată cu venirea catolicilor din Moldova în parohiile din Banat. Excepţie făceau puţinele comunităţi românești mai vechi din Dieceza de Timişoara (Slatina Timiş şi Bulci), unde şi până atunci se rugau şi cântau în limba maternă. Majoritatea cântecelor religioase româneşti au fost scrise de preoţii români din Moldova pe melodii cunoscute ale cântecelor germane, cu text românesc. Printre acestea se numără Missa de Haydn, Schubert şi numeroase cântece mariane.
Cântăreţii au urmărit cu mare atenţie ca împărţirea strofelor să fie echitabilă. De exemplu, în corul din Lugoj, în dreapta tatălui meu stăteau cântăreţii germani, în stânga cei maghiari. La diferitele părţi ale Liturghiei, s-a schimbat limba cântecului şi s-a considerat o mare problemă, dacă tatăl meu a cântat cu o strofă mai mult într-una dintre oricare aceste două limbi…

– Ați însoțit grupuri de pelerini, în decursul timpului, pe jos sau cu autocarul, trenul sau alte mijloace? Cum vă amintiți acele pelerinaje, experiențele, atmosfera lor?
– Din anii ‘90 am avut posibilitatea să însoţesc mai multe grupuri de pelerini din Germania. Cu toţii au fost entuziasmaţi de puterea acestui „munte sfânt“, de atmosfera de aici. La fiecare pelerinaj se parcurgea şi Calea Sf. Cruci din spatele bisericii, pe deal. Pietrele vechi ale Căii Sf. Cruci (există mai multe căi, vechi şi noi, un drum de meditaţie, aşa numitul „drum glorios”, care propune 14 stațiuni ale lui Isus după Înviere, dar care din păcate a fost distrus după război). Câţiva pelerini au parcurs acest drum pe genunchi, recitând rugăciuni tradiţionale şi cântând. Deoarece până la începutul anilor 1989 fiecare comunitate din Banat avea propria ei zi de pelerinaj, obiceiurile erau diferite. Prin urmare, a fost dificil să se găsească o cale comună atunci când în urmă cu 10 ani s-a introdus tradiţionalul pelerinaj german, în 2 august. De aceea, am redactat o broşură a cărei cântece şi rugăciuni provin din broşura franciscanilor din Radna şi a celui mai cântat cântec de Calea Crucii (O Sünder, komm heran! – în română O vino, păcătosule!).

– Atmosfera pelerinajelor la Maria Radna este una specială, uneori deosebit de variată. Care a fost episodul care v-a rămas în memorie, care v-a impresionat de la unul dintre aceste pelerinaje?
– Există o carismă spirituală specială la Maria Radna. Acest lucru se observă în mod special atunci, când Radna este vizitată în lunile de iarnă, când locul este liniştit, aproape fără vizitatori. Atunci nu există agitaţie, nu sunt tarabe, domină liniştea. Şi această linişte o doresc tuturor celor care vizitează acest loc sfânt.
Ceea ce înseamnă Radna pentru noi nu poate fi transpus în cuvinte şi mai greu este să exprimi în vorbe. Închipuiţi-vă doar, că mulţi dintre compatrioţii noştri, care au fost deportaţi în URSS în ianuarie 1945, după ani de muncă forțată, grea şi după un drum foarte lung şi anevoios către casă, prima dată s-au oprit la Maria Radna, pentru ca abia apoi să mergă acasă. Iar asta spune tot!
Îmi aduc aminte de o întâmplare puțin ciudată, în data de 14 august 1989, cu o zi înainte de marele pelerinaj de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Miliția comunistă a alungat toţi pelerinii şi vânzătorii ambulanţi din faţa bisericii, astfel încât nici intervenţia lui Pater Ernst nu a ajutatla nimic. Dar chiar şi acest lucru nu a putut să-i împiedice pe oameni să se întoarcă a doua zi, când au umplut biserica.
Oricât de festive şi solemne sunt Liturghiile de pelerinaj – Mulţumim lui Dumnezeu! -apropierea dintre oameni în perioada comunismului a lăsat o legătură de solidaritate în credinţă între conaţionalii noştri. La acea vreme nu am avut voie să avem propriul nostru episcop, şi prin urmare catedrala, Domul, aproape că nu reprezenta un termen de referință pentru compatrioţii noştri. Însă Maria Radna ne-a unit pe toţi, fără excepție!

– Ce reprezintă Maria Radna pentru Dumneavoastră?
– În urmă cu 10 ani, când am încheiat un parteneriat între Maria Radna, din Banat şi Maria Ramersdorf, din München, o copie a icoanei Maicii Domnului de la Radna a fost expusă pe peretele bisericii din München, iar una a celei din München, pe peretele bisericii din Radna. După Liturghie, cei mai mulţi vizitatori discutau în curtea bisericii, la Radna. O singură doamnă în vârstă, şvăboaică originară din Banat, s-a așezat în bazilică, îngenunchind în faţa icoanei şi rugându-se. Acestă imagine mi-a rămas întipărită în memorie, până în ziua de azi: Maria de la Radna…

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)