Maria Radna sărbătorește anul acesta un dublu jubileu: 500 de ani de la ridicarea primei bisericuțe pe dealul viilor, pe locul bisericii actuale, dar și 200 de ani de la consacrarea bazilicii, de către arhiepiscopul de Esztergom, Alexander Rudnay. Deși condițiile epidemice nu permit mari serbări, totuși momentul nu poate rămâne nemarcat.
Întâmplările vremurilor de demult sunt păstrate în cronici; despre evenimentele trecutului apropiat și al prezentului relatează în cel mai autentic mod martorii oculari. În cele ce urmează vorbesc ei: slujitori ai lui Dumnezeu, păstori ai Bisericii, oameni în vârstă fideli credinței lor, tineri care cresc în credință, păstrătorii tradițiilor și sărbătorilor noastre, precum și pelerini ai sanctuarului marian multisecular, Maria Radna. Oameni ale căror vieți cunosc clipe și experiențe deosebite, legate de această biserică a Sf. Fecioare Maria.
Mă numesc Rancov Boris, am 44 de ani, căsătorit, originar din localitatea Vinga, județul Arad. Actualmente activez ca profesor de muzică la Liceul de Arte ” Regina Maria ”, Alba Iulia. După absolvirea Conservatorului, am început studiile de teologie romano – catolică în Alba Iulia și Fulda, Germania, studii finalizate cu diplomă de master și Baccalaureatus in Sacra Theologia din partea Pontificia Universitas Lateranensis.
– În calitatea Dumneavoastră de muzician și organist sunteți un cinstitor al Maicii Domnului de la Radna. Care este prima Dumneavoastră amintire, din copilărie, legată de acest loc sfânt? Cu cine ați mers pentru prima dată la Radna?
– Lăudat să fie Isus Christos!
Pentru început aș dori să vă mulțumesc pentru că v-ați gândit la mine pentru a da acest interviu și pentru onoarea care îmi este acordată prin acesta, legat de dublul jubileu din anul actual.
Faptul de a trăi acest timp, acest an în care avem un dublu jubileu este pentru mine un timp de har. Ca să pot vorbi din punctul meu de vedere despre Radna, cu tot ceea ce reprezintă ea pentru mine, necesită derularea firului vieții mele până la primele amintiri și sentimente trăite în acel loc de har în prezența Maicii Harurilor.
Pentru prima oară am fost la Maria Radna cu bunica mea paternă. An de an mergeam cu ea la Radna din data de 6 până în data de 8 septembrie, perioadă în care pelerinii catolici de etnie bulgară, împreună cu alți pelerini de diferite etnii participă la pelerinajul anual de la Maria Radna, Maica Harurilor. La Radna, locuiam în gazdă la familia Banu împreună cu o doamnă deosebită de etnie maghiară din Ghiroda.
Amintirile încep din momentul în care bunica începea deja să se pregătească efectiv pentru acest pelerinaj. Această „febră a pregătirilor“ pentru plecarea la Radna mă cuprindea și pe mine în mod total. Bunicul trebuia să rămână acasă să aibă grijă de animale și de casă. El mergea singur sau cu mine la Radna în altă perioadă. Pentru mine, pregătirea începea cu o zi înainte de plecare, deoarece trebuia să merg în ziua precedentă plecării și să dorm la bunici. Dimineața, devreme, era trezirea ca să mergem la gară. Plecarea era cu „primul tren“, adică cel care pleca în jurul orei 6 dimineața din Vinga, iar în Arad schimbam trenul cu cel în direcția Radna. Îmi aduc aminte că era o adevarată aventură să călătorești din Arad la Radna deoarece erau foarte mulți pelerini, care nu puteau merge pe jos, din varii motive, și luau trenul. Căldură, înghesuială, dar luptam cu destoinicie până la capăt.
Un moment emoționant de care îmi aduc aminte este acela în care încercam să zăresc din tren, după ce plecam din Păuliș, turnurile basilicii. Pot afirma că pentru mine zăritul turnurilor a fost ca o revelație. În schimb, la întroarcerea către casă, „acea revelație“ se transforma în tristețe pentru că lăsam în urmă acele turnuri și pe Maica Sfântă pentru încă un an.
– Când ați cântat pentru prima dată la Radna, la orgă sau cu pelerinii, în biserică sau pe Calea sf. Cruci? Care a fost sentimentul Dumneavoastră în acele clipe?
– Pentru mine întâlnirea cu orga basilicii din Radna a fost „dragoste la prima vedere“, chiar dacă și biserica din Vinga are o orgă la fel de bună și frumoasă, sonoritățile, timbrul diferă între cele două. Oricum, după ce ajungeam la biserică cu bunica, chiar dacă am fost copil și cu greu îmi făceam loc printre pelerini, primul lucru era să ajung la orgă sa o văd și să o aud. Puteam sta și două sau trei Liturghii una după alta ca să ascult orga. Eram atent la tot ce se petrecea la consola ei, cine cântă, cum cântă și la ce butonează. Încercam să învăț de la fiecare câte ceva și visam la ziua și la momentul în care eu voi sta pe acel scaun de la orgă și voi cânta Maicii Domnului.
Acea zi a venit! Dacă bine îmi aduc aminte, acea zi a fost în perioada studiilor mele la Conservatorul de Muzică, când am cântat pentru prima oară la orgă. Îmi aduc aminte, că într-o perioadă reușeam să merg chiar săptămânal la Randa. Am avut posibilitatea să cânt atât la sfintele Liturghii cu pelerinii în biserică, cât și pe Calea sf. Cruci.
Sentimentele care mă încercau în acele momente nu știu dacă le pot descrie în cuvinte. Efectiv mă simțeam plutind de bucurie. Nu îmi venea să cred că eu sunt cel care cântă. M-am simțit foarte bucuros și onorat!
– Care a fost primul cântec marian cântat, în general? Care este mai aproape de sufletul Dvs.?
– Nu îmi mai aduc aminte cu exactitate care a fost primul cântec marian cântat, dar știu că acele cântece le-am îndrăgit de prima dată. Au un farmec aparte. Cântecul marian mai apropiat sufletului meu este imnul sf. Fecioare Maria de la Lourdes, Franța, tradus în limba bulgară. De fapt, fiecare cântec marian este frumos, deosebit în sine, iar textele acelor cântece vorbesc sufletului meu.
– Ați întâlnit în decursul anilor, la Radna, diverși pelerini și grupuri de credincioși, fiecare câtând și rugându-se în limba lui. Cum vă raportați la această bogăție de limbi, de tezaure muzicale și de rugăciuni rostite aici? Desigur ați auzit melodii cântate în alte limbi, dar al căror text vă este cunoscut în limba Dumneavoastră maternă.
– Tocmai în această „unitate în diversitate“ stă frumusețea acestui loc special de pelerinaj. Este ceva deosebit și în același timp fascinant și înălțător, doar să stai în fața basilicii, să privești, și să asculți fiecare procesiune, fiecare comunitate din dieceza noastră, și nu numai, care vine spre biserică și intră într-ânsa, cântând acele frumoase cântece mariane. Să vezi acele fețe de pelerini care radiază de fericire la vederea basilicii știind că au terminat acel pelerinaj către Maria Radna cu bine și că Maica noastră este acolo și îi așteaptă cu brațele deschise și cu iubirea ei maternă.
Desigur, în toți acești ani am auzit multe cântece ale căror texte sunt traduse în limba bulgară. E știut faptul că multe dintre cântecele bisericești liturgice din limba bulgară sunt traduse, preluate din limbi ca: germană (Gotteslob, Diözesangebets- und Liederbuch), croată (Vienac), maghiară (Szent vagy, Uram), păstrând chiar și aceeași melodie. Chiar și la acest nivel se regăsește acel palier multietnic, frumusețe cu care este împodobită atât Dieceza noastră de Timișoara cât și Banatul.
– Ați însoțit grupuri de pelerini, în decursul timpului, pe jos sau cu autocarul, trenul sau alte mijloace? Cum vă amintiți acele pelerinaje, experiențele, atmosfera lor?
– În decursul anilor am avut posibilitatea de a însoți pelerini atât pe jos cât și cu diferite mijloace de transport. Pentru mine plecarea în pelerinaj la Radna începea de cele mai multe ori din localitatea mea de naștere, Vinga. Chiar și acum, când nu mai locuiesc acolo de mai mulți ani, încerc să plec de acasă, de la parohie.
Primul meu pelerinaj mergând pe jos la Radna a fost făcut în anul în care am făcut Prima Împărtășanie. Chiar copil fiind, la acea vreme, mi s-a permis să merg în pelerinaj doar singur, fără vreun membru al familiei. În schimb, am fost încredințat unei doamne care făcea parte din procesiune. Îmi aduc aminte că în acel an au fost mulți tineri. De procesiune nici nu mai vorbim; fața procesiunii era undeva către șosea în fața basilicii, iar spatele aproape de gară. Dacă cineva nu putea să meargă pe jos cu procesiunea, făcea în așa fel încât să ajungă înainte de a ajunge procesiunea în Lipova, iar de la intrarea în Lipova se tot mărea procesiunea până ne miram când traversam pasarela peste linia ferată, la gară, ce mulți eram. Numărul celor din coloană era mândria fiecărei comunități. Fiecare parohie încerca să meargă cu cât mai mulți membri. Să nu uităm că vorbim de perioada comunismului, deci înainte de anii 1990.
Atmosfera era deosebită! Întâlnirea era la biserica parohială, acasă în Vinga. Se pleca din biserica din Vinga, după ce toți primeam binecuvântarea din partea părintelui Nakov. Până la capătul localității, în direcția Arad, unde există o capelă închinată Sf. Anton de Padova, se mergea pe jos însoțiți de cântece mariane și rugăciuni. Până acolo se alăturau procesiunii și aceia care și-ar fi dorit să vină pe jos, dar nu puteau veni din motive personale sau de sănătate. Acolo era locul în care își luau rămas bun cei care rămâneau acasă de la cei care plecau mai departe către Radna. De fiecare dată rugămintea celor rămași acasă era: „Să vă rugați și pentru noi!“
De aici era îmbarcarea în mijlocul de transport până la Alioș. De acolo se mergea din nou, doar pe jos, până la Radna. Pauza de prânz o făceam la Neudorf. La Radna se ajungea în jurul orei 17. De fiecare dată o persoană sau două conduceau rugăciunea și cântecele. În timp apărea și oboseala, dar după Neudorf, kilometru cu kilometru eram tot mai aproape de țel. La un moment dat apăreau și turnurile basilicii. Acest fapt ne încuraja, ne dădea putere. Parcă primeam și elan. La Radna eram întâmpinți de părintele Nakov, parohul nostru, care binecuvânta întreaga procesiune, după care intram cu toții, cântând, în biserică.
– Atmosfera pelerinajelor la Maria Radna este una specială, uneori deosebit de variată. Care a fost episodul care v-a rămas în memorie, care v-a impresionat de la unul dintre aceste pelerinaje?
– Radna este un loc special, un loc de har. Nu degeaba megem la Maica Harurilor să o cinstim și să îi cerem ajutorul. În acest scop aș dori să dau mărturie despre un fapt trăit de mine în acel loc de har.
Cu doi ani în urmă, chiar în sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, începeau să vină tot mai mulți pelerini pentru Liturghia pontificală. În curte erau persoanele care primeau și scriau intențiile de Liturghie. Eu m-am alăturat lor la o vorbă, dar venind tot mai mulți pelerini și de multe etnii, am sfârșit prin a ajuta și eu la scrierea intențiilor. Așa se face că ajunge la mine o doamnă, care avea o intenție foarte serioasă și dificilă. Doamna respectivă avea deja un copil, un băiat și ar mai fi dorit un copilaș, dar din varii motive nu a mai primit acest har. Așa că, i-am spus să creadă că Maica Domnului o va ajuta și să se roage pentru harul nașterii de prunci. Trece și pelerinajul, trece și anul, și iar mă aflam la Radna în pelerinaj. Stăteam în fața sacristiei cu un prieten drag, așteptam să înceapă sfânta Liturghie la care am participat amândoi. La un moment dat, din spatele meu apare o doamnă foarte bucuroasă că m-a găsit. Era doamna despre care am relatat anterior. Fapt este că i s-a născut al doilea copilaș, o fetiță cu care a și venit la Radna să mulțumească Maicii Domnului, alături de soțul și fiul ei.
– Ce reprezintă Maria Radna pentru Dumneavoastră?
– Este o întrebare polivalentă și în același timp complexă pentru mine, deoarece ar trebui să transpun în cuvinte trăirile și sentimentele care mă încearcă de fiecare dată când merg la Radna, trăiri, stări și sentimente care nu se prea pot relata în cuvinte.
Pentru mine Radna înseamnă acasă! Cine nu se bucură când știe că merge să se întâlneasă cu mama sa? Așa că tot cu ajutorul ei încerc să vin în fiecare an la Radna! Este locul în care se leagă prietenii, întâlnești oameni deosebiți. Pe unii dintre ei îi vezi poate doar odată în an, în Radna. În acest loc minunat te întâlnești cu prieteni dragi, preoții de la basilică, personalul și cei din comunitatea parohială.
Îndemn pe toți aceia care iubesc acest sfânt sanctuar, această basilică papală, pe Sfânta Fecioară și Născătoare de Dumnezeu, Maria, să nu lase să se stingă în ei flacăra iubirii pentru Maica Harurilor și pentru Radna!
(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)
