Maria Radna sărbătorește anul acesta un dublu jubileu: 500 de ani de la ridicarea primei bisericuțe pe dealul viilor, pe locul bisericii actuale, dar și 200 de ani de la consacrarea bazilicii, de către arhiepiscopul de Esztergom, Alexander Rudnay. Deși condițiile epidemice nu permit mari serbări, totuși momentul nu poate rămâne nemarcat.
Întâmplările vremurilor de demult sunt păstrate în cronici; despre evenimentele trecutului apropiat și al prezentului relatează în cel mai autentic mod martorii oculari. În cele ce urmează vorbesc ei: slujitori ai lui Dumnezeu, păstori ai Bisericii, oameni în vârstă fideli credinței lor, tineri care cresc în credință, păstrătorii tradițiilor și sărbătorilor noastre, precum și pelerini ai sanctuarului marian multisecular, Maria Radna. Oameni ale căror vieți cunosc clipe și experiențe deosebite, legate de această biserică a Sf. Fecioare Maria.

Francisc Boda s-a născut la Radna, a crescut aici și tot aici muncește în calitate de ghid al bisericii de pelerinaj, care este totodată lăcașul de cult al copilăriei sale. Aici, el întâlnește turiști, care calcă, impresionați, pentru prima dată în viață, pragul bazilicii, dar și pelerini care revin aici an de an, decenii întregi chiar. Feri a crescut, dacă se poate zice așa, în umbra celor două turnuri impozante ale bazilicii și slujește trup și suflet în acest loc, adevărat centru spiritual al Banatului. dar să îl lăsăm pe Feri însuși să ne relateze câte ceva din viața sa și despre Maria-Radna…

– Vă rugăm, în câteva cuvinte să vă prezentați cititorilor noștri? Unde v-ați născut? Cum v-ați petrecut copilăria și anii școlii?
– Mă numesc Francisc Boda și m-am născut acum 45 de ani în Lipova unde, în partea dreaptă a Mureșului, se află minunatul loc de pelerinaj Maria Radna. Studiile primare și liceale le-am urmat în localitate.
În ceea ce privește copilăria pot să spun că am fost unul dintre copii din generația mea care a avut parte de tot ce este mai frumos în acei ani de început, în viața unui om, aceea copilărie adevărată plină de bucurii, chiar dacă ea s-a derulat în mare parte înaintea schimbărilor politico-sociale care au intervenit în țara noastră la sfârșitul lui 1989.
Locuind și crescând în imediata apropiere a Bazilicii de la Radna, catolic fiind, inevitabil viața mea s-a legat de acest loc frumos. Dar cred că nu numai eu, ci și orice locuitor al acestui oraș era mândru că locuiește la Radna, unde Dumnezeu a dat să existe peste secole acest Sanctuar Marian, vizitat de atât de mulți pelerini sau simpli turiști.

– Ați crescut în Radna, acolo unde trăiau venerabilii călugări franciscani. Cum v-au influențat în formarea umană și spirituală, intelectuală? Pe care dintre ei i-ați cunoscut mai bine și care v-au influențat mai mult?
– M-am îndrăgostit de acest loc minunat, odată cu participarea mea aproape duminică de duminică, ca ministrant, la Sf. Liturghii, precum și la orele de religie, pe care le ținea parohul de atunci. Părintele era un om deosebit care a slujit la Radna peste 50 de ani, în acele vremuri grele pentru Biserică și pentru slujitorii ei. A fost un om exemplar, care a avut și de suferit de pe urma regimului comunist din România. Numele acestui călugăr și preot franciscan a fost P. Ernst Harnisch.
Noi copiii, de-abia așteptam să vină cât mai repede ziua de vineri, ca să mergem la ora de religie sau mai ales ziua de duminică să mergem la ministrat. Nu știam cât de multe impedimente și intimidări aveau să suporte acești oameni, călugării franciscani, care cu o mare dăruire au avut grijă de acest loc de pelerinaj în acele vremuri tulburi, devenite din fericire istorie. Ar fi multe de povestit, dar trebuie să mă opresc aici și să mă limitez doar la atât, din cât de multe s-au derulat prin fata ochilor mei. Frumoase vremuri… ferice de cel care le-a trăit! Iar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că am fost martorul lor!

– Ați întâlnit în decursul anilor, la Radna, diverși pelerini și grupuri de credincioși, fiecare cântând și rugându-se în limba lui. Cum vă raportați la această bogăție de limbi, de tezaure muzicale și de rugăciuni rostite aici?
– Aici la Radna întotdeauna veneau pelerini, de diferite etnii, din diferite locuri din țară și din străinătate. Zilele cele mai intense, ca aflux de pelerini la Radna, au fost cele două sărbători închinate Maicii Domnului: 15 august și 8 septembrie.
Dintr-odată, noi cei care locuiam aici, ne simțeam onorați, binecuvântați de Dumnezeu pentru că iată, oameni de la distanțe considerabile veneau aici, fiecare cu problemele lor sau cu bucuria de a mulțumi Maicii Domnului pentru ajutorul primit în urma rugăciunilor lor intense. Iar noi trăiam aici și puteam să mergem în fiecare zi, poate și de mai multe ori pe zi să ne rugăm în fața Icoanei Făcătoare de Minuni de la Radna. Nu a fost sau nu este oare o binecuvântare pentru noi, faptul că locuim aici, la Radna, unde Maica Domnului a mijlocit și încă mijlocește și acum rugăciunile înălțate Fiului Ei, Isus Cristos, Bunului Dumnezeu, de către pelerini și de către noi, localnicii?
Săptămânal veneau sute de oameni la Radna, de peste tot, din Banat, dar nu numai, oameni care de cele mai multe ori veneau pe jos de la distanțe mari. Acest pelerinaj al lor dura chiar și două sau trei zile de venit, pe jos. Cum să nu te marcheze acest lucru: oameni, care odată ajunși aici, își căutau loc unde să doarmă pentru o noapte sau două, astfel, ca localnic, având posibilitatea să-i cunoști mai bine. Erau oameni statornici în credința lor de care ne legau, în timp, adevărate prietenii… ceva deosebit!
O particularitate aparte o aveau etnicii germani din Banat, care veneau într-un fel deosebit, pe jos, în pelerinaj la Radna. Prima dată ajungeau căruțele lor trase de cai, frumos împodobite cu flori, iar apoi venea pelerinii, pe jos, cântând și rugându-se, însoțiți de fanfară, una mai frumoasă și mai priceput ca alta. Aproape fiecare comunitate de șvabi din Banat își avea stabilită ziua ei proprie, când veneau la Radna.

– Ați primit oaspeți – pelerini – la Dvs. acasă? Cum v-ați gândit atunci să primiți oaspeți în gazdă?
– Îmi aduc aminte că la bunicii mei veneau de ani de zile, de sărbătorile din 15 august și 8 septembrie, printre alții, și o familie, soț -soție, din Hunedoara. Și ca să putem să ne facem o idee, cât de strânse au devenit aceste prietenii dintre localnici și pelerinii veniți la Radna, m-am oprit asupra acestui caz. Trebuie să spun că acești oameni au invitat-o într-un an, la ei acasă, pe mama mea, ca să vadă castelul de la Hunedoara, să vadă orașul… să vadă unde stăteau ei. Astfel de prietenii se legau între localnici și pelerinii veniți la Radna. Pe acești oameni îi considerai la un moment dat ca fiind rude… ceva minunat! Oare poți avea un mai mare privilegiu decât acesta?
Mie, ca și copil – dar nu numai mie, ci tuturor celor de aici – mi-a fost dat să trăiesc aceste momente frumoase din viață. Însă asta nu este tot. Parcă Bunul Dumnezeu a pregătit ceva, și mai mult, pentu mine și anume, matur fiind, să por să lucrez la această Bazilică, respectiv ca ghid al Bazilicii. Un mai mare privilegiu decât acesta, sigur că nici nu-mi puteam imagina!

– De câți ani lucrați în Radna? Cum vezdeți munca Dvs. de ghid al bazilicii? Cum îi vedeți pe cei care vin pentru prima dată acolo, dar și pe cei care revin, mai rar sau mai des la Radna?
– Lucrez în acest loc de peste șapte ani, astfel că dacă copilăria mea a fost legată în mod deosebit de acest loc, și viața mea de adult se leagă tot de Radna.
Să le povestești celor care vin la Radna istoria acestui loc, să urmărească cu atenție și interes ceea ce le spui, iar mai apoi, după o perioadă de timp, să se întoarcă din nou, la Radna, aducându-i și pe alții, cerându-ți să le spui și celor nou-veniți câte ceva despre minunăția acestui loc… este ceva deosebit! Să cunoști oameni care să-și dorească să te revadă și pe tine, pe lângă locul încărcat de spiritualitate, pentru care au venit… pentru oaza de liniște pe care le-o oferă Radna… pentru liniștea și pentru evadarea din tumultul cotidian… toate aceasta întregesc tabloul care se conturează prin vizitarea Bazilicii Maria Radna!

– Ce înseamnă Maria Radna pentru Dvs.?
– Eu îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a făcut în această viață: acela ca din copilărie și până la maturitate – și, eu sper, și până la sfârșitul zilelor mele – firul vieții mele să fie legat de Maria Radna.
Dumnezeu, în mărinimia Sa, este darnic cu oamenii, este bun și iertător. Dar cu mine a fost mult  mai darnic decât, poate, aș fi meritat. Dar Dumnezeu așa a vrut și… așa s-a facut!
Cuvintele mele sunt de prisos… pot doar să spun doar atât:
Lăudat să fie Isus Cristos și Maria!

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)