Maria Radna sărbătorește anul acesta un dublu jubileu: 500 de ani de la ridicarea primei bisericuțe pe dealul viilor, pe locul bisericii actuale, dar și 200 de ani de la consacrarea bazilicii, de către arhiepiscopul de Esztergom, Alexander Rudnay. Deși condițiile epidemice nu permit mari serbări, totuși momentul nu poate rămâne nemarcat.
Întâmplările vremurilor de demult sunt păstrate în cronici; despre evenimentele trecutului apropiat și al prezentului relatează în cel mai autentic mod martorii oculari. În cele ce urmează vorbesc ei: slujitori ai lui Dumnezeu, păstori ai Bisericii, oameni în vârstă fideli credinței lor, tineri care cresc în credință, păstrătorii tradițiilor și sărbătorilor noastre, precum și pelerini ai sanctuarului marian multisecular, Maria Radna. Oameni ale căror vieți cunosc clipe și experiențe deosebite, legate de această biserică a Sf. Fecioare Maria.

Raluca Nelepcu este jurnalistă la Allgemeine Deutsche Zeitung pentru România, a studiat jurnalistică și limba germană la Timișoara și este fostă absolventă a Liceului Nikolaus Lenau. Pe lângă colaborarea cu redacția de limbă germană a Radio Timișoara, susține adesea activitățile media ale Diecezei de Timișoara.

– Care este prima Dumneavoastră amintire, din copilărie, legată de acest loc sfânt? Cu cine ați mers pentru prima dată la Radna?
– Am fost prima dată la Radna, când aveam 15 ani. Profesoara mea de religie de atunci, de la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara, doamna Gabriela Burman, a organizat o excursie la Radna cu clasa noastră, la acea vreme cu trenul. Încă îmi amintesc foarte bine această călătorie. Am mers la Radna cu colega mea de clasă și prietena mea foarte bună, Astrid Weisz, care l-a luat și pe fratele ei cu câțiva ani mai tânăr Harald (acum actor de succes la Teatrul German de Stat din Timișoara), cu restauratorul de orgi Andrei Sas (care era la o clasă paralelă), și cu alți colegi. Excursia a fost foarte bogată în informații și educativă, în tren ne-am rugat și am parcurs chiar și Calea Crucii din spatele bazilicii. Mai târziu, datorită meseriei mele de jurnalist, am cunoscut mai bine Maria Radna și m-am îndrăgostit de acest loc.

– Când ați mers prima dată singur, sau cu un grup de tineri la Radna? Care a fost sentimentul Dumneavoastră în acele clipe?
– La Radna nu m-am dus niciodată singură. Am fost mereu cu prietenii sau cu familia. Dar îmi amintesc una dintre călătoriile acolo – cu prietena mea am participat la Sf. Liturghie și ne-am rugat la Preasfânta Fecioară Maria ca să ne ajute într-o anumită situație. Ajutorul nu s-a lăsat așteptat prea mult. Mă simt întotdeauna foarte bine în bazilica din Radna, cumva în siguranță. Cred cu tărie în minunile care au loc prin mijlocirea Maicii Domnului. Cel puțin o astfel de minune s-a întâmplat și în viața mea datorită ajutorului ei.

– Ați mers vre-odată în pelerinaj, pe jos, la Radna? Cum ați experimentat acel pelerinaj? De câte ori ați mers pe jos la Radna? Cum v-ați simțit atunci când ați fost primiți și ospătați în comunitățile de pe drum? Sau atunci când ați dormit, pe drumul Dvs., în diverse locuri, inclusiv în biserici?
– Am participat la un singur pelerinaj pe jos la Radna, însă nu am ajuns la destinație, dar până la urmă acest lucru nu este atât de important. După cum se spune: drumul, calea este de fapt țelul. Un pelerinaj pe jos este ceva foarte special. Ești împreună și totuși singur, cu propriile gânduri. Când devine tot mai dificil, când picioarele nu vor să meargă mai departe, deoarece pe tălpi s-au format bășici, atunci ne ajutăm unii pe alții, ne întărim reciproc din punct de vedere psihic. Ne rugăm și cântăm mult. Pentru mine întâlnirea cu ceilalți pelerini și cu oamenii aflați pe drum a fost o experiență înălțătoare. Am întâlnit oameni sosiți din atâtea medii diferite și totuși, un lucru ne-a unit: credința în Dumnezeu. Oamenii întâlniți pe drum erau prietenoși, deschiși, ne-au dat să mâncăm și să bem și ne-au încurajat să nu renunțăm și să ne rugăm și pentru ei. Deși am făcut doar o jumătate de drum, voi încerca din nou la un moment dat, și chiar voi reuși să ajung la Radna pe jos. Sunt ferm convinsă de asta.

– Ați întâlnit în decursul anilor, la Radna, diverși pelerini și grupuri de credincioși, fiecare câtând și rugându-se în limba lui. Cum vă raportați la această bogăție de limbi, de tezaure muzicale și de rugăciuni rostite aici?
– Radna este un loc în care nu contează ce limbă vorbește credinciosul, cărei etnii îi aparține și uneori chiar ce credință are; pentru că nu numai catolicii fac pelerinaje la Radna pentru a se ruga la Maica Domnului. Dar revenind la diversitatea lingvistică: pentru mine este un lucru normal să aud limbi diferite în cadrul Sf. Liturghii și în general în jurul meu. Locuim în Banat, unde această diversitate este normală, deoarece a format această parte a țării de secole. Nici Radna nu face excepție.

– Atmosfera pelerinajelor la Maria Radna este una specială, uneori deosebit de variată. Care a fost episodul care v-a rămas în memorie, care v-a impresionat de la unul dintre aceste pelerinaje?
– Datorită profesiei am participat la multe astfel de pelerinaje. Trebuia să relatez despre ele de multe ori în ziar. Pentru mine a fost și este întotdeauna uimitor să văd câți oameni își găsesc drum spre Radna. Pelerinajul german a fost întotdeauna un eveniment foarte special pentru mine. Șvabii bănățeni de aproape și de departe sunt de fiecare dată acolo, cântă vechile lor cântece mariane, își amintesc de anii copilăriei și tinereții, care se leagă și de Radna. Uimitor câtă forță exercită Maria Radna asupra acestor oameni chiar și după atâția ani.

– Ce reprezintă Maria Radna pentru Dumneavoastră?
– Maria Radna este locul în care îmi pot aduna, în ordine, gândurile care uneori zboară, plutesc. Este locul în care m-am căsătorit și mi-am botezat copilul. Toate acestea s-au întâmplat într-o biserică aflată în mijlocul unui șantier, adică înainte de finalizarea lucrărilor majore de renovare cărora le-a fost supus complexul mănăstirii și bazilica. Puteam să aleg un alt loc pentru ca biserica să arate frumos în fotografii, nu? Nu am făcut asta dintr-un motiv foarte întemeiat: Maria Radna era deja atunci foarte aproape de inima mea. Oricum, cele mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute, doar simțite cu inima.

– Vă mulțumim foarte frumos pentru interviul acordat și pentru gândurile împărtășite!
(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)