Maria Radna sărbătorește anul acesta un dublu jubileu: 500 de ani de la ridicarea primei bisericuțe pe dealul viilor, pe locul bisericii actuale, dar și 200 de ani de la consacrarea bazilicii, de către arhiepiscopul de Esztergom, Alexander Rudnay. Deși condițiile epidemice nu permit mari serbări, totuși momentul nu poate rămâne nemarcat.
Întâmplările vremurilor de demult sunt păstrate în cronici; despre evenimentele trecutului apropiat și al prezentului relatează în cel mai autentic mod martorii oculari. În cele ce urmează vorbesc ei: slujitori ai lui Dumnezeu, păstori ai Bisericii, oameni în vârstă fideli credinței lor, tineri care cresc în credință, păstrătorii tradițiilor și sărbătorilor noastre, precum și pelerini ai sanctuarului marian multisecular, Maria Radna. Oameni ale căror vieți cunosc clipe și experiențe deosebite, legate de această biserică a Sf. Fecioare Maria.

Endre Gyulay este episcopul emerit al diecezei de Szeged-Csanád (Ungaria). A studiat teologia între 1948 și 1953 la Institutul Teologic din Szeged. La 4 iunie 1953 a fost hirotonit întru preot în Catedrala din Szeged. Data consacrării întru episcop este 6 iulie 1987. La 21 mai 2000, episcopul diecezan a fost ales cetățean de onoare al orașului Szeged, din recunoștință pentru activitatea depusă.

– De-a lungul anilor de multe ori v-am putut întâlni cu ocazia diferitelor evenimente și noi, cei care trăim pe aceste meleaguri, ne simțim foarte apropiați spiritual de Dvs., Pr. Episcop Gyulay, de aceea vă rugăm acum să ne împărtășiți câteva amintiri. Când ați vizitat pentru prima oară Maria Radna și ce impresii ați păstrat în legătură cu acest loc de pelerinaj?
– M-am născut în Battonya / Bătania, unde evenimentele din trecut trăiau încă în memoria oamenilor, când în străvechea dieceză credincioșii din Szeged și împrejurimi porneau în pelerinaje pe jos sau cu căruțe la Radna, iar primul lor loc de odihnă era de obicei în Battonya. Prima mea întâlnire cu acest loc de pelerinaj se datorează acestor povestiri. Tratatul de pace din Trianon și situația istorico-politică ulterioară nu mi-au permis să îl vizitez personal. Eram deja episcop când am putut trece granița relativ liber și în drum poate spre Cluj-Napoca, întrerupându-mi călătoria, am intrat în biserica din Radna. După rugăciune, am vrut să-l cunosc și pe preotul paroh. Din păcate, am găsit o clădire dărăpănată în jurul bisericii. Părintele însă era foarte amabil, mi-a dăruit multe iconițe, și căni cu imaginea bisericii. O cană mai folosesc și acum zilnic, așa că de multe ori îmi amintesc de Sf. Fecioară Maria de Radna. Mai târziu, când m-am dus pe acolo, am intrat în biserică de mai multe ori. Am fost încântat să văd că ruinele au dispărut, iar ulterior s-a finalizat și restaurarea amplă a bisericii. Gândindu-mă la vechii pelerini, de fiecare dată am plecat cu o inimă mai caldă.

– În ce măsură a ajutat basilica și pelerinajele relația dintre cele două dieceze și credincioși?
– Odată de la Catedrala din Szeged am pornit cu un autobuz spre Radna și a trebuit să așteptăm foarte mult timp la graniță. Când am ajuns acasă, am aflat vestea că viața pământească a Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II-lea s-a sfârșit. De mai bine de zece ani, cu o comunitate mică în fiecare luni citim din Sf. Scriptură. Au venit cu ideea să petrecem o zi la Maria Radna. Am celebrat Sf. Liturghie cu ei. De Calea Crucii era dificil să ne apropiem atunci, deoarece renovările erau în curs, astfel că a trebuit să ocolim cordonul muncitorilor pentru a ne feri să nu ne cadă ceva pe cap, dar în cele din urmă am reușit. Acest pelerinaj a trezit adevărată venerație în noi toți.

– Ce experiențe personale aveți legate de Maria Radna și ce relații de prietenie păstrați chiar și în anii pensionării?
– La unul dintre pelerinaje, preotul paroh al locului m-a invitat să fiu celebrantul principal al Sf. Liturghii. Când vreau să virez cu mașina către bazilică, polițistul care stătea pe șosea mă îndeamnă să-mi continui drumul mai departe. Vreau să-i spun că fără mine nu se vor întâmpla multe aici. El însă îmi tot face semn, să conduc mai departe… Am condus cam cincizeci de metri, apoi m-am întors înapoi, și atunci mi-a permis să virez către biserică. Atunci am fost profund impresionat de mulțimea și pioșenia credincioșilor adunați acolo. Dacă îmi amintesc bine, ultimul meu pelerinaj a avut loc după renovarea bazilicii, cu ocazia binecuvântării solemne a bisericii de pelerinaj. A fost minunat să văd diferența dintre prima și ultima mea vizită și să simți grija episcopului diecezan pentru a face acest loc de pelerinaj demn de Maica Domnului. Dragostea pentru Sf. Fecioară nu trebuie să dispară din sufletul credincioșilor noștri maghiari.

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)