Iubiți frați și surori,
„Să curgă dreptatea și pacea” este anul aceste tema Timpului Ecumenic al Creației, inspirată din cuvintele profetului Amos: „Să curgă judecata ca apa și dreptatea ca un râu veșnic” (5,24).
Această imagine expresivă a lui Amos ne spune ceea ce dorește Dumnezeu. Dumnezeu vrea să domnească dreptatea, care este esențială pentru viața noastră de fii după chipul lui Dumnezeu așa cum apa este pentru supraviețuirea noastră fizică. Această dreptate trebuie să iasă la iveală acolo unde este necesară, nu să se ascundă prea mult în profunzime sau să dispară ca apa care se evaporează, înainte de a putea să ne susțină. Dumnezeu vrea ca fiecare să încerce să fie drept în orice situație, să se străduiască mereu să trăiască după legile sale și să facă posibil ca viața să înflorească în plinătate. Atunci când căutăm înainte de toate împărăția lui Dumnezeu (cf. Mt 6,33), menținând o relație corectă cu Dumnezeu, cu omenirea și cu natura, dreptatea și pacea pot să curgă ca un curent inepuizabil de apă curată, hrănind omenirea și toate creaturile.
În iulie 2022, într-o frumoasă zi de vară, am meditat asupra acestor teme în timpul pelerinajului meu pe malurile Lacului Sfânta Ana, în provincia Alberta, din Canada. Acel lac a fost și este un loc de pelerinaj pentru multe generații de indigeni. Așa cum am spus cu acea ocazie, însoțit de sunetul tamburelor: „Câte inimi au ajuns aici doritoare și istovite, apăsate de poverile vieții, și la aceste ape au găsit mângâierea și forța pentru a merge înainte! Și aici, cufundați în creație, există alte bătăi pe care le putem asculta, cele materne ale pământului. Și așa cum bătăile copiilor, încă din sânul matern, sunt în armonie cu cele ale mamelor, tot așa, pentru a crește ca ființe umane, avem nevoie să cadențăm ritmurile vieții la cele ale creației care ne dă viață”[1].
În acest Timp al Creației, oprindu-ne asupra acestor bătăi ale inimii: a noastră, a mamelor noastre și a bunicilor noastre, bătaia inimii create și a inimii lui Dumnezeu. Astăzi, ele nu sunt în armonie, nu bat împreună în dreptate și în pace. Multora le este împiedicat să se adape din acest fluviu puternic. De aceea, să ascultăm apelul de a sta alături de victimele nedreptății ambientale și climatice și de a pune capăt acestei război nesăbuit împotriva creației.
Vedem efectele acestui război în atâtea fluvii care seacă. „Deșerturile exterioare se înmulțesc în lume, pentru că deșerturile interioare au devenit așa de ample”, a afirmat odată Benedict al XVI-lea[2]. Consumismul lacom, alimentat de inimi egoiste, răstoarnă ciclul apei planetei. Folosirea neînfrânată de combustibili fosili și tăierea pădurilor creează o creștere a temperaturilor și provoacă secete grave. Lipsuri hidrologice înspăimântătoare chinuiesc tot mai mult locuințele noastre, de la micile comunități rurale la marile metropole. În afară de asta, industrii prădătoare epuizează și poluează sursele noastre de apă potabilă cu practici extreme precum fracturarea hidraulică pentru extragerea de petrol și gaze, proiectele de mega-extracție necontrolată și creșterea intensivă de animale. „Sora apa”, cum o numește Sfântul Francisc, este jefuită și transformată în „marfă supusă legilor pieței” (Enciclica Laudato si’, 30).
Grupul interguvernamental al Națiunilor Unite despre schimbarea climatică (IPCC) afirmă că o acțiune urgentă pentru climă ne poate garanta să nu pierdem ocazia de a crea o lume mai sustenabilă și dreaptă. Putem, trebuie să evităm să se întâmple consecințele mai rele. „Este mult ceea ce se poate face!” (ibid., 180), dacă, așa ca atâtea pâraie și torente, la sfârșit ajungem împreună într-un fluviu puternic pentru a iriga viața planetei noastre minunate și a familiei noastre umane pentru generațiile viitoare. Să unim mâinile noastre și să facem pași curajoși pentru ca dreptatea și pacea să curgă pe tot Pământul.
Cum putem contribui la fluviul puternic al dreptății și al păcii în acest Timp al Creației? Ce putem face noi, mai ales ca Biserici creștine, pentru a vindeca a noastră casă comună în așa fel încât să mișune iarăși viața? Trebuie să decidem să transformăm inimile noastre, stilurile de viață și politicile publice care guvernează societățile noastre.
În primul rând, contribuim la acest fluviu puternic transformând inimile noastre. Este esențial dacă vrem să inițiem orice altă transformare. Este „convertirea ecologică” pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea ne-a îndemnat s-o facem: reînnoirea raportului nostru cu creația, ca să n-o mai considerăm ca obiect de exploatat, ci, dimpotrivă, s-o păzim ca dar sacru al Creatorului. Apoi să ne dăm seama că o abordare de ansamblu cere să se practice respectul ecologic pe patru căi: față de Dumnezeu, față de semenii noștri de astăzi și de mâine, față de toată natura și față de noi înșine.
Cât privește prima dintre aceste dimensiuni, Benedict al XVI-lea a găsit o necesitate urgentă de a înțelege că Creația și Răscumpărarea sunt inseparabile: „Răscumpărătorul este Creatorul și dacă noi nu-l vestim pe Dumnezeu în această totală măreție a sa – de Creator și de Răscumpărător –, îi eliminăm orice valoare și Răscumpărării”[3]. Creația se referă la actul misterios și magnific al lui Dumnezeu de a crea această planetă maiestuoasă și foarte frumoasă și acest univers din nimic, precum și la rezultatul acelei acțiuni, încă în desfășurare, pe care o experimentăm ca dar inepuizabil. În timpul liturgiei și al rugăciunii personale în „marea catedrală a creației”[4], amintim pe Marele Artist care creează atâta frumusețe și reflectăm asupra misterului alegerii iubitoare de a crea cosmosul.
În al doilea rând, contribuim la fluxul acestui fluviu puternic transformând stilurile noastre de viață. Pornind de la admirarea recunoscătoare a Creatorului și a creației, să ne căim de „păcatele ecologice”, așa cum avertizează fratele meu, patriarhul ecumenic Bartolomeu. Aceste păcate dăunează lumii naturale, precum și fraților noștri și surorilor noastre. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să adoptăm stiluri de viață cu mai puține risipe și mai puține consumuri inutile, mai ales acolo unde procesele de producție sunt toxice și nesustenabile. Să încercăm să fim cât mai mult posibil atenți la obiceiurile și alegerile noastre economice, așa încât toți să se simtă mai bine: semenii noștri, oriunde s-ar afla, precum și copiii copiilor noștri. Să colaborăm la creația continuă a lui Dumnezeu prin alegeri pozitive: făcând un uz cât mai moderat posibil al resurselor, practicând o sobrietate bucuroasă, potolind și reciclând gunoaiele și recurgând la produsele și la serviciile tot mai disponibile care sunt responsabile din punct de vedere ecologic și social.
În sfârșit, pentru ca fluviul puternic să continue să curgă, trebuie să transformăm politicile publice care guvernează societățile noastre și modelează viața tinerilor de astăzi și de mâine. Politici economice care favorizează pentru puțin bogății scandaloase și pentru mulți condiții de degradare decretează sfârșitul păcii și al dreptății. Este clar că națiunile cele mai bogate au acumulat o „datorie ecologică” (Laudato si’, 51)[5]. Liderii mondiali prezenți în vârful COP28, programat la Dubai din 30 noiembrie la 12 decembrie din acest an, trebuie să asculte știința și să înceapă o tranziție rapidă și egală pentru a pune capăt erei combustibililor fosili. Să ne ridicăm glasul pentru a opri această nedreptate față de cei săraci și față de copiii noștri, care vor îndura impactele cele mai rele ale schimbării climatice. Fac apel la toate persoanele de bunăvoință ca să acționeze pe baza acestor orientări asupra societății și asupra naturii.
O altă perspectivă paralelă este specifică angajării Bisericii Catolice pentru sinodalitate. În acest an, încheierea Timpului Creației, la 4 octombrie, sărbătoarea Sfântului Francisc, va coincide cu deschiderea Sinodului despre Sinodalitate. Ca fluviile care sunt alimentate de miile de pâraie minuscule și torente mai mari, procesul sinodal început în octombrie 2021 invită toate componentele, la nivel personal și comunitar, să conveargă într-un fluviu maiestuos de reflecție și reînnoire. Tot poporul lui Dumnezeu este primit într-un drum implicat de dialog și convertire sinodală.
În același mod, ca un bazin fluvial cu mulții săi afluenți mari și mici, Biserica este o comuniune de nenumărate Biserici locale, comunități călugărești și asociații care se alimentează din aceeași apă. Fiecare izvor adaugă contribuția sa unică și de neînlocuit, până când toate ajung în oceanul vast al iubirii milostive a lui Dumnezeu. După cum un fluviu este izvor de viață pentru ambientul care-l înconjoară, tot așa Biserica noastră sinodală trebuie să fie izvor de viață pentru casa comună și pentru toți cei care locuiesc în ea. Și după cum un fluviu dă viață oricărui tip de specie animală și vegetală, tot așa o Biserică sinodală trebuie să dea viață semănând dreptate și pace în orice loc în care ajunge.
În iulie 2022 în Canada, am amintit de Marea Galileei unde Isus a vindecat și a mângâiat atâția oameni și unde a proclamat „o revoluție de iubire”. Am aflat că Lacul Sfânta Ana este și un loc de vindecare, mângâiere și iubire, un loc care „ne amintește că fraternitatea este adevărată dacă îi unește pe cei distanți, că mesajul de unitate pe care cerul îl trimite pe pământ nu se teme de diferențe și ne invită la comuniune, la comuniunea diferențelor, pentru a reporni împreună, pentru că toți – toți! – suntem pelerini pe cale”[6].
În acest Timp al Creației, ca discipoli ai lui Cristos în drumul nostru sinodal comun, să trăim, să lucrăm și să ne rugăm pentru ca din nou casa noastră comună să abunde de viață. Duhul Sfânt să plutească iarăși peste ape și să ne conducă pentru „a reînnoi fața pământului” (cf. Ps 104,30).
Note:
[1] Omilia la Lacul Sfânta Ana, Canada, 26 iulie 2022.
[2] Omilia cu ocazia începerii solemne a slujirii petrine, 24 aprilie 2005.
[3] Conversație în catedrala din Bressanone, 6 august 2008.
[4] Mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației, 21 iulie 2022.
[5] „De fapt, există o adevărată «datorie ecologică», mai ales între Nord și Sud, legată de dezechilibre comerciale cu consecințe în domeniul ecologic, precum și de folosirea disproporționată a resurselor naturale făcută istoric de unele țări” (Laudato si’, 51).
[6] Omilia la Lacul Sfânta Ana, Canada, 26 iulie 2022.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Sursa text: www.magisteriu.ro
Foto: www.vaticannews.va/de