Ziua a V-a – Umilinţa şi cunoaşterea de sine
Sf. Iosif cu Isus – vitraliu în biserica parohială romano-catolică din Timișoara IV Iosefin
„Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii și-au spus unii către alţii: „Să mergem până la Betleém şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul!”. 16 Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosíf şi copilul culcat în iesle” (Lc 2, 15-16)
Sfinte Iosife, tu ai fost atât de asemănător cu Isus şi Maria în umilinţă. Tu te-ai socotit atât de mic în ochii tăi şi ai oamenilor, dar Dumnezeu te-a înălţat în faţa sa. Învaţă-mă să fiu mic şi umil cu inima ca şi tine!
Tu căutai să te ascunzi de privirile oamenilor; darurile cereşti cu care ai fost împodobit ţi-au inspirat o părere modestă despre tine însuţi; eu, dimpotrivă, mă străduiesc să mă arăt înaintea lumii şi să fiu preamărit de oameni. Amorul propriu m-a orbit; el ascunde greşelile şi răutatea mea şi în loc să-mi plâng multele păcate, mă mândresc cu puţinul bine pe care îl fac; sau uneori sunt necăjit că n-am putut face tot răul de care sunt în stare.
Sfinte Iosife, vrednic de iubire, ocrotitorul şi părintele meu, îţi cer astăzi virtutea care stă la temelia întregii desăvârşiri creştineşti: cunoaşterea de sine, dispreţul de mine însumi, adică umilinţa creştinească. Dobândeşte-mi harul ca să zdrobesc idolul mândriei şi al respectului exagerat faţă de părerea oamenilor şi să caut a plăcea numai lui Dumnezeu în toate faptele mele. Ajută-mă să iubesc, asemenea ţie, tăcerea şi viaţa ascunsă şi să fiu resemnat când sunt dispreţuit şi uitat de oameni. Umilirea şi crucea lui Isus să fie idealul meu, aşa cum a fost pentru tine, şi astfel să ajung la slava veşnică. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
