Glasul clopotelor, tinerii din sat cu a lor „Ratsche” („cârâitoare“) în mâini, zicale (proverbe) date mai departe din generaţie în generaţie – toate acestea erau strâns legate de Timpul Pascal în rândul şvabilor din Banat. Desigur, au existat și anumite obiceiuri, care au fost caracteristice unor sate sau au fost chiar preluate de diferite alte minorităţi. Am dorit să aștern pe hârtie câte ceva despre aceste obiceiuri ale şvabilor bănăţeni, pentru ca tradiţia atât de diversificată să nu fie dată uitării.
Sărbătoarea Pascală a început de fapt, deja în Duminica Floriilor. Se clebra Sfântă Liturghie, fiind încă perioada Postului Mare. Toţi cei care mergeau la biserică, duceau cu ei ramuri de salcie („mâțișori“), care au fost binecuvântate, apoi duse la cimitir şi aşezate pe mormintele celor dragi. Pe toate mormintele puteau fi văzute mănunchiuri de salcie, care rămâneau acolo până la Paști. Însă Liturghiei din Duminica Floriilor nu îi era specifică doar binecuvântarea ramurilor.
Aşa începea Săptămâna Mare. În Joia Mare era obiceiul de a spune: „clopotele au zburat la Roma“, deoarece ele încetau să mai răsune din această zi și până în noaptea Învierii. În schimb copii şi tineretul din sat a început să cutreiere străzile, pentru a face gălăgie cu a lor „Ratsche“. Acesta era un instrument din lemn, care scotea un zgomot specific. Dis-de-dimineaţă, copiii mergeau în grupuri şi se opreau la fiecare casă, spunând diferite poezioare: „Vă vestesc, vă vestesc salutul îngeresc, rugăciune ce trebuie să se roage fiecare catolic” („Ich retsche, ich retsche den Englischen Gruß, den jeder Katholische beten muss“) iar la prânz: „Oameni buni, oameni buni, clopotul mic a bătut; ora 12 s-a făcut. Cădeți în genunchi şi Îngerul Domnului vă rugaţi, Ave Maria!“ („Ihr Leut’, ihr Leut’, ich will auch sagen, das Glöcklein hat zwölf Uhr geschlagen. Fallet nieder auf eure Knie und betet den Engel des Herrn, Ave Maria!“) apoi seara: „Oameni buni, oameni buni este ora serii, voi toţi creştini buni, fiți pregătiţi. Îngenunchiaţi şi Îngerul Domnului vă rugaţi, Ave Maria!“ („Ihr Leut’, ihr Leut’, es ist Betloch Zeit, ihr lieben Christen seit alle bereit. Fallet nieder auf eure Knie und betet den Engel des Herrn, Ave Maria!“)
În Vinerea Mare, de regulă, nu se făcea de mâncare, deoarece se ţinea post sever. Sâmbătă seara, după ce „clopotele s-au întors din Roma“, copii şi tineretul mergea prin sat pentru a aduna ouăle, recompensa lor pentru „Ratschen“. De obicei, copii primeau ouă vopsite, dulciuri şi câteodată şi mici sume de bani. Ei mulţumeau pentru acestea prin recitarea unei scurte poezii: „Vă mulţumim pentru tot ce am primit, rămas bun, rămas bun până la anul care vine!“ („Wir danken für die Gaben, die wir von euch empfangen haben, Lebet wohl, lebet wohl bis zum nächsten Jahr“).
Punctul culminant al Timpului Paştelui a fost „Învierea“, care a fost sărbătorită printr-o Sf. Liturghie în amurg sau seara târziu. În Duminica Paştelui s-a adunat toată familia, împreună au mers la biserică pentru a participa la Liturghia solemnă. Trebuie să menţionăm şi rolul, respectiv munca femeilor din Timpul Pascal. Ele au pregătit cantităţi însemnate de bunătăţuri, pentru a servi musafirii împreună cu familia. Nu a lipsit de pe nici o masă cârnaţul şi şunca fiartă, ouăle fierte şi vopsite cu coajă de ceapă. Gospodinele cu multă experienţă au pregătit şi ouă vopsite cu modele, folosind diferite frunze. Toate bunătăţurile pregătite proveneau din propria curte şi grădină. Bineînţeles, în prealabil s-a făcut ordine şi curăţenie, în casă şi în curte, trunchiurile pomilor fiind văruite. Pentru şvabi ordinea şi curăţenia au fost „lucruri sfinte.“ Aceste obiceiuri nu mai sunt păstrate în toate satele.
Totuşi, unele familii mai păstrează aceste tradiţii. De exemplu, familia mea mai văruie pomii, facem ordine şi curăţenie în casă și în curte şi participăm la Sfintele Liturghii. Ramurile de salcie sunt luate din grădina proprie şi duse la biserică pentru a fi sfinţite. La noi şunca se taie abia în ziua de Paşti. Cu începerea Postului Mare, şase săptămâni ne rugăm Calea Crucii, apoi în Sâmbăta Mare participăm la Liturghia de Înviere. În Joia Mare bunica mea pregăteşte spanac cu ouă prăjite, iar în Vinerea Mare floricele de porumb (popcorn) şi împletitură din aluat dospit. Ouăle sunt vopsite cu coajă de ceapă şi ornate cu frunze de pătrunjel de către cele patru gospodine din casă: bunica, mama, sora şi de mine. În a doua zi de Paşti toate fetele din casă sunt stropite: dacă ai noroc, eşti stropită cu parfum, dacă nu, atunci cu o găleată cu apă…Din păcate în satul nostru nu s-a păstrat obiceiul vestirii cu „Ratsche“, nici cântecele sau poeziile nu se mai aud. Chiar dacă în satele şvăbeşti de odinioară mai trăiesc foarte puţini oameni cu rădăcini germane, unele tradiţii sunt totuşi păstrate. Este foarte important să ne amintim de acestea şi să fim conştienţi, cât de răspândite şi populare au fost acestea în Banat.
Text: Astrid Kataro
Ilustrații: Pr. Gábor Czank (Gyomaendrőd)
Articol apărut în lb. germană în: Banater Zeitung, 29. Jahrgang/Nr. 1413 Wochenblatt für Temesch, Arad und das Banater Bergland, Mittwoch, 28. April 2021, pagina III.
