Reșițenii creștini s-au obișnuit ca în fiecare an, în a doua parte a lunii ianuarie să se organizeze în această parte de țară octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor sau, cum o cunoaștem cu toții, săptămâna de rugăciune ecumenică.
Tradiția Octavei de Rugăciune a început în 1740, în bisericile protestante din Scoția. Inițiativa a fost continuată de Asociația marilor biserici creștine și dezvoltată de Biserica Catolică prin organizarea unei Octave de rugăciune. Perioada Octavei de rugăciune ecumenică, 18 – 25 ianuarie, este marcată de către Biserica Romano-Catolică prin sărbătorirea Catedrei Sfântului Petru și Convertirea Sfântului Paul.
În diferite țări, broșura cu rugăciunile pentru unitate este folosită de creștini pentru rugăciuni particulare în luna ianuarie și pentru celebrări colective în preajma Rusaliilor. În emisfera sudică, unde luna ianuarie este lună de vacanță, Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor este programată tot în preajma Rusaliilor, ori cu o lună sau două mai târziu.
În județul Caraș-Severin, octava se desfășoară în acest an pentru a 29-a oară, mișcarea pentru unitatea creștinilor fiind una dintre cele mai solide și perseverente din țara noastră, un exemplu pentru multe alte regiuni din țară și chiar peste hotare.
Motto-ul Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor din acest an a fost ales și de data aceasta pe plan internațional: „Rămâneți în dragostea mea: și veți aduce multe roade” (cf. Ioan 15,5-17). Sub acesta se vor reuni creștinii diferitelor confesiuni împreună cu îndrumătorii lor spirituali în perioada 18 – 25 ianuarie, în fiecare seară începând cu ora 17.00, în diferite biserici creștine ale confesiunilor ortodoxă română, romano- și greco-catolică, reformată precum și evanghelică luterană din județ.
Erwin Josef Țigla