Paște Fericit 2022 ! ...din Ostern/ Comloșu Mic!

În urmă cu 250 de ani a luat ființă localitatea, cândva șvăbească, Ostern („Paști“)/ Comloșu Mic din pusta bănățeană

Una dintre controversatele întrebări ale istoriografiei bănățene, în speță ale toponimiei regiunii noastre, este originea și interpretarea denumirii localității, cândva curat șvăbești din pusta Banatului, numită „Ostern“, azi Comloșu Mic/Klein-Komlosch/ Kiskomlós. Cercetătorii care s-au aplecat asupra acestei problematici s-au împărțit în două categorii: unii au renunțat din capul locului în a cerceta și interpreta toponimicul, (dând sentința „nu poate fi explicată“) iar alții au presupus cu mult curaj, ba chiar în gura mare, că denumirea „Ostern“ (= Paști) nu ar avea absolut „nimic de a face“ cu sărbătoarea Învierii, Paștele. Deși vechiul sigiliu al comunei politice (primăria) „Ostern“ (Comloșu Mic) – nu al parohiei romano-catolice – este cunoscută în literatura de specialitate, o analiză serioasă, de orice fel, a acesteia poate fi căutată în zadar. Totuși, undeva, cineva a lăsat să cadă afirmația, cum că inscripția din corpul sigiliului ar suna astfel: „Da wir singen Alleluja“ (= Căci noi [cu toții] cântăm Aleluia). Asta ar fi frumos, dacă ar fi adevărat, căci lucrurile nu stau chiar așa!
În Arhiva Diecezană a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, printre documentele Parohiei Comloșu Mic – „Ostern“ se regăsesc câteva amprente sigilare ale vechii peceți a primăriei satului, cu dimensiunile de 27 x 30 mm, amprente care ne pot duce mai aproape de o dezlegare a acestei controverse. În interiorul câmpului sigilar, se poate distinge clar reprezentarea Mântuitorului înviat, ridicându-se din Mormânt, purtând în mâna dreaptă steagul victorios al Învierii, pe care e redată o Cruce, hampa fiind la rândul ei încoronată cu o Cruce, în mâna stângă ținând trei piroane. Textul ce înconjoară scena – într-o ortografie arbitrară – sună astfel: „WIER HOFEN ALE DAS IN OSTERN AN(NO) 1773“ (Noi, cu toții sperăm aceasta[,] în Paști Anno 1773). O frumoasă amprentă sigilară, foarte clar lizibilă, se regăsește pe un document datat 1788, impregnată în ceară pentru sigilii, fiind însoțită de semnăturile judelui (primarului), ale juraților (vereidigter Ratsherr), ale notarului, precum și ale ambilor epitropi (Kirchenväter) ai satului „Ostern“/ Comloșu Mic.
În ceea ce privește alegerea denumirii localității, vizata noastră comunitate „Ostern“, aflată în fază de fondare deja în primăvara lui 1772, aceasta reprezintă un caz unic, în sine. Localitățile bănățene șvăbești (și nu numai), au preluat cel mai adesea vechile toponimice existente, găsite pe aceste meleaguri, și și-au ales, pentru pecetea antistiei comunale, simboluri de natură profană sau chiar din mediul agricol, mult mai rar elemente de natură spirituală, sau și mai puțin din iconografia și viața credinței catolice. Într-un mod cu totul diferit stau lucrurile în cazul sigiliilor parohiale, care prezintă de cele mai multe ori efigia sfintei/ sfântului ocrotitor al bisericii: în „Ostern“/ Comloșu Mic fiind ușor de distins în câmpul matricii sigilare Sf. Tecla din Iconium, fecioară martiră. Și cu toate astea, la primăria „Ostern“ lucrurile stau cu totul diferit!
Alături de viziunea profund religioasă, asupra vieții și lumii, a primilor coloniști germani, subliniată în repetate rânduri și în monografia realizată în 1935 de Dr. Peter Pink, la alegerea denumirii așezării – menționată documentar pentru prima dată, în 1772, drept „Ostern“, în Matricola Botezaților din satul vecin Sankt Hubert (azi Banatsko Veliko Selo, în Banatul Sârbesc) – pare să fi jucat un rol decisiv, dacă nu chiar prioritar însăși solemnitatea Sfintelor Paști, care în acel an a fost sărbătorită la 19 aprilie. Datorită faptului că o serie întreagă de coloniști germani s-au pornit la drum deja la începutul lunii februarie 1772, din Bavaria, respectiv din împrejurimile orașului Straubing (aus dem „Straubingischen“ – Bavaria Inferioară), așezându-se între finele lui martie și începutul lui aprilie – deci înainte de Sf. Paști – pe plaiurile, pe atunci încă pustii, ale fostului prediu „Mali Comlosch“, situat între Comloșu Mare/ (Groß-)Komlosch (colonizat deja în 1743 cu români din Oltenia) și, la fel de noua așezare germană Hatzfeld-Landstreu, azi Jimbolia, se poate presupune cu mare ușurință că data și solemnitatea Paștilor au fost motivul bine întemeiat al alegerii acestei denumiri. Coloniștii s-au înregistrat la Viena, pentru destinația „Banat“, călătorind preț de câteva săptămâni bune pentru a ajunge în noua lor patrie. Printre ei s-au regăsit și cei cinci frați Fraunhoffer, care au adus cu ei, din vechea lor patrie, o frumoasă cruce de perete („Ansiedlerkreuz“), păstrată preț de peste două secole în familia Fraunhoffer din Töging am Inn. Dar despre toponimicul satului cu nume pascal, nu doar dovezile sigilografice și documentare, indirecte, dau mărturie, ci și o credibilă tradiție orală locală. La fel de posibil ar fi ca, localitatea „Ostern“/ Comloșu Mic, să fi luat oficial naștere de Sf. Paști ale anului 1773 – celebrate în acel an la 11. aprilie – așa cum ne precizează anul 1773, redat în câmpul matricei sigilare deja menționate. Ambele variante stau în picioare, având concomitent propriile lor argumente logice. Ele – ambele – confirmă însă în mod imediat contextul pascal al fondării satului… pascal, „Ostern“ în Sărbătoarea Învierii lui 1772, sau cel târziu a lui 1773. Cert este și faptul că sursele documentare ne precizează că primele case ale coloniștilor din „Ostern“/ Comloșu Mic au fost terminate și date în folosința noilor locatari deja în toamna lui 1772.
Alături de denumirea germană localității și sigiliul acesteia exprimă, în imagine și slove, aceiași speranță creștină cu care primii coloniști din „Ostern“ (=Paști) s-au așezat aici, luând asupra lor enorma muncă ziditoare. Oamenii cu spirit pascal sunt strâns legați de speranța fondată pe credința în Învierea lui Isus Cristos și trăiesc mereu din puterea izvorâtă din ea. În acest context, chiar și vechea pecete a satului „Ostern“ ne poate spune câte ceva! Totodată, el ne confirmă, într-o manieră impresionantă, împreună cu tradiția orală locală, demnă de crezare, contextul imediat al fondării satului cu nume pascal – „Ostern“ – din Banat. Denumirea s-a aflat în uz oficial vreme de un veac, din 1772 și până în 1882, când în noul context politic, jurații comunității, la solicitarea autorității ministeriale maghiare – de a (re)denumi satul lor, pe atunci eminamente șvăbesc – au dat curs în grabă și oarecum fără mult sfat, cerinței și de a se numi Kis-Komlós/Comloșu Mic. Ulterior, cugetând la sensul toponimicului inițial, au apărut și regretele și deși s-a cerut revenirea la denumirea anterioară, petițiile au fost în zadar. În vorbirea curentă, în graiul popular, localnicii au păstrat însă mereu denumirea pascală, cu toții fiind fermi în convingerea că patria lor este „Ostern“ – Paștele!
Împreună cu amprenta sigilară din 1788 regăsim și iscăliturile lui Hermann Felbreck(?), pe atunci Schulz (Jude/primar), Jacob Kirchl, Geschwohrener (jurat), Georg Huth, Schenrichther…(?)rath, notar, Johann Müller, Kirchenvatter (epitrop), precum și Jacob Bosch, la rândul lui Kirchenvater (epitrop).
Zile Pascale binecuvântate, mai întâi de toate celor din „Ostern“/ Comloșu Mic, dar și vouă, tututor compatrioților, de aproape și de departe!