„Este un har deosebit și un dar de la Dumnezeu de a avea ca prim episcop al diecezei un sfânt martir, iar ca întemeietor un sfânt, un rege care a fondat episcopia noastră în anul 1030 și ne-a dăruit un păstor sfânt, erudit, care și-a dăruit viața pentru credincioșii săi, aici în Banat. Ei ne dăruiesc, prin mijlocirea lor, statornicie în credință și în dragoste – unii față de alții. Pentru acest fapt trebuie să-i fim recunoscători lui Dumnezeu“ – aceste cuvinte au fost rostite de Excelența Sa dr. h.c. Martin Roos, episcop emerit de Timișoara, în cuvântul său introductiv, rostit în limbile maghiară, română și germană, la Sf. Liturghie pontificală, celebrată în solemnitatea sf. Gerard, la Cenad, în vechiul scaun diecezan, marcat de har și rugăciune vreme de mai bine de cinci veacuri.
Sfânta Liturghie solemnă de la Cenad, din acest an, a început la ora 11.00, fiind celebrată pe altarul care cândva servea drept sarcofag pentru relicviile sf. Gerard. El azi e gol datorită vitregiilor ce-au încercat viața diecezei, însă goliciunea lui este pentru noi creștinii poate un simbol, o asemănare: asemenea mormântului gol al lui Cristos cel înviat, sperăm și noi, privind mormântul gol al martiului și sfântului Gerard, la renașterea la o viață în Cristos a acestor meleaguri, a sufletelor locuitorilor ei. 24 septembrie, este o zi cu însemnătate deosebită în calendarul romano-catolic din Dieceza de Timișoara, un eveniment special pentru preoții și credincioșii de pe aceste meleaguri, când în străvechea reședință episcopală, în Cenad, în biserica actuală, în cadrul Sf. Liturghii solemne sute de pelerini îl comemorează pe primul episcop martir al acestei dieceze.
Analele de la Bratislava menționează, pentru 1030, consacrarea Sf. Gerard ca episcop, Sf. Ștefan, rege al Ungariei, încredințându-i conducerea noii Diecezei de la Morisena, oraș numit ulterior Cenad. Vechea episcopie, după aproape nouă secole de existență a fost împărțită în trei părți distincte, azi situate în România, Ungaria și Serbia. Iar ziua 24 septembrie este ziua de cinstire a primului episcop de Cenad, martir al credinței, pentru cele trei dieceze urmașe și surori: Dieceza de Szeged-Csanád în Ungaria, Dieceza de Becicherecul Mare/ Zrenjanin în Serbia și Dieceza de Timișoara în România.
Anul acesta, în biserica din Cenad, s-au adunat în jurul altarului preoți și pelerini în special din Dieceza de Timișoara, dar și din Ungaria și Germania. Părintele paroh, Bene Tamás, canonic onorific, l-a salutat pe episcopul emerit în limbile maghiară și română, subliniind modul constant de cinstire și prezența, an de an, a părintelui episcop Martin la Cenad, leagănul credinței noastre. La rândul său, episcopul emerit l-a salutat pe Pr. Gheorghe Berciu, paroh greco-catolic de Cenad, care a concelebrat la Sf. Liturghie, precum și pe reprezentanții celorlalte culte. Un cuvânt de salut a fost adresat și primarului comunei, dl. Andrei Codruț Tița, care a fost prezent la sf. Liturghie alături de soție, de alți aleși locali și de reprezentanții comitetului bisericesc romano-catolic local. Anul acesta, cu concursul domnului Lucian Oprea și al Asociației Culturale „Pusta“ și ai numeroșilor parteneri ai acesteia, pelerinajul la Cenad, Sf. Liturghie solemnă, au (re)căpătat și caracterul de hram al bisericii din localitate, dedicată sf. Gerard, dar și de sărbătoare religioasă încununată și prin manifestări culturale, atât clasice, cât și moderne. Dimineața, perechi de tineri îmbrăcați în straie populare germane (șvăbești), maghiare, românești, bulgare și nu în ultimul rând sârbești, au sosit cu veselie, acompaniate de Fanfara din Recaș, la casa parohială, unde au fost așteptați de episcopul emerit, de preoți concelebranți, de ministranți și de o parte din pelerini. Aici ei au prezentat câteva dansuri germane, după care, în procesiune cu ministranții, preoții și episcopul, s-au îndreptat spre biserică, la Sf. Liturghie. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de domnul Emil Dumitresc împreună cu soția, muzicieni ai parohiei Timișoara II. Fabric și ai bisericii Millennium. Alături de părintele episcop Roos au concelebrat Msgr. Johann Dirschl, vicar general, prepozitul capitlului catedral și părintele Adalbert Jäger, canonic catedral, decan, paroh de Timișoara VI. Fratelia și toți preoții prezenți.
În omilia rostită în limbile germană, maghiară și română și germană, Msgr. Johann Dirschl a încercat să răspundă la întrebarea: „Ce înseamnă să fii sfânt?“ folosind în acest sens scrierile sf. Părinte Papa Francisc și ale sf. Părinte Papa emerit Benedict și ilustrând cu însăși fapte din viața sf. Gerhard, episcop și martir și cu fapte din viața sf. Ștefan, rege. În această sărbătoare lucrul la care trebuie să ne gândim este ca fiecare dintre noi suntem chemați să fim sfinți.
La sfârșitul Sf. Liturghii Excelența Sa Martin Roos, episcop emerit, le-a mulțumit preoților și credincioșilor pentru prezența lor, perechilor îmbrăcate în port popular pentru că au dat o notă mai plină de viață și de culoare sărbătorii, autorităților și animatorilor culturali pentru implicarea semnificativă și părintelui paroh pentru pregătirea acestei sărbători. De asemenea, episcopul Roos a adus și cuvântul de salut al E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, care anul acesta a trebuit să participe la o întâlnire pe teme de pastorația familiilor, organizată de Arhidieceza de Alba Iulia, unde a ținut o prelegere în această zi.
După binecuvântarea finală, părintele episcop, a binecuvântat buchetul festiv de hram (Kirchweihstrauß), care a fost purtat apoi de perechea principală a sărbătorii și de celelalte tinere perechi în fața bisericii, la dans și la serbările ulterioare, din sat. În fața bisericii, în preajma statuii sf. Gerard, ansamblurile de dans și port popular au prezentat un program cultural, respectiv dansuri germane, românești, bulgare, sârbe și maghiare din Banatul de câmpie. Ansamblurile participante au fost: Ansamblul de dans al Forumului Democrat al Germanilor din Sânnicolau Mare „Buntes Sträußchen” (Buchet Multicolor), Ansamblul de dansuri populare bulgare „Palučenka”, din Dudeștii Vechi, Ansamblul de dansuri maghiare „Kekibolya” (Albastre Viorele), Sânnicolau Mare și Ansamblul „Mlădițe Cenăzene”, care au prezentat o suită de dansuri bănățene românești și sârbești. În final toți cei prezenți, preoți, pelerini, tineri și copii au fost invitați de către Pr. Tamás Bene în curtea parohiei la o agapă frățească.
În seara zilei de 24 septembrie, la ora 20.00 va a avut loc în Biserica Romano-Catolică din Cenad un Concert de Jazz ambiental susținut de domnul Petre Ionutescu, însoțit de proiecții video. Pe înserate, la ora 21.00, a avut loc un spectacol de lumini și mapping arhitectural pe edificiul bisericii, unde au fost proiectate imagini realizate de artiștii vizuali Lucian Oprea (Cenad) și Claudia Dimoiu (Viena).

Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara