Pelerinajul pe jos la Maria-Radna: drum de meditație, rugăciune și pace

În data de 22 iulie a.c. Parohia Timișoara III Elisabetin împreună cu călugării Ordinului Salvatorian din Timișoara au organizat un pelerinaj pe jos la Maria Radna, care a durat trei zile. Pelerinii au pornit vineri, 22 iulie la ora 10.00 din fața bisericii din Elisabetin, pe traseul Giarmata Vii, Bencecu de Sus, Charlottenburg, Neudorf, Maria Radna. Ei au ajuns la Radna în data de 24 iulie, parcurgând un drum frumos, care adesea a trecut prin peisaje frumoase, prin mijlocul naturii. În ultimii ani, la inițiativa călugărilor salvatorieni, pelerinii nu au mai urmat drumul „clasic“ spre Radna, deoarece acesta a devenit din an în an tot mai circulat de autovehicule mari și mici, pe alocuri fiind și periculos datorită, vitezei vehiculelor și lipsei unei cărări sau unui drum sigur pentru pietoni.
Pelerinajul pe jos la Maria-Radna, respectiv pelerinajul din preajma sau din ziua sf. Ioachim și Ana, este tradițional catolicilor din orașul Timișoara, încă de acum aproape trei secole. Este un pelerinaj votiv, realizat în urma unei promisiuni – la fel ca și cel al orașului Arad – pentru a mulțumi sf. Fecioare Maria pentru scăparea din mari primejdii și molime și pentru a obține ajutorul Mamei noastre Cerești și pe mai departe, pentru întregul oraș. Pelerinajul a fost mereu realizat cu implicarea și îndrumarea franciscanilor, piariștilor, mizericordienilor și, de circa un veac, a salvatorienilor timișoreni. Redăm în cele ce urmează mărturia unui participant, Vlad Colareza, „veteran“ al acestui drum spiritual.
„Când mă gândesc la acest cuvânt «pelerinaj» îmi vine în minte imediat gândul de meditație și pace. Și pentru mine așa este: un grup simpatic de oameni, care pleacă spre un sanctuar anume, pentru a se ruga, cu gânduri pozitive, cu dorința de a se elibera de gândurile grele și de a-și îmbunătăți relația cu Dumnezeu. Rugăciunea, unitatea și cântecele sunt punctele importante. Pelerinajul spre sanctuarul de la Radna este o provocare pentru mine. În trecut l-am parcurs de șapte ori și de fiecare dată când întâmpinam oboseală și durerile picioarelor, îmi spuneam: gata, nu mai merg niciodată. Și totuși mai mergeam și în următorul an și apoi și în celălalt și tot așa. După problemele de sănătate prin care am trecut, am crezut că nu voi mai putea merge așa de mult pe jos, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am mers și anul acesta, pentru a opta oară, alături de P. Martin Gál SDS și ceilalți participanți. Frumusețea naturii, liniștea, căldura, sunetul pașilor și al insectelor ascunse în iarbă au făcut parte din meditația și rugăciunea, prin care am încercat să mă eliberez de suferințe și să comunic cu El despre vocația mea. Primul răspuns a fost că mi-am pierdut Rozariul din buzunar și am înțeles că ar trebui să mă rog mai mult. Dar cel mai frumos răspuns din pelerinaj a fost că Dumnezeu mă iubește, că sunt creația Lui și că NU sunt singur. El este disponibil pentru mine și alături de mine în fiecare încercare. Pe această cale doresc să mulțumesc lui Dumnezeu pentru această experiență frumoasă, salvatorienilor pentru organizare, doamnei Imogen Tietze pentru grija care ne-a purtat-o și impulsurile biblice și prietenilor care au fost alături și au făcut ca acest timp să fie foarte frumos.“