„Încă de la Conciliul de la Vienne, în Franța, în 1311/1312, s-a luat decizia de a fi ajutați creștinii oprimați din Țara Sfântă și de a se introduce o taxă pe seama creștinilor – inclusiv a clerului – mai precis zeciuiala, a zecea parte din venit. Dar, deoarece Ungaria a fost uitată la început, primii emisari papali care colectau zeciuiala au ajuns în această țară abia în anul 1332. Aceștia au fost cei doi preoți Jacobus Berengarii și Raimundus de Bonofato, trimiși de Papa Ioan al XXII-lea, care la acea vreme locuia la Avignon. În dieceza de Csanád a sosit Jacobus Berengarii.
Listele, care ajungeau la Roma împreună cu banii din acea perioadă, au fost păstrate și oferă o perspectivă unică asupra întregii structuri a Bisericii Catolice din Regatul Ungariei. Acesta avea două arhiepiscopii și 12 episcopii, la acea vreme. Registrul plasează Dieceza de Cenad / Csanád pe locul al treilea sub următorul titlu: Regestrum trium annorum ecclesiae Chanadiensis / Registrul celor trei ani ai Bisericii [=Diecezei] din Csanád. Informațiile acoperă anii 1333-1335, datele din 1334 fiind foarte neclare și conținând, cel puțin parțial, înregistrări din doi ani diferiți.
Lista, pentru Dieceza de Csanád, începe cu Capitlul Catedral și enumeră următoarele arhidieceze cu parohiile lor, parohii și sumele de bani plătite:
Arhidiaconat Parohii: 1333 1335
Arad 31 26
La nord de Bega 26 27
Csanád 20 16
Caraș 5 –
La nord de Mureș 8 4
Sebeș 7 7
Timiș/Bega 17 15
Timiș/Bârzava 21 17
Torontal 18 13
Chiar și din puținele informații cuprinse aici, reies câteva indicii importante:
– Registrul începe cu Capitlul Catedralei din Csanád/Cenad, o instituție bisericească specific occidentală/ latină.
– Majoritatea parohiilor sunt situate în zona de câmpie, nu în zona montană a Diecezei.
– Nici Segedinul și nici arhidiaconatul de Pâncota nu aparțineau în acea vreme Diecezei de Cenad / Csanád.
Registrul papal al zeciuielilor se păstrează în Arhivele Secrete Vaticane sub signatura: Camera Apostolica, Collectoriae, vol. 183. Lista Diecezei de Cenad / Csanád se găsește la paginile de folio 70verso – 74recto. În afară de legenda Sfântului Gerhard, registrul decimelor papale din Arhivele Sfântului Scaun este sursa cea mai importantă care ne relatează despre comunitățile noastre în perioada Evului Mediu.” (M. Roos, Erbe und Auftrag, vol. I,1, cap. 3, p. 143)
Textul citat a fost publicat în primul volum al seriei Erbe und Auftrag, scrisă și editată de către Excelența Sa Martin Roos episcop em. de Timișoara, unde se face referire la listele decimelor papale. Mai multe dintre parohiile amintite în acest registru au fost refondate după eliberarea Diecezei de sub dominația otomană, în același loc(alitate), unde existau și înainte. Astfel, în Dieceza de Timișoara există parohii, care în acest an au ajuns la 690 de ani de existență. În cele ce urmează, pe site-ul Episcopiei noastre vă vom prezenta câte o comunitate sau biserică parohială / filială a cărei „piatră de temelie“ a fost așezată cândva în Evul Mediu, prima informație despre ea datând însă din perioada 1333-1335.
În continuare enumerăm câteva dintre parohiile existente în anul 1333. Între paranteze se află numele localității în cauză, așa cum reiese el din registrul decimelor papale.
Timișoara-Cetate (Temeswar), Ciacova (Chaac), Sânmihaiu Român (Sanctus Michael), Șag (Sagad), Pișchia (Pisky), Becicherecu Mic (Pechkereky), Satchinez (Kenes), Orțișoara (Kakat), Sânandrei (de Sancto Andrea), Dudeștii Noi, (Bessenev), Vinga (Vinga), Lugoj (Lucas), Periam (Priamus), Variaș (Voras), Gad (Suanad), Panatul Nou (de Panad), Pâncota (Pankata, Pancata), Frumușeni (Sewdy), Zădăreni (Zadarlaka), Socodor (Secuduor), Șimand (de Symand), Saravale (Zarafalua), Jimbolia (Chumbul), Caransebeș (Sebus), Utvin (Hutuen), Moșnița (Veche) (Monisa), Ianova (Ilyeno), Mănăştur (Monostor), Sânpetru-German (Sancto Petro), Satu-Mare (Magna Villa), Sânmartin Sârbesc (de Sancto Martino), Cebza (Chevze), Sculea (Scalla), Caraşova (Karasow), Ciavoş (Chauas), Liebling (Beesd), Cenei (Chene).
Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara
