Anul acesta dorim să prezentăm oameni, care activează de ani de zile în cadrul Bisericii, persoane care îşi desfăşoară activitatea zilnică cu mult entuziasm, îşi trăiesc credinţa încercând să rămână statornici în această lume grăbită.

  1. Pentru început Vă rugăm să începem cu o scurtă prezentare a Dvs. pentru cititorii noștri, pentru ca ei să vă cunoască mai bine.

Mă numesc Marianne Hellstern, m-am născut în 1976 şi locuiesc în Sântana, jud. Arad, unde din anul 1992 lucrez ca secretar parohial şi cantor la biserica „Sfânta Ana“ din Sântana.

  1. Cum ați ajuns să lucrați la Biserică? Care este atribuția dvs. în cadrul parohiei?

Am început munca la vârsta de 16 ani. În 1992, cantorul de atunci – care era şi prietena mea – a emigrat în Germania, astfel încât postul ei a rămas vacant.

  1. Unde ați învățat să cântați la orgă? Este o pasiune din copilărie?

Am învăţat să cânt la orgă de la cantorul din Comlăuş (Sântana Veche), astfel, atunci când m-am prezentat la parohie pentru postul vacant, am cunoscut deja câteva cântece. L-am întrebat pe părintele Heim, dacă mă primeşte, ca nou cantor. Răspunsul lui a fost: „Da, dacă ştii să cânţi…“ Răspunsul meu a fost, că ceea ce nu ştiu, voi învăţa. Nu a fost uşor: au urmat multe ore de repetiţii acasă, la armoniu – trebuia să învăţ cântece pentru tot anul liturgic. Am participat la cursuri de cantori la Radna şi Timişoara. Pe vremea aceea, mai aveam câţiva corişti, care ştiau exact ce cântece trebuiau cântate la fiecare sărbătoare. Am vizitat şi o doamnă la azilul de bătrâni, care m-a învăţat să cânt melodia în cinstea sfinților Fabian şi Sebastian, iar apoi mi-am scris notele musicale ale acestei melodii. Pentru mine a fost un vis din copilărie să devin cantor.

  1. Ați spus că sunteți cam de toate în parohie: secretară, sacristană, organizator, supraveghetor de lucrări și cantoriță. Nu este mult câte odată?

Copii fiind, ne-am jucat adesea de-a preotul, cantorul și ministrantul. Eu am fost întotdeauna cantor, aveam şi un mic pian pe care „băteam“ notele şi cântam. Nu am crezut niciodată că asta va fi vocaţia mea. La angajarea mea pe postul de cantor, în 1992, îndatorirea mea era cea de cantor şi secretară. Azi sunt – să zic aşa -„fată pentru toate“… Nu este uşor să faci întotdeauna totul bine, pe placul tuturor. Ca peste tot şi aici există sentimente mai puțin frumoase, dar şi oameni invidioşi. De ani de zile mă ocup de întreaga parohie Sântana – biserica, casa parohială, cimitirul din Comlăuş. Există tot timpul ceva de făcut. Au fost şi sunt zile şi săptămâni când au fost şantiere mari, am lucrat în fiecare zi de dimineaţa până seara. Niciodată nu am considerat că este prea multă muncă pentru mine… m-am bucurat că se poate repara sau reînnoi ceva la biserică noastră sau la casa parohială. Pe lângă acestea mă ocup de ani de zile de un fel de „Historia Domus“, unde sunt salvate, pe o placă de memolie externă, toate lucrările efectuate şi documentate cu fotografii. În acest fel, pot „călători în timp“, pot admira schimbările care s-au făcut de-a lungul anilor.

  1. Cum v-ați descurcat cu amplele renovări ale acoperișului bisericii? Ce alte acțiuni coordonați pe parcursul anului? Administrarea cimitirului, păstrarea în ordine a bisericii filiale din Comlăuș, a casei parohiale etc.?

Visul meu a fost, ca la aniversarea a 150 de ani de existență, biserica noastră să primească un acoperiş nou. Nici nu am avut curajul să povestesc nimănui despre acest lucru… Biserica „Sfânta Ana“ este, ca mărime, una dintre cele mai mari biserici ale Diecezei de Timişoara, costurile unei astfel de investiţii ar fi fost pe măsură… Însă bunul Dumnezeu a vrut ca în anul 2015 să-l întâlnesc pe consilierul ministerial german Herbert Hellstern, atunci membru al delegaţiei ministeriale a ministrului Gall, aflat în curtea parohiei Sântana, la sărbătoarea Hramului bisericii. Pentru că avem nume de familie identice, am făcut cercetări genealogice cu privire la originile noastre. Aşa s-a dovedit că strămoşii mei au emigrat pe meleagurile noastre din aceiaşi localitate în care s-a născut şi a crescut domnul Herbert Hellstern. Am rămas de atunci în contact.Dânsul a fost primul, căruia i-am povestit despre visul meu. Mi-a promis că mă va ajuta. În Germania a fondat o Asociaţie de Sprijinire a Bisericii Sfânta Ana şi cu ajutorul donaţiilor primite de la mulți oameni binevoitori, s-a adunat jumătate din suma necesară, în valoare de 120.000 Euro. Restul sumei l-am adunat local, am trimis multe scrisori firmelor, cereri către Primăria Sântana, către Consiliul Județean Arad, către Secretariatul de Stat pentru Culte, din Bucureşti şi Episcopie. Munca aceasta a necesitat mult timp, efort şi nervi. Cu ajutorul lui Dumnezeu am putut sărbători, în 19 iunie 2016, Liturghia de mulţumire pentru renovarea acoperişului. În timpul lucrărilor, am fost managerul proiectului pe întregul şantier. Am obţinut materialul necesar, am rezolvat munca de contabilitate, uneori până seara târziu, la ora 23, fiindcă a doua zi mă aşteptau noi sarcini. A fost o muncă grea, dar nu o simt ca atare. Sunt fericită şi recunoscătoare lui Dumnezeu că am îndrăznit să am un vis atât de măreţ şi să-l îndeplinesc. Cei care se apropie de Sântana, sunt întâmpinaţi de o biserică cu acoperiş roşu şi strălucitor.
Atât bisericile, cât şi cimitirele sunt „un etern şantier “, după fiecare furtună îmi fac griji, unde şi ce s-ar fi putut întâmpla, ce copaci au fost dezrădăcinaţi şi au căzut, care acoperiş a fost din nou dezvelit…

  1. Cum reușiți să vă trăiți credința pe lângă atâta treabă pe care o faceți? Creşte credinţa prin munca pe care o faceți?

 În aceşti ani, doar cu credinţă puternică şi cu încredere în Dumnezeu, am reuşit să ţin totul în viaţă. Au fost perioade de timp, când clopotele nu au mai bătut, iar instalaţia electrică de acționare a clopotelor bisericii s-a stricat. Ceasul din turn nu a mai funcţionat de aproape 30 de ani. Astăzi totul funcţionează, ceasul arată ora exactă, clopotele au fost electrificate. De fiecare dată, când o lucrare mare se duce la bun sfârşit, îi mulţumesc lui Dumnezeu şi sunt recunoscătoare, că mi-a permis să organizez şi să finalizez cele începute.De-a lungul anilor, au apărut întotdeauna oameni pe care i-am putut mobiliza și câștiga pentru planurile şi visele mele, dar şi mulţi voluntari inimoşi, care ne-au ajutat atunci când era nevoie. Pe această cale doresc să le mulţumesc tuturor: Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ceea ce aţi făcut!

  1. Ați putut insufla această iubire pentru Biserică și copiilor din jur, din parohie, oamenilor? Ați reușit să reuniți la cor copii și adulți pasionaţi de muzică?

De-a lungul anilor, corul bisericii s-a micşorat, mai sunt câţiva cântăreţi fideli, dar şi puţini noi veniţi, care ni se alătură din când în când. Cea mai mare problemă o reprezintă numărul foarte mic al copiilor. Cei care vin la biserică nu pot în acelaşi timp să și ministreze şi să și cânte în cor. Astfel, lor le rămâne alegerea, de a face ceea ce le stă mai aproape inimii…

  1. Fiind cantor participați zilnic la diferite devoţiuni, sf. Liturghii. Ba chiar, în timpul pandemiei ați transmis on-line devoțiunea de luna Mai, în cinstea sf. Fecioare Maria, devoțiune pe care ați condus-o cu alți credincioși, prin cântece și rugăciuni, în germană și română. Cum reușiți ca acestea să nu devină plictisitoare sau chiar o rutină?

Din cauza Coronavirusului, anul acesta, cea mai mare tristețe a fost, că nu voi putea rosti Devoţiunea Mariană din luna mai. Împreună cu mama mea am decis să ne rugăm zilnic în biserică şi să transmit live rugăciunea și cântecele, pe Facebook, cu ajutorul internetului. Spre surprinderea mea, aceste rugăciuni au avut un ecou imens, am primit feedback din SUA, Germania, Austria, Ungaria și România. Mi-a umplut inima de bucurie gândul, că am reuşit să aduc o mică parte din plaiurile natale în inimile şi locuinţele acestor cinstitori ai Fecioarei Maria. Ne-am rugat şi am cântat numeroase şi binecunoscute cântece în cinstea Fecioarei Maria, fiind, prin intermediul lor, oaspete în casele celor care se rugau cu noi.

  1. Ce planuri de viitor aveți legat de munca pe care o faceți în cadrul Bisericii?

Dorinţa mea este să-mi continui munca în cadrul parohiei Sântana, bineînţeles cu ajutorul lui Dumnezeu. Următorul mare plan este renovarea faţadei bisericii.

  1. Ce doriți să transmiteți tinerilor din ziua de azi sau chiar viitorilor cantori?

Tineretul din ziua de azi ar trebui să primească de acasă mai multă educaţie religioasă, ar trebui să ţină legătura cu biserica. Este trist, atunci când vin copii la orele de religie, înainte de Prima sf. Împărtăşanie şi trebuie să constat cu tristeţe, că ei nu cunosc nici rugăciunea „Tatăl nostru“ sau nu ştiu să își facă semnul Sf. Cruci… Aş dori ca oamenii să conştientizeze mai mult, că credința trebuie să revină din nou pe primul plan în viaţa lor, iar copii şi tinerii să crească şi să trăiască cu dorinţa, ca moştenirea primită de la strămoşi – credința, bisericile, cimitirele, toate cântecele religioase și rugăciunile – nu au voie să fie abandonate în brațele uitării…

Vă mulțumim foarte frumos pentru interviul acordat! Fie ca Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Preasf. Fecioare Maria de la Radna și a sf. Ana și Ioachim, să vă conducă pe toate drumurile Dumneavoastră și să vă binecuvânteze în toată munca depusă!

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)