În data de 22 iulie a.c., grupul de pelerini din Dieceza de Timișoara a participat pentru a zecea oară la sărbătoarea Sfintei Ana la Mátraverebély-Szentkút, Ungaria.
În biserica parohială din Timișoara-Iosefin dis-de-dimineață am primit binecuvântarea părintelui paroh Zsolt Szilvágyi, după care am pornit spre destinația pelerinajului nostru, Szentkút (=Fântâna Sfântă). Pe drum am mai oprit ca să-i luăm cu noi și pe restul membrilor grupului nostru. După ce ne-am ocupat cu toții locurile, am fost întâmpinați de Pr. Attila Puskás, preot paroh de Reșița-Govândari, care și-a început meditația spunând că încă de la începutul călătoriei noastre există bucurie și recunoștință în inimile noastre, pentru că putem fi din nou împreună. Acesta este modul în care Domnul ne cheamă să mergem împreună, nu să ne trăim viața singuri, ci să o împărtășim, pentru că grupul este mai puternic și bunul Dumnezeu se arată altfel acolo unde doi sau trei se adună în numele său. Atunci când mergem împreună, suntem șlefuiți într-un mod diferit, educația noastră este finisată într-un mod diferit, viețile noastre sunt rafinate și putem construi Biserica și în acest fel. De aceea trebuie să oferim bunătate, să avem călătorii de calitate, conversații bune și în profunzime, în timpul petrecut împreună. Nu ne-ar veni să credem cât de mult poate percepe sufletul, chiar și dintr-o mărturie, dintr-o rugăciune.
Noi toți suntem pelerini, nu mergem în excursie. Mergem cu Dumnezeu, iar acest lucru este frumos. Poate că astăzi nu vom înțelege puterea și harul acestui pelerinaj, dar dacă astăzi am acceptat voința lui Dumnezeu în inima noastră, putem spera că la un moment dat va veni noua recoltă.
În timpul pelerinajului nostru, părintele Attila Puskás ne-a invitat să ne deschidem mintea, spiritul și gândul. În acest pelerinaj ne hrănim sufletul, pentru că și sufletul are nevoie de hrană și, mai mult decât atât, dacă spiritul, sufletul rămâne subnutrit, atunci omul se manifestă în moduri ciudate. De aceea, trebuie să avem grijă să ne hrănim gândurile, sufletul.
Pe drum Pr. Attila ne-a ținut o cateheză cu tema: Privește Steaua și invocă numele Mariei! După un cuvânt al Sf. Bernard de Clairvaux. Reflecția a fost despre cum viața noastră este o mare. Sufletul este la fel de adânc ca marea și are propriile sale furtuni. Trebuie să ne așteptăm ca și viața noastră să aibă furtuni. Știm cu toții cât de repede poate izbucni o furtună în vremurile noastre, chiar și în natură. Te sperie, te face să disperi. Furtunile din sufletul nostru trebuie luate și mai în serios. Nu este suficient doar să le privim și să ne temem de ele – pentru că de cele mai multe ori asta este tot ce ne rămâne uman. Omul creștin are Steaua în vremurile de furtună, iar aceasta este Sfânta Fecioară Maria. Astăzi, este mare nevoie de creștini care să lupte pentru valoarea vieții spirituale, pentru o căsătorie bună, pentru prima Sf. Împărtășanie și Miruirea copiilor. De fapt, pentru ca Isus să trăiască printre noi. Toate acestea implică astăzi o luptă. Putem să simțim luptele noastre între bine și rău. Maria, Steaua Mării, ne conduce spre Isus, Domnul Păcii. A-l recunoaște pe Isus printre noi este într-adevăr un har mântuitor.
Cu aceste gânduri, am ajuns în Mátraverebély-Szentkút, Ungaria. În biserică, am fost întâmpinați și salutați de părintele franciscan P. Lóránt A. Orosz OFM, rectorul sanctuarului marian. Înainte de Sfânta Liturghie solemnă, cantorul a cântat imnuri mariane la altarul din aer liber, cântece la care s-au alăturat și pelerinii. Am participat și la Sfânta Liturghie de dimineață, care a fost celebrată de P. Hermann Áron OFM. După-amiază am vizitat și Bazilica „Sfânta Maria Îndurerată“, din apropiere, unde după o scurtă introducere, fiecare s-a putut ruga individual.
În drum spre casă i-am mulțumit părintelui Attila pentru această zi de neuitat, atât de bogată în reflecții. Mulțumim, de asemenea, artistului Mihály Cristea pentru cântecele pe care ni le-a dăruit și le-a cântat împreună cu noi, toate pentru ca noi să ne aprofundăm rugăciunile și meditațiile.
Dumnezeu să-i răsplătească pe toți cei care au contribuit în vreun fel la realizarea acestui frumos pelerinaj. Ne cunoaștem propria viață de credință și ne cunoaștem propriile limite, știm cât de complicați suntem în adâncul sufletului nostru și este bine să știm că ne-am îmbogățit cu ceva: experiența de credință de a merge împreună.
László Gaál
