Armenia și Nagorno-Karabah
Armenia este o țară mică (2.8 milioane de locuitori) și săracă din Caucazul sudic, aflată la granița între Europa și Orient, având un vechi patrimoniu cultural și istoric. Regatul Armeniei a fost primul stat ce a adoptat creștinismul ca religie în primii ani ai secolului IV.
Regiunea Nagorno-Karabah, situată pe teritoriul Azerbaidjanului, dar locuită de o populație majoritar armeană, este disputată între cele două țări. Din 1988 au avut loc mai multe conflicte militare culminând în evenimentele din 19 septembrie 2023, când armată azeră a preluat controlul total asupra întregii regiuni și aproape toată populația armeană a plecat din regiune spre Armenia.

Ce s-a întâmplat?
După intrarea armatei Azerbaidjanului, o țară cu populația musulmană, în Nagorno-Karabah aproape întreaga populație (120.000 de persoane, între care dec30.000 copii, 2.000 de femei însărcinate, 20.000 de persoane în vârstă) a părăsit regiunea și s-a refugiat în Armenia de frică de oprimare, epurări etnice și încălcarea drepturilor lor de către Azerbaidjan. După o călătorie care pentru mulți a durat și mai multe zile (pentru o distanță de nici 100 de kilometri), au fost primiți în Armenia. Autoritățile armene au deschis centre de înregistrare și au oferit adăposturi pentru aproape 60.000 persoane, restul s-a cazat la rude și cunoștințe.

Cum ajută Caritas?
Echipele Caritas Armenia sunt alături de refugiații sosiți în Armenia din primele zile ale crizei. Au distribuit mese calde în orașul Vayk, unde refugiații au fost primiți și înregistrați de autoritățile armene. În momentul de față Caritas Armenia acționează în trei provincii unde sprijină oamenii pentru a-și satisface cele mai elementare nevoi: Caritas distribuie vouchere valorice pentru alimente și alte produse de primă necesitate, dar și pachete cu alimente, produse de igienă și alte materiale esențiale către refugiați. De asemenea Caritas Armenia a început în trei centre Caritas să ofere programe de suport psiho-social.

Cum vor fi folosite fondurile din colecta organizată în România?
Cu fondurile colectate, Caritas România va finanța programe de asistență umanitară, implementate de Caritas Armenia pentru refugiații din Nagorno-Karabah. Prioritatea pentru perioada următoarea este asigurarea condițiilor minime de trai pentru refugiați în timpul iernii, când în multe zone din Armenia temperaturile ating un nivel foarte scăzut.
Împreună cu Caritas Armenia vom dezvolta și alte programe pe termen mediu și lung care au ca scop integrarea refugiaților în Armenia.

Pentru donații prin transfer bancar cu mențiunea: Nagorno-Karabach:
Federația Caritas a Diecezei de Timișoara
Cont IBAN:
(LEI) RO98BRDE360SV05924483600
(EURO) RO43BRDE360SV05233973600
CUI: 5016482.

Colectă în bisericile catolice: 10 decembrie 2023