„Aprinde lumina! Ai grija de ea! Împarte lumina în jurul tău!” – aceste îndemnuri au fost făcute către Raniero, pe care Pr. Dumitresc Mihai-Titi, paroh de Lugoj l-a menționat în cateheza sa rostită la Aprinderea Primei Lumânări pe Coroana de Advent, eveniment organizat de Centrul Diecezan de Tineret pentru tinerii Arhidecanatul Montan, sâmbătă, 30 noiembrie 2019.
Tinerii din Arhidecanatul Montan al Diecezei de Timișoara au pornit dis de dimineață spre Lugoj, pentru a ajunge la întâlnirea lor, devenită deja tradiție, pentru a aprinde prima lumânare de Advent. În prima parte a zilei, tinerii au participat la o cateheză, unde parohul locului, Pr. Titi le-a relatat o povestioară, în care un tânăr, pe nume Raniero, a trebuit să întrețină aprinsă, pentru mai mult timp, lumina unei candele. După aceea, tinerii au putut experimenta personal gestul lui Raniero, deoarece, formând grupurile mici, ei nu s-au retras, ci au acționat; fiecare grup a ieșit în oraș unde a trebuit să dea mărturie și să aducă flacăra, lumina, în fiecare comunitate unde au fost trimiși de către organizatori.
Fiecare grup a primit o lumânare aprinsă și o Coroană de Advent, pe care trebuia să o ofere drept cadou celor unde au fost trimiși, indiferent că este vorba de o instituție publică sau o comunitate a unui alt cult. Pe drum, tinerii s-au oprit în câteva puncte cântând și rugându-se, apoi la comunitatea la care au sosit, au povestit ce simbolizează Coroana de Advent, după care s-au rugat împreună.
În a doua parte a zilei, tinerii au participat la o Adorație Euharistică, în timpul căreia doi tineri au dat mărturie despre cum și-au descoperit menirea lor în această viață și cum a lucrat Dumnezeu în viața lor. Ziua s-a încheiat cu o sf. Liturghie comună, pe care E.S. Iosif Csaba Pál episcopul Diecezei de Timișoara a celebrat-o împreună cu preoții Arhidecanatului Montan și cu mai mulți preoți din Decanul de Timiș. La sf. Liturghie, Pr. László Bakó, secretar episcopal, a spus tinerilor în predica sa, îndemnându-i pe cei prezenți să nu trăiască pentru ei înșiși, ci pentru ceilalți. Dragi tineri, știu că vi se pare că fiecare sfânt a trăit altfel, l-a întâlnit pe Dumnezeu în felul lui: Sf. Francisc în sărăcie, Sf. Ignațiu în misiune, Sf. Tereza în simplitate. Știu că vi se pare că au avut o viață total diferită, în moduri diferite… dar un lucru este comun: Niciunul dintre ei nu a trăit pentru sine însuși, ci pentru alții.
La finalul Sf. Liturghi, părintele episcop Iosif a mulțumit preoților parohi din Lugoj, Pr. Mihai-Titi Dumitresc și Pr. László Wonerth paroh in solidum, precum și consiliului parohial local, care a fost implicat activ în organizarea și buna desfășurare a programelor.
În continuare vă împărtășim două mărturii ale unor participanți:
„Această zi, în care am aprins prima lumânare pe Coroana de Advent a fost una îndelung așteptată și cu mare drag pregătită. Cu această ocazie am putut reflecta mai mult asupra a ceea ce consider eu a fi adevărata bogăție: caritatea. „Aprinde lumina. Ai grija de ea. Împarte lumina în jurul tău.” Cele trei afirmații care au servit ca temă de reflecție a acestei întâlniri a tinerilor și care, aparent, sunt simple, pentru mine sunt foarte bogate în conținut. Există tentația ca atunci când căutăm sensul vieții, să privim doar în interiorul nostru. Consider că, de fapt, adevărata bucurie e atunci când reușim să găsim sensul vieții noastre ajutându-i pe ceilalți. Și cred că nu am putea găsi sensul vieții noastre decât în practicarea iubirii, care înseamnă împărtășire, dăruirea acelei lumini interioare, celor din jurul nostru, la fel cum Preasfânta Fecioară Maria a trăit, dăruindu-și întreaga viață voinței lui Dumnezeu și acceptând Cuvântul lui în viața sa. De asemenea, această întâlnire a tinerilor m-a facut să fiu mai atentă ca, în această perioadă de pregătire a nașterii Mântuitorului nostru, Domnul Isus Cristos, să încerc să observ mai bine nevoile aproapelui meu și să încerc să împărtășesc cu cei din jur din bucuria și pacea pe care credința mi le inspiră. Discuțiile pe care le-am avut cu unii dintre tinerii participanți m-au întărit în acea încredere sfântă pe care trebuie să o avem în Dumnezeu. Am observat multă încredere, speranță și maturitate din partea lor. Am simțit o puternică empatie și, de asemenea, că există o foarte puternică legătură între noi: aceea a credinței puternice în Dumnezeu, în special la momentul Adorației Euharistice.
O altă bucurie pe care am trăit-o cu ocazia acestei zile a fost aceea că, împreună cu alți aproximativ 30 de tineri am putut vizita casa de bătrâni Anitaheim din Lugoj și, unde, împreună cu o parte din bătrânii aflați acolo, am aprins prima lumânare de pe o coroană de Advent pe care le-am dăruit-o cu drag din partea comunității noastre romano-catolice. Având în vedere toate aceste aspecte, pot afirma că, pentru mine, această întâlnire a fost cu adevărat specială.” (Thabitta Kozilek)
„Aprinderea primei lumânări de Advent este întotdeauna un eveniment care adună mulți tineri la un loc. Mă bucur că anul acesta am avut ocazia să vă primim în parohia noastră și să ne bucurăm împreună de acest dar frumos. Făcând parte din echipa de organizare am avut gândul și preocuparea ca tinerii să se simtă bine și să iasă totul așa cum ne-am dorit noi. M-am bucurat și am apreciat entuziasmul, bucuria și implicarea tinerilor de care au dat dovadă pe tot parcursul zilei. Mă impresionează mereu setea lor de a-l cunoaște pe Dumnezeu din ce în ce mai mult. Mergând în cartierul Mondial, un cartier sărac, aflat la periferia orașului, am văzut cum tinerii – deși distanța era un pic mai lungă decât a celorlalte grupuri – au rămas impresionați de locul pe care l-au văzut. Pe drum ne-am oprit în fața centrului de plasament, în fața centrului unde noi surorile de caritate ne desfășurăm misiunea și am vizitat una din puținele familii romano-catolice, căreia i-am oferit coroana de Advent. Am trăit cu intensitate această zi, mai ales momentul Adorației și al Sfintei Liturghii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a însoțit cu harul Său, ne-a ajutat să trăim intens și ne-a dat un nou impuls în dorința noastră de a trăi cât mai bine ca și creștini și fii ai săi. Vă doresc tuturor un Advent binecuvântat și să ne susținem reciproc în rugăciune. Lăudat sa fie Isus si Maria!” (Andreea Andrieș, Congregatia Surorilor de Caritate ale Sf. Ioana Antida Thouret)