Bucuria revederii

Foto: Csapó Csaba

Duminică 16 iunie, duminica Sfintei Treimi, au fost entuziaști și bucuroși să participe la un pelerinaj de mulțumire credincioși din  Zenta alături de credincioșii locali  din parohia Timișoara IV. Iosefin, dar nu numai, ci din mai multe puncte ale Diecezei Romano-Catolice de Timișoara (Timișoara, Dumbrăvița, Arad și Zimandul Nou).

Foto: Csapó Csaba

Cele două grupuri de pelerinaj s-au cunoscut dintr-o întâmplare acum șase ani, în timpul pelerinajului lor în Međugorje, încercând să ajungă la Sfânta Liturghie celebrată în limba maghiară, și au devenit prieteni și-și organizează pelerinajul în Bosnia-Herțegovina de atunci cam în aceeași perioadă pentru a se putea întâlni. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, ei nu doar în Međugorje s-au întâlnit: cel mai recent, grupul din Zenta a vizitat Timișoara pentru a sărbători și a se bucura împreună și pentru a mulțumi puterea formatoare a comuniuniunii Duhului Sfânt.
Unul dintre elementele importante ale pelerinajului este întâlnirea. Dar oamenii sunt în căutarea aceluiași scop: doresc să se regenereze, doresc să adune forță, să se roage împreună. Ei vor să se întâlnească cu Dumnezeu, există o legătură strânsă între grupuri pe baza credinței, a respectului față de Maria, a rugăciunii. Această întâlnire a fost un accept al invitației timișorenilor pentru grupul de pelerini din Zenta. 

Foto: Csapó Csaba

În predica sa, Zsolt Szilvágyi, preot-paroh Timișoara IV. Iosefin,  a numit Trinitatea cea mai perfectă comunitate care devine una îndrăgită. În mod similar, cele două grupuri de pelerini: se ajută una pe celălaltă și se roagă una pentru cealaltă, deși îi separă o graniță.
Ziua a fost încheiată printr-o adorație a Preasfântului Sacrament, după care s-au salutat pelerinii și în speranța  vrevederi viitoare și-au luat rămas bun.
Erdei Ágota

2019-06-19T18:10:53+03:00 2019. iunie 19 - 11:26|Categoria: Știri|