La invitația corurilor reunite ale bisericilor St. Maria Suso și St. Elisabeta din Ulm, respectiv a domnului Tobias Schmid, corul Exsultate al Domului Romano-Catolic, Catedrala Sf. Gheorghe din Timișoara a efectuat o vizită în orașul Ulm. Vizita s-a desfășurat între 10-13 octombrie a.c., ocazie cu care, în data de sâmbătă 12 octombrie, la ora 19.00 a avut loc și un concert al corului timișorean în biserica St. Maria Suso.
Conducerea muzicală a fost asigurată de dl. Robert Bajkai-Fabian, organist al Domului din Timișoara și de gazda evenimentului, dl Tobias Schmid. La final, corurile reunite ale bisericilor St. Maria Suso și St. Elisabeta din Ulm, împreună cu corul oaspete, au interpretat Ave verum de W. A. Mozart. Acompaniamentul la orgă a fost asigurat de dl. dr. Franz Metz (München), alături de solistele Eva Kaiser (sopran) și Rita Galie (alto). În program au figurat compoziții Pogatschnigg, Jenkins, Viadana, Bardos Lajos și alții.
Corul timișorean a avut onoarea de a lua masa de prânz, în data de 11 octombrie cu primarul general al orașului Ulm, dl. Günther Czisch, de a vizita în ziua următoare Mănăstirea Wiblingen și de a participa duminică la Sf. Liturghie cu corul gazdă în biserica parohială.
Vizita a avut loc în cadrul unui parteneriat semnat la Timișoara, la începutul acestui an, între corurile St. Maria Suso și St. Elisabeta din Ulm și corul Exsultate din în prezența E.S. Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara, a primarului general al orașului Ulm, dl. Dr. Günther Czisch și a d-lui Peter Dietmar Leber, președintele Asociației Generale a Șvabilor Bănățeni în Germania.
Asociația St. Gerhards-Werk e.V. din Stuttgart a încurajat și sprijinit vizita corului timișorean la Ulm. Asociația Gerhardsforum der Banater Schwaben e.V., reprezentată de președintele ei de onoare, dl. dr. Franz Metz, s-a implicat de asemenea în eveniment.