Biografie

Biografie2018-11-29T21:27:12+00:00

CURRICULUM VITAE

În data de 16 mai 2018, Sfântul Părinte, Papa Francisc l-a numit ca episcop de Timișoara pe Pr. Pál József-Csaba, canonic, arhidiacon și paroh.

Episcopul  s-a născut la 3 decembrie 1955 în localitatea Şoimeni-Ciuc, judeţul Harghita. După studiile gimnaziale a urmat așa numita Școala de Cantori din Alba Iulia. După absolvire și-a continuat studiile la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. A fost hirotonit întru preot la 21 iunie 1981 de către episcopul Jakab Antal.

După hirotonire timp de patru ani a activat în calitate de capelan la Parohia Romano-Catolică Sf. Ioan Botezătorul din Târgu Mureș, iar începând cu anul 1985 și-a continuat activitatea în Dieceza de Timișoara. Episcopul Sebastian Kräuter l-a numit paroh de Bacova, Buziaș și Nitzkydorf. În anul 1987 a ajuns în Parohia „Maria Zăpezii” din Reșița ca preot-paroh, ulterior fiind numit decan, respectiv arhidiacon al Arhidiaconatului Banatului Montan. În cadrul Capitlului Catedralei a primit titlul de Canonicus Carolinus Senior. Începând din 1994 este directorul responsabil al revistei diecezane „Vita Catholica Banatus”.

Noul episcop până în prezent a activat cu pricepere şi dăruire, dând dovadă în această slujire de multă râvnă şi fidelitate. Activitatea depusă în slujba Diecezei de Timişoara a fost apreciată atât de clerul diecezei cât şi de credincioşi. Pentru contribuția marcantă la viața spirituală și mișcarea ecumenică defășurată la nivelul municipiului Reșița în anul 2010 Consiliul Județean i-a acordat titlul de „Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin”.

Consacrarea și instalarea întru episcop a avut loc la data de 6 august, în sărbătoarea „Schimbării la față a Domnului”, în Catedrala Sfântul Gheorghe din Timișoara.

Bunul Dumnezeu să-l ocrotească şi să-i dăruiască multă putere, har îmbelşugat şi bucurii în activitatea de păstor al diecezei.