Istoria

Istoria2018-11-26T23:16:47+00:00

1030 În acest an Analele de la Bratislava (Pozson / Preßburg) menţionează consacrarea Sfântului Gerard ca episcop. Acesta este practic actul de naştere al vechii dieceze de Cenad. Întemeietorul diecezei a fost Sfântul Ştefan, primul rege creştin al Ungariei, rege care îl va numi pe Gerhard în anul 1030 în demnitatea de episcop al nou întemeiatei episcopii.

Este cunoscut faptul că Gerhard era preot-călugăr benedictin, de origine din Veneţia, Murano, activând înainte de a fi numit episcop, datorită erudiţiei sale dobândite în mănăstirile şi şcolile ordinului său călugăresc, respectiv primind de la suveranul maghiar însărcinarea de educator al Sfântului Emeric, fiul şi moştenitorul Sfântului Ştefan. Vita Sanctii Gerardi, o altă importantă sursă de informaţii istorice, ne prezintă strădaniile Sfântului Gerhard pentru încreştinarea locuitorilor Diecezei sale, precum şi măsurile de organizare luate sub episcopatul său. Este organizat Capitlul Catedralei de Cenad, primii canonici (proveniți din rândurile călugărilor benedictini sosiți cu Sf. Gerhard) fiind concomitent şi profesori pentru tinerii ce studiau în nou înfiinţata şcoală teologică, prima de acest fel de pe teritoriul de azi al ţării noastre. Cenadul cunoaşte, în această epocă, existenţa unei reşedinţe episcopale, a unui Capitlu Catedral, a unei Şcoli Teologice, precum şi a două mănăstiri catolice, dotate cu biblioteci speficice activității lor. Sfântul Gerhard, va înfiinţa în teritoriul de pe ambele maluri ale Mureşului, Tisa, Dunăre şi Carpaţi mai multe parohii, ridicând biserici şi botezând numeroşi păgâni. Pe lângă opera de predicare şi de organizare a noii dieceze, ne este cunoscut faptul că Sfântul Gerard este şi autorul unor opere teologice. Vicisitudinea veacurilor a făcut ca doar o singură lucrare să ni se păstreze până în prezent. Ea poartă titlul „Deliberatio Gerardi Morisenae Aecclesiae Episcopi Supra Hymnum Trium Puerorum ad Isingrimum Liberalem‟ şi se află în fondurile Bibliotecii Naţionale din München, purtând signatura CLM 6211.

1046 Sfârşitul vieţii Sfântului Gerhard din Cenad a fost unul tragic, în el reflectându-se situaţia politică a regatului medieval maghiar, din faza sa timpurie. Astfel, în anul 1046, într-o perioadă tulbure, unii rebeli maghiari au cerut reîntoarcerea la păgânism şi distrugerea Bisericii Creștine. Episcopii ţării s-au adunat la Buda pentru a-l convinge pe noul monarh să nu facă acest lucru. În data de 24 septembrie 1046 Gerhard a fost prins de rebeli, lovit cu pietre și ucis, trupul său fiind aruncat în Dunăre de pe o stâncă, de pe colina care azi îi poartă numele: Muntele Gerard (Gellérthegy).

Trupul Sfântului Gerhard, care a suferit moartea de martir pentru convingerile sale, a fost mutat în anul 1053 la Cenad în vechea sa Catedrală. El a fost aşezat într-un sarcofag simplu de piatră, sarcofag păstrat până azi şi venerat ca o importantă relicvă rămasă urmaşilor spirituali peste veacuri. În anul 1083 Gerard este ridicat de Biserică la cinstea altarelor.

1241 Timpurile s-au dovedit aspre cu moştenirea lăsată de Sfântul Gerard. Prima mare distrugere prin care Dieceza a trecut a fost pustiirea tătară din anul 1241. Oraşul episcopal Cenad a fost incendiat, nenumăraţi creştini ucişi, iar, printre altele, mănăstirea şi biblioteca călugărilor cistercieni de la Igriş distruse tot prin incendiere.

A fost meritul episcopului Blasius, urcat pe tronul episcopal în anul 1243, de a fi un al doilea întemeietor al diecezei. Din ruine, foamete şi distrugere el a reclădit catedrala, bisericile, mănăstirile şi reşedinţa episcopală de la Cenad.

1514 Secolul al XVI-lea a adus noi distrugeri şi suferinţe pentru creştini şi implicit pentru dieceza Sfântului Gerhard, Dieceza de Cenad. Astfel, în timpul răscoalei ţărăneşti din 1514 conduse de Gheorghe Doja, răsculaţii l-au ucis în apropiere de Nădlac, pe episcopul diecezan de atunci Nicolaus de Csák.

1526 După doar doisprezece ani de la acest nefericit eveniment, la 29 august 1526, episcopul de Cenad, Francisc Csáhol, a căzut în mod eroic alături de rege şi de magnaţii ţării, pe câmpul de luptă de la Mohács.

1552 Stăpânirea otomană instaurată în Banat, la sfârşitul lunii iunie a anului1552 prin căderea în mâinile turcilor a oraşului Timişoara, a adus cu sine distrugerea majorităţii instituţiilor diecezane, a bisericilor şi mai ales uciderea şi ducerea în robie a credincioşilor ei. Foarte puţine biserici au supravieţuit celor 164 de ani de dominaţie otomană. Episcopii de Cenad vor continua să îşi desfăşoare activitatea pe toată durata ocupaţiei otomane în cadrul capitlurilor catedralelor din nordul şi vestul Ungariei. Singurii clerici toleraţi de otomani, pe teritoriul Diecezei, în secolul al XVII-lea, au fost franciscanii, iar parțial şi iezuiţii, călugări care puteau fi întâlniţi în centre precum Szeged, Timişoara, Radna, sau Caraşova.

1716 Începutul secolului al XVIII-lea a lăsat să se întrezărească zorii unei renașteri pentru vechea Dieceză de Cenad. Prin eliberarea de sub turci a Timişoarei în octombrie 1716 şi apoi succesiv a întregului teritoriu diecezan de către trupele prinţului Eugeniu de Savoya, s-au creat premisele reorganizării diecezei. Astfel, episcopul Ladislaus de Nádasd îşi va alege (deja din 1710) ca sediu episcopal oraşul Szeged, unde a reactivat Capitlul Catedral şi de unde a întreprins primele vizite în Dieceză. Parohii vechi sunt acum reînfiinţate, altele noi i-au fiinţă.

1719 Călugării iezuiţi au deschis la Timișoara prima şcoală modernă de băieți, implicându-se neobosit alături de franciscani, minoriți, capucini și mizericordieni în reconstrucția vieţii spirituale a diecezei.

1732 În timpul episcopului Adalbert von Falkenstein (numit episcop deja în 1730), scaunul episcopal este mutat de la Szeged la Timişoara. După opt ani, în 1740, Capitlul va fi mutat, la rândul său, în oraşul de pe Bega.

1736 La data de 6 august 1736, episcopul Adalbert von Falkenstein, aşează piatra de temelie a unei noi catedrale pentru Dieceza Sfântului Gerhard. Construcţia Catedralei se va bucura de patronajul împăraţilor Carol VI-lea şi Maria Theresia, care îi vor trimite la Timişoara pe cei mai renumiţi ingineri ai vremii.

1737 Este deschis la Timișoara de către călugării mizericordieni primul spital civil (ne-militar) împreună cu farmacia (cea mai veche din oraș) și mănăstirea acestor călugări. Biserica mănăstirii fost terminată abia în 1757 și sfințită în cinstea sf. Iosif.

1739 După prima etapă de colonizare, realizată mai ales cu populație de confesiune catolică și în marea ei majoritate de limbă maternă germană, sosesc în Banat și mult încercații catolici bulgari. Ei constituie până azi o foarte interesantă prezență în peisajul multietnic bănățean, părăsindu-și patria din cauza persecuțiilor cu motivație religioasă la care au fost supuși. În Banat, ei s-au așezat în localități precum: Vinga, Kikinda Mică (la Lovrin) și Dudeştii Vechi (Beșenova Veche), unde au fondat comunități parohiale puternice, existente până azi. Împreună cu ei a sosit în dieceză și episcopul bulgar, călugăr franciscan observant, Nicolaus Stanislavich. El a ocupat scaunul vacant al episcopiei noastre, de Cenad, între 1739-1750 în calitate de episcop diecezan.

1754 Episcopul Franz Anton von Engl zu Wagrain a celebrat în Dom prima Sfântă Liturghie solemnă, deși construcția lăcașului nu era încă finalizată. Episcopul Engl a fost cel care a așezat în 1756 și piatra de temelie a noii biserici a locului de pelerinaj marian de la Maria Radna. Doar unsprezece ani mai târziu, el a și celebrat binecuvântarea noii biserici de pelerinaj, transferând în mod personal icoana miraculoasă a Sf. Fecioare Maria în biserica nouă (actuală).

1806 Episcopul Ladislaus Köszeghy de Remete a deschis în fosta reședință a iezuiților din Timișoara primul seminar teologic, din timpurile moderne, al diecezei de Cenad.

1841 Eruditul episcop Joseph Lonovics de Krivina înfiinţat în anul 1841 o facultate de drept, iar în 1845 şi una de filosofie, alături de Academia Teologică romano-catolică, primele institute de acest nivel din istoria oraşului. Dorinţa sa era de a deschide astfel prima universitate din Timişoara.

1858 La solicitarea episcopului Alexander Csajághy, Surorile de Notre Dame (Surorile Școlare Sărace ale Sf. Fecioare Maria, întemeiate de sr. Theresia Gerhardinger) deschid la Timișoara prima lor școală de fete și mănăstire în cartierul Cetate (Piața Huniade nr. 2, naționalizat în 1948). Aceste călugărițe devin cu timpul renumite pentru calitatea învățământului oferit, educând generații mari de fete catolice și nu numai, din întregul Banat și din întreaga dieceză de Cenad și de Timișoara.

1919 Sfârşitul Primului Război Mondial, a însemnat implicit împărţirea teritoriului vechii Dieceze de Cenad în trei părţi distincte. Astfel, 33 de parohii şi oraşul Szeged au rămas în Ungaria, unde din 1923 se va afla şi ultimul episcop de Cenad, dr. Julius Glattfelder de Mór. Aceste parohii, alături de altele preluate din pierderi ale altor dieceze, au fost organizate ulterior ca Dieceza de Szeged-Csanád. O a doua parte a teritoriului diecezan a intrat în componența Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (ulterior redenumit Jugoslavia), cu 64 de parohii, având centrul la Becicherecul Mare (azi Zrenjanin), teritoriu organizat din anul 1988 în Dieceza de Zrenjanin. Cea mai mare parte a teritoriului vechii dieceze a intrat în componența Regatului României, teritoriul cuprinzând 163 de parohii cu centrul la Timişoara.

1923 Partea vechii Dieceze de Cenad de pe teritoriul României este organizată la 17 februarie 1923 într-o Administratură Apostolică cu sediul la Timişoara, canonicul Augustin Pacha devenind cu această dată Administrator Apostolic. În același an, ultimul episcop care a purtat titlul scaunului diecezan de Cenad, dr. Julius Glattfelder, a părăsit definitiv orașul Timișoara.

1930 La data de 15 august 1930, prin bula papală Sollemni Conventione a sf. Părinte Papa Pius al XI-lea Administratura Apostolică de Timişoara este ridicată la rangul de dieceză. Episcopul titular de Lebedo, dr. h.c. Augustin Pacha (consacrat în 1927 la Timișoara) devine primul episcop diecezan cu titlul de Timişoara.

1948 Dieceza de Timişoara este degradată unilateral de către regimul comunist-ateu la rangul unui decanat (protopopiat), activitatea ordinelor religioase călugăreşti şi a asociaţiilor catolice fiind total interzisă. Seminarul teologic, precum şi toate şcolile confesionale catolice sunt confiscate. Msgr. Josef Pless a condus dieceza, în mod oficial, în fața autorităților de stat, începând din 1948 și până la arestarea sa în 1951.

1950 Este arestat şi episcopul diecezan dr. h.c. Augustin Pacha, împreună cu un număr de 44 de preoţi. Episcopul Auxiliar, Dr. Adalbert Boros, consacrat în clandestinitate, este arestat și el în 1951 și, condamnat fiind, va sta în detenţie timp de treisprezece ani.

1951-1954 Dieceza, abuziv desființată, este condusă în condiții de grea opresiune comunistă, de ordinariul substitut Iván Frigyér, canonic, paroh în Timișoara VI Fratelia.

1954 La data de 4 noiembrie 1954, după trei ani de închisoare şi o lungă suferinţă fizică, se stingea la Timişoara, în vârstă de 84 de ani episcopul diecezan dr. h.c. Augustin Pacha. Urmaşul său, Konrad Kernweisz, va purta titlul de Ordinarius substitutus, conducând dieceza, împreună cu vicarul general Ferdinand Cziza, până la moartea Msgr. Kernweisz în 1981.

1981 – Noul Ordinarius substitutus este Ferdinand Hauptmann, care se retrage în 1983.

1983 – Pr. Sebastian Kräuter devine Ordinarius substitutus ad nutum Sanctae Sedis, titlu care arată că Sf. Scaun întărea accederea la această demnitate a preotului bănățean.

1990 Are loc reactivarea Diecezei de Timişoara şi consacrarea unui nou episcop diecezan în persoana Monseniorului Sebastian Kräuter.

1999 Conducerea Diecezei de Timişoara este preluată de Excelenţa Sa, Martin Roos, episcop diecezan, al 91 – lea urmaş al Sfântului Gerhard pe teritoriul actual al României.

2005 Dieceza noastră a sărbătorit 975 de ani de la întemeierea vechii Dieceze de Cenad şi 75 de ani de la întemeierea celei de Timişoara, succesoarea de drept a Diecezei de Cenad pe teritoriul actual al României.

2016 La inițiativa Diecezei de Timișoara s-au marcat împreună cu o serie de alte culte, instituții culturale și administrative, cei 300 de ani de la Eliberarea Timișoarei de sub ocupația otomană de către prințul Eugeniu de Savoya și 280 de ani de la așezarea pietrei de temelie a Domului Sf. Gheorghe, catedrala episcopală romano-catolică a urbei de pe Bega.

2018 Conducerea Diecezei de Timişoara este preluată de Excelenţa Sa, József Csaba Pál, nou numitul episcop diecezan, al 92-lea urmaş al Sfântului Gerhard pe teritoriul actual al României. Sfântul Părinte Papa Francisc a acceptat retragerea Excelenței Sale Martin Roos, retragere datorată împlinirii vârstei canonice de 75 de ani.