„O mamă atunci este fericită, dacă își vede copii împreună în înțelegere”
Anul acesta sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a căzut într-o zi de duminică, așa că în bisericile din Dieceza noastră ne-am adus aminte într-un mod mai special, la Sfintele Liturghii, de ziua Mamei noastre Cerești. Totodată, în multe comunități, în această sărbătoare este celebrat însăși hramul bisericii. Din aceasta din urmă categorie face parte și biserica parohială din Timișoara IV Iosefin, unde ca în fiecare an, lăcașul s-a dovedit încă o dată a fi prea mic.
La invitația Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru probleme pastorale și preot paroh al locului, părintele István Barazsuly SDS, parohul comunității din Timișoara III Elisabetin a celebrat de la ora 10 Sf. Liturghie solemnă de hram, iar pr. Zoltán Kocsik, director al Liceului Romano-Catolic Gerhardinum și pr. Csaba Váncsa, capelan de Timișoara II Fabric, au concelebrat.
În introducerea sa, pr. Zsolt Szilvágyi, i-a salutat pe membrii parohiei și pe cei care au sosit din alte parohii ale orașului, ca și pe confrații de la altar, afirmând că prin participarea lor toți au recunoscut că ziua de naștere a Mamei este o sărbătoare specială, care se sărbătorește în familie.
Pentru comunitatea parohială din Iosefin hramul bisericii este o sărbătoare importantă întrucât momentul este totodată o sărbătoare a Maicii Domnului, care își strânge laolaltă copii. – Odată o mamă i-a spus unui preot: Știți părinte, când este o mamă cea mai fericită? Atunci când își vede laolaltă copiii ei. Așa că noi toți, azi am făcut-o foarte fericită pe Mama noastră Cerească. – a precizat pr. Zsolt Szilvágyi, parohul locului.
În predica sa, rostită în maghiară, română și germană, părintele călugăr salvatorian István Barazsuly, celebrantul principal al Liturghiei, a relatat – bazându-se pe istoria celor două parohii vecine, Iosefin și Elisabetin – că și el a ajuns în această zi, ca un copil la mama sa, din moment ce comunitatea din Elisabetin a aparținut cândva de parohia Iosefin. Totodată, el a mai spus că la Giroc, lângă Timișoara, o filială a parohiei Elisabetin, se sărbătorește tot în această astăzi hramul bisericii. – Este important pentru Mama noastră ca și noi, la fel ca ea, să spunem „Da“ lui Dumnezeu. El ne învață răbdarea, ne dă speranță și iertare. Este foarte important să ne așezăm împreună, la o masă ca aceasta, masa euharistică și să devenim frați și surori. – a spus pr. István Barazsuly.
Solemnitatea Liturghiei a fost sporită de cadrul muzical al corului din Iosefin condus de cantorul Norbert Dumitresc. După sf. Liturghie cei prezenți au fost așteptați la masă în curtea parohiei, acolo unde sub supravegherea atentă a domnilor Rémus Horváth și Kálmán Miklós, a fost gătit din inimă un gulaș gustos, iar pe lângă mâncare nu au lipsit nici gustările sărate și dulci. Și în acest an, implicarea membrilor comunității din Iosefin i-a convins pe toți că credința este un stâlp puternic al existenței creștine, iar tradițiile, sentimentul apartenenței și loialitatea față de oamenii care aparțin de această comunitatev sunt ingrediente importante ale vieții noastre.