Procese de constatare a nulității căsătoriei

Procese de constatare a nulității căsătoriei2018-12-07T20:36:21+00:00

Ce este un proces de constatare a nulității? De ce există procese de constatarea nulității căsătoriei?

Biserica Catolică analizează validitatea căsătoriilor în baza dreptului canonic propriu. Mai ales pentru faptul că între două persoane botezate, acest legământ a fost ridicat de Cristos la demnitatea de sacrament.

Care este diferența între constatarea nulității căsătoriei și divorțul civil?

Divorțul care este pronunțat de judecătorul unei instanţe civile şi se referă la eșecul unei căsătorii. Procedura de constatare a nulității unei căsătorii nu ridică întrebări cu privire la desfășurarea vieții de căsnicie, ci la modul în care s-a constituit căsătoria, dacă s-au respectat reguliile stabilite de dreptul canonic. Legătura matrimonială se constituie prin acordul („Da”-ul) reciproc spus de ambele părți și prin intenția reală de a încheia o căsătorie şi totodată de a exprima prin cuvinte această întenţie.

Ce înseamnă anularea căsătoriei?

„Anulare” însemna declaraţia ulterioră, a unei căsători nule de la bun început. Acest lucru nu se întâmplă însă în procedura de constatare a nulității unei căsătorii. Întrebare este, în acest caz, aceasta: a fost oare căsătoria invalidă, din punct de vedere canonic? Sau, într-o formulare pozitivă: Nu cumva împiedică această primă căsătorie o recăsătorire după un divorț (civil)? Procesul de constatare a nulității căsătoriei nu pune sub semnul întrebării viața trăită, nu pune sub semnul întrebării anii trăiți împreună în bună armonie, aşa cum nu se întreabă nici cu privire la realitatea unei căsnicii grele. Și nu pune întrebări nici cu privire la legitimitatea copiilor rezultați dintr-o astfel de situație.

Eu sunt ortodox, ce legătură are Biserica Catolică cu căsătoria mea?

Dacă sunteți ortodox(ă) și doriți să vă căsătoriți cu o persoană catolică, va trebui să știți că Biserica catolică verifică dacă acest lucru este posibil în baza proprilor legi , ăn cazul acesta în baza Codului de Drept Canonic. În acest caz, Biserica nu se folosește de dreptul civil, de stat, ci de cel propriu, un drept care cuprinde și reguli pentru căsătoriile dintre catolici și necatolici, respectiv dintre catolici și nebotezați. Acestea se aplică însă doar atunci când unul dintre parteneri dorește să încheie căsătoria în Biserica catolică. Dacă nu doriți absolut nimic de la Biserica Catolică, ci doar partenerul dumneavoastră divorțat dorește încheierea unei noi căsătorii cu o persoană catolică și din acest motiv a inițiat un proces în fața unui tribunal bisericesc catolic, iar dumneavoastră sunteți acum invitat să conlucrați în cadrul acestui proces, atunci stă la libera dumneavoastră alegere dacă doriți sau nu să contribuiți la această procedură. Sentința care va fi pronunțată de tribunalul bisericesc catolic cu privire la căsătoria dumneavoastră nu vă afectează atâta timp cât nu doriți dumneavoastră înșivă să încheiați, ulterior, o cununie cu un partener catolic.

Poate fi nulă o căsătorie după 25 de ani și din care au rezultat trei copii?

Conform Codului de Drept Canonic catolic, multe dintre motivele care conduc la nulitatea unei căsătorii nu au nici o legătură cu durata căsătoriei și cu numărul copiilor rezultați de aici. Un exemplu în acest sens: Ana (nume fictiv) a fost forțată de mama ei să se căsătorească cu băiatul de la care aceasta deja aștepta un copil. Ana însăși nu a dorit acest lucru, dar cu toate acestea nu a văzut nici o altă cale de ieșire din situație. Ea se simte însă obligată, prin căsătorie, să fie legată în mod indisolubil de Sorin (nume fictiv), încearcă să îi fie o soție bună și au copii împreună. Atunci când Sorin o părăsește, după 25 de ani, pentru o femeie mai tânără, Ana se interesează la tribunalul bisericesc cu privire la căsătoria ei cu Sorin: ea primește răspunsul că nu s-a constituit în mod valid căsătoria sa și nici nu a devenit validă prin trecerea anilor sau prin nașterea copiilor lor comuni.

Mai are acest lucru sens, mai ales după atâta timp?

Atunci când este vorba de procedura de constatare a nulității unei căsătorii, pentru care sunt necesare dovezi care fac apel la amintirile neplăcute ale părților și ale martorilor, situația poate fi una dificilă. Cine își mai aduce aminte după 30 de ani dacă mirele a fost sigur de intențiile sale sau dacă a spus prietenilor săi cum că el ar vrea să încerce, dar în cazul în care nu merge, se va despărți/va divorța? În niciun caz trecerea timpului nu transformă o căsătorie invalidă într-una validă. În orice caz se merită să vă lăsați consiliați în aceste cazuri.

Vor afla părinții/rudele mele de acest proces?

Prin intermediul tribunalului vor afla despre un proces doar acele persoane care sunt implicate în desfășurarea acestuia, adică ei vor afla despre proces doar pentru că sunt implicați sau citați în calitate de martori. Alte persoane nu vor afla nimic, tribunalul fiind obligat să păstreze tăcerea cu privire la procesele aflate pe rol în cadrul său.

De ce ar putea fi important procesul pentru mine?

Această întrebare v-o puteți adresa atunci când nu ați cerut dumneavoastră personal procesul: adică atunci când fostul partener a cerut acest lucru, deoarece dorește să se căsătorească religios încă o dată. Dumneavoastră însă, nu aveți deloc o astfel de intenție. Cu toate acestea, procesul ar putea fi totuși important pentru dumneavoastră, deoarece el este menit să aducă lumină, să clarifice libertatea dumneavoastră de a iniția o altă legătură și poate chiar ajuta la înțelegerea, încă o dată, a motivelor eșecului căsătoriei și la prelucrarea, respectiv asumarea acestora. Se dă posibilitatea de a ajuta ajutați fostul partener/ fosta parteneră în a se debarasa de ruinele căsniciei eşuate.

Care sunt șansele de succes?

Pentru a clarifica acest lucru adresați-vă tribunalului bisericesc al arhidiecezei/ diecezei pe teritoriul căreia locuiţi Dacă ajungeți la concluzia că ar trebui să inițiați un proces, atunci aveți probabil șanse de succes.

Proces matrimonial este o terapie de cuplu?

Procesul de constatare a nulității căsătoriei este o procedură juridică reală Deja în timpul consilierii, în cadrul unui tribunal bisericesc, se constată că se exprimă mai multe detalii decât doar date juridice și, adesea, în acest context, în cuprinsul unor interogări canonice, se limpezesc contexte și apar perspective, discernăminte, care ușurează trăirile legate de eșecul căsătoriei cercetate. Însă, bineînțeles, procesul de constatare a nulității căsătoriei nu este, în primul rând, o terapie pentru căsătorii eşuate. Tribunalele ajută găsirea unui drum de vindecare şi de căutare a adevărului.

Nu cumva este procesul acesta o formă mascată de divorț?

Această impresie poate să apară, deoarece procesul de constatare a nulității căsătoriei este calea eclesiastică de a rezolva aceeași problemă pe care statul o clarifică prin divorț: să facă posibilă o nouă căsătorie după eșecul unei prime căsătorii. Însă, chiar dacă rolul divorțului și al declarării nulității căsătoriei pare a fi unul similar, chestiunea în schimb este alta. Procesul bisericesc ridică întrebări cu privire la erori de care a suferit căsătoria încă dintru început și care o fac invalidă, în timp ce judecătorul civil, care pronunță divorțul, adresează întrebări cu privire la eșecul unei căsătorii (posibil valide?!).

Pot fi un catolic bun chiar și fără a fi trecut printr-un astfel de proces?

Dumneavoastră sunteți singura persoană care poate hotărî cât de importantă este pentru propriul suflet însăși legătura dumneavoastră cu Dumnezeu și viața trăită după ordinea stabilită de Biserică, în baza învățăturii Mântuitorului.

Dacă v-ați căsătorit încă o dată în urma unui divorț civil, trebuie să luați în calcul faptul că nu veţi putea participa şi vă bucura de harurile ce izvorăsc din anumite sacramente.

Trebuie să fiu divorțat pentru a iniția un proces de declarare a nulității căsătoriei?

Dacă inițiați procesul de constatare a nulității căsătoriei, pentru a vă putea căsători în biserică cu o altă persoană, ar trebui să fie deja clarificată și situația primei căsătorii din punctul de vedere al dreptului civil, în sensul că aceasta a fost deja desfăcută. Este necesar ca dumneavoastră să fi introdus deja, la momentul inițierii procesului canonic și sentinţa procesului de divorț civil.

Puteți să inițiați procesul de declarare a nulității căsătoriei și fără să aveți intenția încheierii unei noi căsătorii, respectiv atunci când o căsătorie eșuată vă apasă sufletul și doriți să știți dacă trebuie să vă simțiți sau chiar sunteți legat de partenerul / partenera dumneavoastră înaintea lui Dumnezeu, „până când moartea vă va despărți”. Și în acest caz se cere ca să fie deja încheiată / desfăcută din punct de vedere al dreptului civil.

Dacă am succes, pot să mă recăsătoresc chiar și cu fostul/ fosta partener(ă)?

Atunci când o căsătorie este declarată nulă, ambii parteneri sunt liberi pentru a lega o nouă căsătorie – aceasta cu excepția cazului în care motivul nulității persistă în continuare și din acest motiv o nouă căsătorie ar fi tot invalidă. Spre exemplu, dacă fostul/ fosta partener(ă) continuă și pe mai departe să nu-și dorească copii, atunci o altă căsătorie, pe care el/ea ar încheia-o, ar fi invalidă. În astfel de cazuri, sentinței i se va adăuga și o interdicție de încheiere a unei noi căsătorii, interdicție a cărei ridicare va fi condiționată de eliminarea motivului nulității.

Cine va fi reclamat?

Deși procedura de declarare a nulității căsătoriei este un proces juridic, nimeni nu este efectiv „inculpat” ori acuzat. Aici este vorba doar de o constatare: dacă legătura matrimonială s-a încheiat în mod valid. Ambii parteneri sunt afectați de o astfel de constatare, însă doar unul dintre ei poate înainta cererea la tribunalul bisericesc. Celălalt partener este, din acest motiv, „parte ne-reclamantă”, dar nicidecum acuzat.

 Cât de mult durează un proces?

Conform principiilor legislatorului, un proces nu trebuie să dureze mai mult de un an în cazul proceselor obișnuite, respectiv o lună în cazul proceselor scurte în fața episcopului.

La cine pot apela pentru a fi consiliat?

Consiliere puteți obține de la tribunalul ecleziastic sau la centrele pentru pastorația familiilor. Vă puteți lăsa consiliați și de către un avocat specializat în drept canonic.

Pot să îmi aleg singur martorii?

O dată cu începerea unui proces la un tribunal bisericesc, veți nominaliza automat și martorii care pot să dea detalii cu privire la căsătoria dumneavoastră. Dumneavoastră puteți aduce și alți martori pe durata procesului.Și fostul partener are dreptul să numească martori și chiar și vicarul judecătoresc poate cita martori, dacă acest lucru foloseşte pentru pronunţarea unei sentințe drepte. El poate afla de existența acestora din dosar, fără ca dumneavoastră sau fostul partener să-i fi solicitat în mod explicit.

În momentul în care căsătoria mea a fost declarată ca fiind nulă, atunci situația mea este clarificată? (pot să mă recăsătoresc?

Atunci când căsătoria dumneavoastră a fost constatată și declarată a fiind nulă, vă aflați, de regulă, în situația de a fi liber pentru a încheia o nouă căsătorie. Doar atunci când motivul constatării nulității primei căsătorii persistă în continuare, există unele probleme: dacă motivul invalidității primei căsătorii a fost impotența, atunci nu vă puteți recăsători. Dacă ați refuzat să-i fiți fidel partenerului dumneavoastră, puteți să vă recăsătoriți doar atunci când vă revizuiți definitiv atitudinea în această chestiune.

Documentele necesare pornirii procesului canonic pentru constatarea nulității căcătoriei:

  • Cererea de pornire a procedurii canonice – 
  • Date personale
  • Împuternicirea avocatului
  • Autobiografie (exemplu)
  • Declaraţie care conţine descrierea situaţia căsătoriei
  • Extrasul din matricola de botez
  • Extrasul din matricola de căsătorii al parohiei unde s-a încheiat căsătoria religioasă
  • Copie după Certificatul de căsătorie civilă şi sentinţa de divorţ
  • Copie după certificatul de naştere, copie după cartea de identitate