Întâlnirea familiilor la Maria Radna

 

 

Sâmbătă, 10 noiembrie a.c. a avut loc prima întâlnire a familiilor la nivel diecezan, din cadrul programului Centrului pentru pastorația Familiilor, pe noul an început în acest domeniu pastoral, în 2018-2019. Participanții, care și de această dată au venit într-un număr mare, au așteptat cu nerăbdare, entuziasm și cu mare curiozitate începerea acestui eveniment.

Ziua a început cu înscrierea participanților, împărțirea lor pe două grupe, deoarece prelegerile au fost în paralel în limba română și maghiară. De copii familiilor participante s-au îngrijit surorile și o serie de voluntari, aceștia oferindu-le diferite activități, jocuri creative, printre care și confecționarea lampioanelor de Sf. Martin. Programul de sâmbătă, coordonat de pr. Szilvagyi Zsolt și sr. M. Böbe Tari a început cu o rugăciune a familiilor și o binecuvântare. Temele întâlniri prezentate au fost: Agenda zilnică a unei promisiuni solemne – prezentat de fam. Piklor din Curtici, și Cât înseamnă „o picătură” de timp în căsătorie – prezentat de fam. Dotterer-Kiszely din Timișoara. După expunerea fiecărei prelegeri, familiilor le-a fost acordat timp necesar pentru a reflecta și a medita în doi despre cele auzite.

Nu a lipsit nici momentul de feedback, unde participanții au avut ocazia de-a spune, de-a împărtăși unii cu alți ce au simțit, ce au experimentat și ce experiențe au acumulat la această întâlnire. Ca o concluzie finală a celor auzite, participanții au putut conștientiza cu toții (chiar și cei care au participat pentru prima dată) valoarea și importanța unor astfel de întâlniri. Punctul culminant a fost Sf. Liturghie oferită pentru familii, momentul fiind plasat la finalul întâlnirii, în Bazilica Maria Radna. Participanții au adus mulțumiri organizatorilor care au făcut posibil această frumoasă întâlnire, precum și pr. Reinholz Andreas și pr. Ion Cădărean pentru găzduire, dar și celor de la bucătăria mănăstirii, care s-au îngrijit de servirea unei mase de prânz foarte gustoase și bune. Dumnezeu să le răsplătească! (text: fam. Ildikó și Lóránd Wonerth; foto: Dieceza de Timișoara)

2018-11-25T17:29:21+00:00 2018. noiembrie 14 - 17:23|Categoria: Știri|