La Zăbrani a fost reașezată Crucea pe turnul bisericii romano-catolice

Marți, 21 mai 2019 a fost reașiezată crucea pe turnul bisericii romano-catolice din Zăbrani/ Guttenbrunn, jud. Arad. Masivul simbol creștin, precum și globul metalic de la baza sa, au fost afectate de furtuna din toamna lui 2017, când aproape au fost rupte de pe biserică. Cele două elemente au fost reparate și reașezate la locul cuvenit cu ajutorul unei firme din Arad, care a adus cu această ocazie o macara de la Reșița. Înălțimea considerabilă a turnului bisericii a creat probleme tehnice și întârzieri în remontarea crucii, însă acestea au putut fi, în final, depășite. Lucrările au fost coordonate de către Episcopia Romano-Catolică de Timișoara. Asociația Germanilor din Zăbrani emigrați în Germania (Heimatortsgemeinschaft (HOG) Guttenbrunn) a contribuit în ultimii trei ani la renovarea acoperișurilor celor două sacristii ale bisericii și, după furtuna din toamna lui 2017, și la reparațiile urgente realizate la acoperișul bisericii. Și Guvernul Ungariei s-a implicat financiar în aceste reparații, care au fost absolut necesare în urma mezzociclonului care a afectat mai multe localități și biserici din Banat. În viitor sunt necesare alte reparații la acoperișul bisericii din Zăbrani – situație în care Episcopia de Timișoara este recunoscătoare pentru orice sprijin oferit. Filiala Zăbrani aparține Parohiei Neudorf, împreună cu alte filiale fiind administrată de către Parohia Romano-Catolică Lipova/ Lippa.

2019-05-23T11:04:30+03:00 2019. mai 23 - 10:06|Categoria: Știri|