Maria Ciclova

Maria Ciclova2018-11-29T20:36:42+00:00

Primele menţiuni privind localitatea Ciclova apar în secolul al XIV-lea şi menţionează localitatea sub toponimele de CHYGLOVO şi CHEGLO, toponime de o clară provenienţă slavă. În secolul al XV-lea este amintită CHYGLOBÁNYA, toponim ce lasă să se întrevadă şi ocupaţia principală a locuitorilor: mineritul.

Anul 1700 (?) marchează venirea la Ciclova a primilor colonişti germani pe nume Martin Windberger şi Joseph Lang. Aceştia par a fi primii creștini catolici din Banatul Montan, dar şi din restul Banatului, colonişti care se vor ocupa cu prelucrarea metalelor, aceasta constituind astfel o premiză a metalurgiei în această zonă. Despre ei aminteşte preotul din Ciclova, Augustin Wendeschu, la mijlocul secolului al XIX-lea, în istoria parohiei sale, aşa­ numita Memorabilia Parochiae Csiklovensis“:

„Ante annos 150 id est 1700 primi malleatores Csiklovam venerunt

Martinus Windberger et Josephus Lang.”

 Noii veniţi, familiile Windberger şi Lang, afirmă unele izvoar,e ar fi fost acelea care s-ar fi îngrijit pentru prima dată ca icoana miraculoasă a sfintei Fecioare Maria, existentă la Ciclova, să fie scoasă din peştera unde era păstrată şi să fie aşezată sub un acoperiş demn de veneraţia care îi era arătată. Astfel, este construită prima capelă de pe stâncă, ce va fi mărită mai târziu, în anul 1727.

Istoricul-preot și membru al Academiei Maghiare, Szentkláray Jenő, afirmă că în aceea perioadă populaţia cinstea la Ciclova o veche icoană a Sfintei Fecioare, aflată actualmente în altarul principal, care supravieţuise vremurilor turceşti, originea icoanei fiind necunoscută. Tot despre aceasta se spune că era în acel loc din timpuri imemorabile fiind păzită şi cinstită de eremiţi (pustnici) care s-au succedat unul după altul vreme de secole. Una dintre legende spune chiar că un eremit bătrân şi venerabil a fost găsit mort în peştera în care sălăşluia. Printre puţinele sale obiecte personale se afla şi icoana. Din acest moment, spune legenda, oamenii au început să vină să se închine în acel loc.

La începutul secolului al XVIII-lea se găsea deja pe munte o capelă de mici dimensiuni, care o dată cu venirea a tot mai mulţi colonişti germani, iar mai târziu colonişti cehi, va fi mărită. Pentru anul 1717 sunt amintite de arhivele camerei aulice din Viena un număr de 166 de case locuibile la Ciclova, fapt ce conferea aşezării, la aceea dată, statutul de cea mai mare aşezare rurală din zonă.

O nouă biserică este consacrată la Ciclova în anul 1727, an în care această localitate era deja atestată ca „locus gratiarum, loc miraculos, locuitorii germani numind biserica „Maria Fels“, adică, în traducere: Sfânta Maria de pe stâncă sau a stâncii. Prin grija episcopului Ladislaus Nádasdy, locului de pelerinaj i-a fost conferită o indulgenţă plenară absolută din partea Sfântului Părinte Papa pentru ziua de 2 iulie, în sărbătoarea Vizitei Sfintei Maria la Verişoara sa Sf. Elisabeta.

În tot acest timp, mica locuinţă a eremitului ce locuia în apropierea icoanei miraculoase a fost păstrată, eremitul care locuia acolo fiind plătit de Direcţiunea Montanistică anual cu suma de 50 de guldeni, exact ca un angajat al său.

Creşterea constantă a numărului de pelerini, dar şi vizita episcopului Adalbert von Falkenstein în anul 1733 a dus la obţinerea de către acelaşi episcop, în anul 1734, a unor noi indulgenţe, de această dată în număr de două, una pentru data de 15 august, iar cealaltă pentru 8 septembrie.

Anul 1737, anul pătrunderii turcilor în Banat, pentru prima dată după 1716, aduce pentru populaţia zonei o perioadă de nesiguranţă şi frică, locuitorii germani părăsind localitatea. În 1739 eremitul ce locuia la Ciclova a mutat icoana Sfintei Fecioare din nou în peştera în care se aflase în trecut, ascunzând aici şi unele obiecte scumpe ale bisericii. El a reuşit să salveze icoana, dar nu şi propria sa viaţă. După încetarea războiului cu otomanii, populaţia a început să se întoarcă în localitate, găsind biserica neatinsă. La pelerinaje şi în mari sărbători sunt amintiţi acum, ca fiind prezenţi la Ciclova, călugării franciscani din Radna sau de la Caraşova.

Din 1748 Ciclova va fi organizată ca filială a parohiei Oraviţa, iar mai târziu, din 1766, apare la Ciclova o „capellania localis“, ceea ce presupunea existenţa unui preot-capelan propriu în localitate. Direcţia Montanistică hotăra în 1772 să nu mai plătească eremitului suma anuală de 50 de guldeni, acesta urmând din acest moment să trăiască doar din donaţiile pelerinilor.

În anul 1777 are loc mărirea bisericii, care de acum păstra spaţiul vechii capele drept sanctuar, adică de spaţiu al altarului, iar corpul central al noii biserici precum şi un turn urmau a fi construite din temelii. În această perioadă apare o nouă legendă . Astfel, se pare că noua biserică urma să fie construită în sat, pe un loc liber, în apropierea unei cruci de piatră „româneşti“, vis-a-vis de vechea casă parohială, aşa cum se hotărâse în mod unanim. În acest scop a fost adusă şi icoana miraculoasă la locul pe care urma să fie ridicată biserica. Însă pe timpul nopţii icoana ajungea pe căi inexplicabile, miraculoase din nou pe stâncă, în vechea capelă, acolo unde se afla aşezată şi cinstită şi până atunci. Din acest motiv s-a luat atunci hotărârea să se ridice noua biserică tot sus pe stâncă.

În 1798 sfântul Părinte Papa Pius al VI-lea a extins conferirea indulgenţei plenare la Maria-Ciclova asupra întregului an, decretul papal fiind păstrat până în secolul nostru în sacristia bisericii. Din anul 1805 Ciclova a devenit parohie de sine stătătoare, primul ei paroh fiind Pr. Friedrich Moritz, tot din acest an fiind atestată și casa parohială.