Să primim mângâierea lui Dumnezeu! – Am citit în Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinteni: „Binecuvântat este Dumnezeu… care ne mângâie în orice strâmtorare a noastră, ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice strâmtorare…” (cf 2Cor 1,3-4) Cum este această mângâiere, cum sună? Ce ne spune bunul Dumnezeu ca mângâiere? – „Nu ești singur, sunt cu tine, am luat asupra mea și suferințele tale. Iar suferințele tale nu sunt fără rost, chiar dacă omenește așa ar părea. Suferința ta este parte a suferinței mele, suferința ta poate deveni suferință mântuitoare.” – Citim, într-adevăr, în continuare în scrisoarea paulină: „Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisosește și mângâierea noastră.” (cf 2Cor 1,5)
– Sfântul Paul nu luptă cu bâta împotriva întunericului, ci, ca un prim pas, aprinde o lumină. El vrea ca acea lumină să ajungă la cât mai mulți oameni… Aceia care vor trăi într-o astfel de lumină nu vor cauza fraților lor suferințe… Acea lumină mică a ajuns chiar până la împăratul Constantin cel Mare, care apoi devine și el creștin și dă libertate creștinilor. Este important să avem acea lumină! Dacă cineva este doar formal un creștin, nu are parte nici de această mângâiere, și nici nu avem siguranța că trăiește, sau va trăi față de semenii săi respectul pentru demnitatea umană, bunătatea, milostivirea.
Iubiți frați și surori în Cristos! O epocă a trecut. Iată că ultimele victime ale deportării au ajuns la o vârstă foarte înaintată. – Am vrea ca această epocă a chinuirii și a executării oamenilor să treacă definitiv, și să nu se mai întoarcă niciodată. Trebuie să urmeze o epocă întru totul nouă, unde nu stăpânește „homo homini lupus” (omul este lupul omului), ci unde omul descoperă în celălalt om, în fiecare semen pe fratele său, pe sora sa.
Memoria suferințelor nu trebuie ștearsă. Ea trebuie să țină vie conștiința omenirii, pentru ca asemenea lucruri să nu se mai repete niciodată. Dar mai este nevoie de ceva mai mult decât memorie, amintire! Trebuie să vină împăcarea și iertarea, pentru ca apoi să poată urma construirea fraternității în cotidian.
Reconcilierea și iertarea pot veni numai de la bunul Dumnezeu. Răul a fost atât de mare, încât rănile încă mai sunt vii. Numai Dumnezeu ne poate ajuta ca, după doliul și după rușinea în numele omenirii, (care a putut să săvârșească așa ceva), să putem merge înainte cu încredere și speranță. Nu doar ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple, ci ca să lucrăm în mod pozitiv, chiar și în situații aparent neînsemnate, în cotidian, pentru ca să aibă ambientul nostru, – și ca să avem și noi – o mentalitate de fraternitate, o mentalitate de respect pentru demnitatea umană, față de fiecare om! Iar această mentalitate se construiește în casele noastre, unde se nasc și sunt crescuți oamenii societății, chiar și acei oameni care azi-mâine vor avea o influență puternică asupra societății.
S-ar părea că în lume se tot repetă astfel de lucruri, cu persecutarea creștinilor, sau persecutarea anumitor națiuni. Doar în Nigeria în ultimele săptămâni au fost răpiți seminariști, preoți, credincioși creștini laici, și mulți dintre ei au fost executați.  Noi cu toții suntem responsabili, cum reacționăm la aceste lucruri, și la tot ceea ce se întâmplă în lume. Indiferența nu ar fi o cale demnă de urmat pentru noi. Ce fel de semnale dăm lumii? – Lumea este globalizată. Dacă într-un colț al lumii se trăiește ceva, această realitate are o influență asupra multora și din alte părți ale lumii.
Putem oferi de aici semnale de rugăciune, mesaje, putem da semne ale fraternității trăite în țara noastră și în comunitățile noastre.
Deoarece noi nu putem sta liniștiți câtă vreme există în lume oameni marginalizați, persecutați, deportați, siliți, privați de libertate. Putem avea multe argumente contrare, dar Isus Cristos a adus milostivirea, iar astăzi, când vedem în frații noștri deportați și în surorile noastre deportate, suferința uriașă, aceasta ne îndeamnă la o milostivire activă, concretă, ne îndeamnă la fapte.
Ecumenismul înseamnă și aceasta: împreună avem încredere în Isus Cristos, împreună vrem să trăim Evanghelia, împreună vrem să acționăm pentru semenii noștri suferinzi.
În evanghelia care a fost aleasă de cercul ecumenic din Malta pentru astăzi, pentru ultima zi din octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor, citim: „faceți binele, vestiți împărăția cerurilor”. Împărăția Cerurilor, împărăția lui Dumnezeu, este acea comunitate în care Dumnezeu stăpânește, în care se evidențiază mentalitatea Lui, unde se trăiește conform stilului Lui de viață, unde se trăiește milostivirea, iertarea și bunătatea față de toți.
Faceți binele! „Vestiţi şi ziceţi: Împărăţia Cerurilor este aproape” – am citit. Vestiți cu faptele voastre (câteodată folosiți și cuvinte!). Cu fapte, ca să se vadă ceea ce Dumnezeu a făcut deja în viața voastră! Ca oamenii să simtă că Împărăția Lui Dumnezeu este într-adevăr aproape. Atât de convingătoare este mărturia faptelor, încât, de pildă, în primele secole de creștinism, lângă Teba, Pahomie se convertește văzând iubirea concretă a creștinilor față de cei morți și față de cei răniți.
Trebuie să lăsăm ca puterea și iubirea lui Dumnezeu să lucreze în viața noastră, să se realizeze acolo în fapte concrete!
Îi mulțumim lui Dumnezeu și pentru ecumenism. Ne-a condus astfel, încât putem să ne rugăm împreună pentru vindecarea rănilor, astăzi în mod special pentru vindecarea rănilor cauzate de deportări. Împreună putem lucra mult mai eficient pentru binele întregii omeniri.
+Pal Iosif-Csaba