Puterea autenticității. Episcopul József Csaba Pál în dialog cu comunitatea maghiară

În data de 15 februarie a.c. invitatul Clubului Küttel a fost E.S. Iosif Csaba Pál episcop de Timişoara la o întâlnire cu membrii acestei reuniuni. Asociaţia Várbástya şi consulul onorific al Ungariei, domnul Péter Tamás, împreună cu comunitatea maghiară locală şi-au exprimat dorinţa de a se întâlni cu episcopul diecezei, care a fost consacrat în urmă cu mai bine de o jumătate de an. Păstorul Bisericii locale a acoperit, în dialogul purtat, o paletă largă de teme, gândurile sale cuprinzând referiri la pace şi calm, la puterea şi experienţa vieţii creştine, la conţinutul şi credibilitatea ei. La sfârşitul serii, a surprins publicul cu informaţii exclusive.
În prima parte a întâlnirii, episcopul Iosif a vorbit despre un subiect ales în mod liber, la cererea domnului Péter Tamás. Publicul a fost realmente bucuros să audă că invitatul nu a vorbit despre realizările sau planurile sale de viitor – cum ar face un proaspăt „manager“ – ci despre „piatra de temelie” a creştinismului, mai precis despre Biblie. Cărţile ei au fost create de-a lungul unei perioade lungi de timp, de peste o mie de ani, într-un mediu geografic, politic şi intelectual-cultural diferit. Cu toate acestea ele formează un tot unitar deoarece au fost scrise din inspiraţie divină. Referindu-se la Biblie, episcopul a subliniat diversitatea conţinutului ei, multiplele mesaje profunde transmise de cuvintele ei sufletului creştin şi, mai presus de toate, de spiritul ei, care o face să fie mereu un text actual. În încheiere, episcopul Pál a subliniat una dintre cele mai importante părţi ale Scripturii, şi anume descrierea dragostei lui Cristos faţă de noi, oamenii: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13), sugerând că fericirea unei comunităţi este veritabilă, dacă ea nu trăieşte şi nu lucrează doar pentru sine. Aceste gânduri au fost împărtăşite cu căldură într-o conferinţă în cadrul căreia o bună parte a auditoriului fost formată din lideri (politici, bisericeşti, presă, ONG-uri etc.). În finalul serii ierarhul a răspuns la întrebările adresate de participanţi. A relatat cu seninătate episoade cu privire la cele mai importante etape ale vieţii sale, satul său de origine, cei şase ani petrecuţi la studiul Teologiei, activitatea pastorală de la Târgu Mureş şi, în cele din urmă, a vorbit despre anii petrecuţi în pastoraţie la Reşiţa.
De asemenea, s-a discutat despre satele depopulate, despre formarea îngrijitorilor din aceste comunităţi sau despre soarta bisericilor şi a caselor parohiale aflate într-o stare precară. În legătură cu acestea din urmă, episcopul a explicat că, dacă o puţinii membri ai acelei comunităţi nu ar mai putea să menţină edificiile, ar fi mai probabil potrivită celebrarea sf. Liturghii într-un loc mai mic. Casele parohiale mai rar folosite sau alte clădiri ar putea fi binevenite pentru scopuri culturale.
La sfârşitul serii, episcopul Iosif Csaba Pál a vorbit şi despre vizita Sf. Părinte Papa Francisc în România, eveniment despre care a afirmat că va fi un momentul istoric. Totodată, el a menţionat că va celebra sf. Liturghia la 8 iunie 2019, în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, la Şumuleu Ciuc. Vestea a fost primită cu mare bucurie de cei prezenţi în sală.
KP

2019-02-19T18:45:53+02:00 2019. februarie 18 - 20:34|Categoria: Știri|