Sacramente

Sacramente2018-11-29T22:40:32+00:00

Omul este trup și suflet. Alături de dezvoltarea trupească, o importanță cel puțin la fel de mare o are și dezvoltarea sufletească. Asemenea dezvoltării trupești, și dezvoltarea sufletească are unele etape majore. Și în viața sufletească este nevoie de renaștere urmată de întărirea și îngrijirea noii vieți. Și sufletul poate fi rănit, iar atunci trebuie îngrijit și vindecat. Pentru a-și îndeplini menirea, omul are nevoie de ajutor, pentru ca aspirațiile sale bune să aducă rod. Itinerarul sufletului are momentele sale cruciale. În asemenea situații Dumnezeu vrea să ne ajute în mod deosebit. Conform credinței noastre, Isus a încredințat Bisericii șapte sacramente, prin care Dumnezeu vrea să-și transmită harul cu semne vizibile și într-un mod perceptibil.

Cele șapte sacramente ale Noului Testament instituite de Isus sunt deci următoarele: Botezul, Mirul, Euharistia, sacramentul Pocăinței, Ungerea bolnavilor, Preoția și Căsătoria.

Botezul este primul și cel mai necesar sacrament, acesta fiind fundamentul întregii vieți creștine. Este poarta spre viața creștină. Prin acest sacrament suntem eliberați de păcat, și renăscuți ca fii ai lui Dumnezeu și suntem încorporați în Biserică, marele popor al lui Dumnezeu.

Isus a spus-o răspicat că omul întinat de păcat are nevoie de renașterea sufletească.  Aceasta o găsim în convorbirea lui Isus cu  bătrânul Nicodim relatată de Evanghelia după Ioan. Isus spune: „Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu” (In 3,3). Deoarece Nicodim era nedumerit îi repetă răspicat: „Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. (In 3,5).

Botezul este deci renaștere, eliberare de păcate, începutul vieții în Cristos. Nu este obiectivul final, ci doar începutul unei misiuni importante.

Mai pe larg despre sacramentul Botezului vezi:

Catehismul Bisericii Catolice nr. 1213 – 1284

Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu, întrebările 251 – 264

Sacramentul Mirului împreună cu Botezul și Euharistia formează ansamblul sacramentelor inițierii creștine. Mirul întărește harul baptismal.

Cel miruit primește în mod deosebit darurile spirituale ale Duhului Sfânt, a treia persoană divină. Acest sacrament face mai temeinică legătura noastră cu Cristos și cu Biserica. Ajută ca persoana miruită să devină un martor al lui Cristos și să se dedice  mărturisirii prin cuvânt și faptă a credinței sale.

Această misiune este exprimată clar de răspunsul pe care candidații la Mir îl dau episcopului, înainte de administrarea Mirului. Episcopul îi întreabă: „ Știți ce înfăptuiește în voi Duhul Sfânt?” Iar ei răspund: „Duhul Sfânt ne întărește și ne sfințește, pentru a ne putea mărturisi cu statornicie credința și să trăim conform credinței noastre.” Mirul marchează începutul maturității creștine.

Mai pe larg despre sacramentul Mirului vezi:

Catehismul Bisericii Catolice nr. 1285 – 1321

Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu, întrebările 265 – 270

Euharistia are o importanță deosebită în cadrul celor șapte sacramente. Catehismul o numește – conform învățăturilor Conciliului Vatican II – „izvor şi culme a întregii vieţi creştine”. „Toate sacramentele, precum şi toate slujirile bisericeşti şi operele de apostolat sunt strâns legate de Euharistie şi rânduite în vederea ei.”

Acest sacrament are mai multe denumiri. Și acestea fac referință la bogăția inepuizabilă a acestui sacrament. Cele mai cunoscute sunt: Euharistie care este un cuvânt grecesc și însemnă aducere de mulțumire. Mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru faptele minunate săvârșite pentru binele omului: creația, răscumpărarea, și sfințirea. Cina Domnului este denumirea care evocă instituirea acestui sacrament în Joia Mare. Primii creștini l-au numit simplu frângerea pâinii. Sfânta Jertfă, deoarece actualizează jertfa mântuitoarea a lui Isus Cristos. Împărtășanie, deoarece acest cuvânt indică prezența reală a lui Isus Cristos în speciile pâinii și a vinului. Sfânta Liturghie este denumirea celebrării liturgice a acestui sacrament.  

Mai pe larg despre sacramentul Euharistiei vezi:

Catehismul Bisericii Catolice nr. 1322 – 1419

Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu, întrebările 271 – 294

În cadrul ritualului Botezului, preotul îi oferă celui botezat o haină albă, ca simbol al renașterii și al purificării sufletului. Botezul îl reînnoiește și îl purifică pe om, dar nu suprimă fragilitatea firii umane și înclinația sa spre rău. Pe haina albă a sufletului, apar zilnic pete mai mici sau mai mari. Prin sacramentul Pocăinței sau, altfel spus, prin spovadă se înfăptuiește iarăși purificarea sufletească. Acest sacrament împreună cu Ungerea bolnavilor face parte din ansamblul sacramentelor de vindecare. Prin ele, Cristos, medicul sufletului și al trupului, vindecă și întărește.

Doar Dumnezeu poate ierta păcatele (cf. Mc 2,7). Dar Isus i-a rânduit miniștri ai Reconcilierii pe apostoli și pe urmașii acestora. Cuvintele lui Isus cel înviat, spuse discipolilor săi sunt clare: „Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In 20,21-23).

Mai pe larg despre sacramentul Reconcilierii vezi:

Catehismul Bisericii Catolice nr. 1422 – 1498

Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu, întrebările 296 – 312

Suferința este, într-un fel sau altul, dată fiecărui om. Boala ne încearcă pe toți. În astfel de cazuri, ne putem experimenta cel mai bine neputința, limitele și finitudinea.

Isus le-a încredințat discipolilor sarcina de a vesti evanghelia, precum și de a-i vindeca pe cei bolnavi (Mc 6,13). Scopul sacramentului Ungerii bolnavilor este să-i întărească pe bolnavi ca să-și  poată uni suferința tot mai mult cu patima lui Cristos și s-o poată purta, iar dacă bolnavul nu este conștient, să-i transmită iertarea de păcate din partea lui Dumnezeu. Conform mărturiei Sfintei Scripturi, acest sacrament era în uz încă din timpul Bisericii primare. În Scrisoarea sfântului apostol Iacob citim următoarele: „Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoții Bisericii și ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului” (Iac 5,14).

Mai pe larg despre sacramentul Ungerii bolnavilor vezi:

Catehismul Bisericii Catolice nr. 1499 – 1532

Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu, întrebările 313 – 320

Conform învățăturii Noului Testament, „unul singur este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni” (1Tim 2,5) însuși Isus Cristos. El este deci adevăratul preot, învățător, aducătorul de jertfă, ba chiar și adevărata jertfă a Noului Testament. Căci el s-a jertfit pe sine însuși (cf. Evr 10,14).

Deși în moduri diferite, întreaga Biserică participă la slujirea preoțească a lui Cristos (cf. Ap 1,6). Deja prin sacramentul Botezului, cel botezat primește misiunea de a vesti cuvântul lui Isus prin vorbă și faptă, și să-și pună viața în slujba lui. Ungerea cu crismă în cadrul ritualului Botezului se referă la această misiune. Prin Botez devenim deci părtași la preoția baptismală.

Mai există și o altă participare la misiunea lui Cristos care este bazată pe preoția baptismală și este menită s-o slujească pe aceasta. Aceasta este preoția ministerială. Preoția ministerială este un alt sacrament, care prin ordinele sacre primește misiunea să acționeze în persoana lui Isus (in persona Christi Capitis). Cu alte cuvinte, în numele lui Cristos, să slujească poporul lui Dumnezeu în trei moduri: învățând, aducând cult lui Dumnezeu și îndrumând-i în calitate de păstor pe cei încredințați lui.

Mai pe larg despre sacramentul Preoției vezi:

Catehismul Bisericii Catolice nr. 1533 – 1600

Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu, întrebările 321 – 336

Sfânta Scriptură vorbește adesea despre căsătorie. Cartea Genezei ne relatează în amănunt crearea omului (Gen 1,26-31; 2,15-25). Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său. Bărbat și femeie i-a creat. Căsătoria nu este doar o instituție umană. Vocația la căsătorie își are originea în natura bărbatului și a femeii, sădită în om de Dumnezeu.

Isus, în învățătura lui i-a reamintit omului planul inițial a lui Dumnezeu în ce privește căsătoria. El a vorbit fără echivoc despre indisolubilitatea legăturii conjugale. „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă” (Mt 19,6). Sfântul apostol Paul aseamănă legătura conjugală cu legătura dintre Cristos și Biserică (cf. Ef 5,31-32). Așa cum Isus nu se poate rupe de Biserică, așa nici căsătoria validă nu poate fi despărțită de oameni.

Cristos nu doar a ocrotit valorile originare ale căsătoriei, ci a ridicat-o, în rândul celor botezați, la rangul de sacrament, pentru a sprijini cu harul său trăirea căsniciei.

Mai pe larg despre sacramentul Căsătoriei vezi:

Catehismul Bisericii Catolice nr. 1601 – 1666

Catehismul Bisericii Catolice. Compendiu, întrebările 337 – 350