Sf. Liturghie de Rorate împreună cu tinerii din Timișoara

În pregătirea pentru Solemnitatea Nașterii Domnului (Crăciunul), ca în fiecare an, și în aceste zile, în data de 5 decembrie, dis de dimineață, tinerii au pornit spre centrul Timișoarei, la biserica Sf. Ecaterina, a parohiei Timișoara I Cetate, unde s-a celebrat prima Sf. Liturghie de Rorate pentru ei și împreună cu ei. Aceste Sf. Liturghii specifice primei părți a Adventului, sunt oferite în colaborare cu Centrul Diecezan de Tineret al Diecezei de Timișoara de preoții din parohiile romano-catolice din oraș.

În această dimineață, pe când orașul încă dormea, tinerii din diferite parohii sau studenții aflați în urbe, au pornit la drum pentru a participa împreună la Sf. Liturghie. Jertfa Euharistică a fost celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcopul Diecezei, împreună cu ceilalți preoți din oraș. La această Liturghie nu au participat doar tinerii, ci și mulți credincioși din alte parohii ale orașului. În meditația sa, care a urmat Evangheliei, Episcopul diecezan a spus: „Este important să auzim și să descoperim vocea lui Dumnezeu în viețile noastre.” Păstorul a subliniat că fiecare creștin trebuie să fie asemenea Preasfintei Fecioare Maria, care a auzit vocea Domnului, iar ea răspuns cu acel „da” care i-a schimbat radical viața. Să încercăm să spunem zilnic acel „da” atât de important pentru noi și pentru cei din jurul nostru.

La sfârșitul Sf. Liturghii, părintele capelan Pr. Zoltán Toman i-a mulțumit Excelenței Sale că a venit între tineri și a dorit să fie prezent în mijlocul lor, celebrând pentru ei Jertfa Euharistică. Ulterior, pr. Tiberiu Szabó, capelan în parohia Timișoara IV Iosefin și responsabil diecezan pentru tineret, a anunțat unde va fi următoarea Liturghie de Rorate, precum și programele următoare ale Centrului Diecezan de Tineret. După Sf. Liturghie cu toți cei prezenți au savurat un mic dejun în spirit familial, în sala de religie a parohiei, unde cu toții au putut schimba câteva cuvinte, au putut pune la cale planuri noi și s-au putut bucura de comuniune, unii cu ceilalți.

(text: pr. Csaba Váncsa; foto: Denisa Petőfi, Adrian Ioncsov)

2018-12-06T17:36:52+00:00 2018. decembrie 5 - 17:30|Categoria: Știri|