„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul”

25 de ani de la intrarea în postulat a trei surori franciscane la Caransebeș

Sâmbătă, 3 august 2019, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în biserica parohială Neprihănita Zămislire din Caransebeș, Surorile Franciscane au avut marea bucurie de a sărbători Jubileul de 25 de ani al primelor trei surori românce care au intrat în ordin, Sr. M. Tereza Cernic, Sr. M. Ana Ilieş şi Sr. Marie Therese Gabor.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Excelenţa Sa, Părintele Episcop László Böcskei, episcop diecezan de Oradea, alături de Msgr. Johann Dirschl, Vicar General al Diecezei de Timişoara – care a rostit și predica, Pr. Gyula Filip, paroh de Ciacova, Pr. Milan N. Sima, paroh de Slatina Timiş, Pr. Marius Vătămănelu OFMConv. şi parohul din Caransebeş, Pr. Marin Matieş.
La această sărbătoare au fost prezente mai multe surori din Congregaţie. Din Casa Mamă, din Salzkotten,  au venit surorile Sr. M. Angela Benoit, Superioara Provincială, Sr. M. Hildegarde Voss, fosta Superioară Provincială şi fosta superioară din Caransebeş, Sr. M. Winfriede Feldhaus, care a activat 18 ani în Caransebeş. De la Roma a fost prezentă Superioara Generală, Sr. M. Magdalena Schmitz, care timp de 15 ani a lucrat la formarea umană și spirituală a surorilor românce din Caransebeş. Alături de surorile sărbătorite au fost prezenţi şi membrii familiei lor, prieteni, cunoscuţi şi credincioşi din parohie.
La momentul Ofertoriului, în cadrul Sfintei Liturghii, au fost aduse la altar câteva daruri simbolice, legate de activitatea şi misiunea surorilor în cei 25 de ani de dăruire şi slujire.
Pentru această sărbătoare surorile s-au pregătit prin câteva zile de Exerciţii Spirituale ţinute de Pr. Marius Vătămănelu OFMConv.
Celor trei surori sărbătorite le dorim din inimă mulţi şi binecuvântaţi ani cu bucurie şi dăruire în serviciul lui Dumnezeu şi al semenilor!
Pace şi bine!
Sr. Mariana Muțiu FCJM
Caransebeș

2019-08-13T17:10:29+03:00 2019. august 8 - 14:31|Categoria: Știri|