La mai puțin de zece zile de la furtuna care a produs considerabile pagube la acoperișul bisericii parohiale romano-catolice din Sânnicolau Mare (ADZ și site-ul diecezan gerhardus.ro au relatat) schelele au fost ridicate iar lucrările de reparații au început. La inițiativa primarului Dănuţ Groza, Consiliul Local a aprobat un ajutor de urgență în valoare de 30. 000 Euro, iar o firmă din localitate a fost însărcinată să efectueze lucrările. Parohul locului, Pr. Andó Atilla coordonează lucrările la acoperișul bisericii sfințită în cinstea sf. Tereza de Ávila. Corsturile sunt estimate, doar pentru partea de acoperiș, la ca. 40.000 Euro, însă părintele paroh este de părere că mai există și alte daune, printre altele la turn, daune în valoare de alți minimum 5000 Euro. O suprafață considerabilă a acoperișului bisericii (ca. 500 metri pătrați) a fost smulsă de pe biserică de furtuna puternică din seara de 25 iunie și aruncată jos. Acoperișul de tablă va fi acum înlocuit cu unul de țiglă. O primă donație, în valoare de 3000 de lei, pentru reparația urgentă a fostă făcută Parohiei Romano-Catolice de Comunitatea Bisericească Baptistă „Nădejdia“. Episcopia Romano-Catolică de Timișoara a donat la rândul ei 6000 Euro pentru reparații, în timp de Asociația Germanilor din Sânnicolau Mare, emigrați în Germania (HOG Groß-Sanktnikolaus) a donat săptămâna trecută alți 5000 Euro. Și Asociația „Altenhilfe Großsanktnikolaus e.V.“ din Burgkirchen, care întreține de ani buni o colaborare fructuoasă cu Forumul German din Sânnicolau Mare, a promis efectuarea unei donații pentru biserică.
Donații în Lei sau Euro pot fi realizate în conturile următoare, deschise de Parohia Romano-Catolică Sânnicolau Mare:
RAIFFEISEN BANK Sânnicolau Mare
IBAN Lei: RO12RZBR0000060001339359,
IBAN Euro: RO81RZBR0000060002427524,
Bic/Swift: RZBRROBU.
„Biserica Romano-Catolică din Sânnicolau Mare a fost sfințită în anul 1824 și are toate premizele de a fi considerată un adevărat momunemt istoric, cultural, religios și artistic, mai cu seamă pentru că adăpostește adevărate mărturii arhitecturale, arheologice, istorice, artistice, etnografice, religioase, sociale, științifice și tehnice“, ne spune părintele Andó Atilla.
Furtuna de acum două săptămâni a produs pagube și în cimitirul romano-catolic al comunității germane din Sânnicolau Mare: un brad dezrădăcinat, mai multe crengi rupte, circa 10 cruci au fost răsturnate, dintre care 3 sau 4 au fost distruse total – afirmă președinta Forumului German din localitate, cât și părintele Andó. Doamna președinte a Forumului, Dietlinde Huhn, a publicat informații despre aceste lucruri pe pagina de web a cimitirului. O acțiune de voluntariat a condus la curățarea, per ansamblu, a cimitirului în scurt timp, în decurs de câteva zile, fapt relatat și de dl. Peter-Dietmar Leber, originar din Sânnicolau Mare, președintele Asociației Șvabilor Bănățeni emigrați în Germania.
Asociația Germanilor din Sânnicolau Mare, emigrați în Germania (HOG Groß-Sanktnikolaus) și Parohia Romano-Catolică din Sânnicolau Mare adună donații încă de la începutul anului în curs pentru înlocuirea clopotului dedicat Preasfintei Inimi a lui Isus, care datorită unei fisuri, nu mai poate fi folosită încă din 2019 – ne informează președintele HOG, dl. Erwin Gallmann. Costurile turnării noului clopot se ridică la 34.000 Euro, montarea și repararea scheletului pe care sunt fixate clopotele însemnând încă 5000-6000 Euro, ne precizează Pr. Andó. În speranța că fondurile necesare vor fi adunate, noul clopot de 1200 kg va fi comandat în cursul anului viitor. Este în plan și repararea ceasului din turnul bisericii, precum și automatizarea tuturor celor cinci clopote existente. „În 2012 au fost automatizate trei din cele cinci clopote, respectiv cel sfințit în cinstea sf. Fec. Maria, în greutate de 1160 kg, cel sfințit în cinstea sf. Iosif, în greutate de 800 kg și cel sfințit în cinstea sf. Anton de Padova, de doar 380 kg. Clopotul mare, de 1940 kg dedicat sf. Nicolae nu a putut fi automatizat atunci, tocmai din cauza greutății sale. Tot din această cauză a fost și folosit rar, putând supune însuși turnul unor tensiuni deosebite. La ansamblul de clopote se numără și cel sfințit în cinstea sf. Arhanghel Mihail, de 90 kg, care datează din anul 1762, fiind cel mai vechi clopot existent la biserica romano-catolică“, precizează Pr. Andó.
În 2024 vor fi aniversați 200 de ani de la sfințirea bisericii, fapt care constituie un mare jubileul pentru credincioșii romano-catolici, dar și pentru tot orașul Sânnicolau Mare. Repunerea în folosință a întregului ansamblu de clopote ar reda bisericii glasul, prestigiul și ar sublinia caracterul ei de monument al întregii comunități locale.
Clopotul defect va fi dat în custodie orașului Sânnicolau Mare, al cărei primar, dl. Dănuț Groza, dorește să îl expună în spațiul public, primarul prevăzând încă din acest an un ajutor financiar pentru achiziționarea clopotului nou. Angajamentul administrației locale din Sânnicolau Mare vis-a-vis de comunitatea catolică, dar și față de cea germană, locală, nu este una de dată recentă, ci, dimpotrivă multe acțiuni ale Forumului German și ale Parohiei Romano-Catolice fiind încurajate și susținute. În cursul anilor a fost susținută refacerea conexiunii la rețeaua de electricitate a bisericii romano-catolice, precum și achiziționarea de perini electrice pentru băncile bisericii, pentru a oferi mai mult confort în lunile de iarnă.
Astrid Weisz
Foto&traducere&adaptare: Claudiu Călin
Apărut în: Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, Anul 29 / Nr. 7132 București, Joi, 15 iulie 2021, p. 5