Cu ocazia începerii noului an universitar 2019/2020, marți, 15 octombrie 2019, la ora 20.00 biserica parohială Sf. Ecaterina din Timişoara I Cetate s-a umplut de tineri studenți. Cu această ocazie a fost celebrată o Sf. Liturghie pontifical, cu invocarea Duhului Sfânt – Veni Sancte Spiritus  – asupra studenţilor catolici ai urbei noastre. Jertfa Euharistică a fost oferită de către Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara, împreună cu toți respeonsabilii spirituali ai Centrului de Diecezan de Tineret (pr. Tiberiu Szabó, responsabil pentru pastorația tineretului, pr. Daniel Dumitru, paroh de Oravița; pr. Alin Irimiciuc, paroh de Bocșa, prezentă fiind și sr. Erika-Maria, soră mariană de Schönstadt, referent pentru tineret). Au concelebrat mai mulți preoți din oraș și din Aula Episcopală. Tinerii celor două grupuri TEKMEK (tinerii studenți vorbitori de limba maghiară) și grupul Jubilate au colaborat foarte frumos și au pregătit Rugăciunea Credincioșilor, în cadrul căreia au cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru comunitatea lor, pentru viața lor și pentru studiile prezente și viitoare. Pe lângă aceasta, tinerii din corul Juventus Salvator și câțiva membri ai grupului TEKMEK au înfrumusețat musical această Sfântă Liturghie cu vocile lor.
„Am auzit în Evanghelie că Isus nu se sustrage de la a merge la un fariseu, ci îi oferă prietenia sa, vine cu scopul de a-l salva. Însă fariseul îl critică, el poartă un adevărat război în sufletul său, bam ai mult îl și proiectează spre exterior. Fariseul se preocupă doar de exterior, pe când Isus condamnă acest lucru. Acest fapt ne atinge și pe noi; interiorul nostru trebuie transformat în iubire. Asta pentru că vedem că uneori atât noi, cât și foarte mulți alții doresc să fie fotografiați într-o anumită ipostază… Important este ce aveți în interior în inimă.” – cu aceste cuvinte și-a început predica episcopul de Timișoara, pornind de la fragmentul evanghelic al zilei (Lc 11,37-41).
În predica sa, păstorul diecezei i-a îndemnat pe tineri să facă ordine în interior, în inimă, deoarece de acolo pornește totul și așa poți să faci curățenie în întreaga ta viață. Pentru că așa cum suntem în interior, tot astfel de decizii vom lua, căci „din belșugul inimii vorbește gura”. Episcopul le-a atras atenția tinerilor că este important ceea ce ei spun și felul cum se comportă – căci ei au menirea de a-i aduce pe alții la Isus. De aceea trebuie să fie ordine în interiorul lor. La sfârșitul predicii sale E.S. Iosif Csaba Pál i-a îndemnat pe tineri să lucreze mai mult în acest an la interiorul lor, dar și să-l lase pe Isus să lucreze în ei.
După Sf. Liturghie cei prezenți au primit rozarii binecuvântate de Excelența Sa, aceasta și pentru că suntem în luna octombrie, lună dedicată devoțiunii Rozariului și prin rugăciune ajungem mai aproape de Dumnezeu. După aceasta toți studenții au fost invitați la o întâlnire organizată la Centrul Diecezan de Tineret, unde cele două grupuri Jubilate-grupa română, cât și TEKMEK-grupa maghiară, s-au prezentat acelora care încă nu au auzit de ei, dar în special studenților care au început anul acesta anul întâi la facultate. Seara s-a încheiat cu o mică agapă și cu discuții libere. La această discuție toată lumea a avut oportunitatea de a se cunoaște, de a-și forma o mică impresie despre cele două grupuri și de a le cunoaște membrii deja activi.
Fie ca Bunul Dumnezeu să facă să crească cele două grupe, iar tot ce vor face și în acest an să fie spre slava lui Dumnezeu. Mult succes și spor tuturor în toate activitățile!