Ședințele decanale constituie un factor și o posibilitate importantă pentru întărirea comunității preoților dintro anumită parte a diecezei, mai ales a preoților care slujesc în parohii învecinate, întrun decanat. La întrunirea din 21 septembrie organizată de către Parohia Romano-Catolică Ciacova respectiv de către Pr. Dorin Gyula Filip, parohul locului, au participat preoți din două decanate ale Diecezei noastre: Deta și Timișoara. De această dată Pr. Filip a ales o temă nu doar interesantă sau neaștetpată, ci și destul de actuală, un fenomen cu care se pot confrunta atât credincioșii, cât și preoții: Sindromul Burnout, adică sau sindromul epuizarii profesionale. În general, psihologii sunt de părere că setul de simptome caracteristice epuizării apar în special la persoanele a căror profesie implică un grad înalt de responsabilitate și interacțiuni frecvente cu oamenii, cum ar fi medicii, profesorii, preoții și chiar psihoterapeuții. În cadrul ședinței această temă a fost abordată din punctul de vedere al unui medic, mai precis de către d-na doctor Liliana Abrudan, dar și din punctul de vedere al unui preot, Pr. Claudiu Miklós SJ din Cluj-Napoca.
Din prezentarea d-nei doctor Abrudan cei prezenți au putut afla că burnout-ul profesional este un proces lent și îndelungat, care se poate întinde pe durata a câțiva ani. Pot fi afectate persoanele care sunt expuse la un stres profesional de lungă durată, oamenii ambiţioşi, care se implică excesiv la locul de muncă din dorinţa de a se afirma sau din pasiune, care lucrează frecvent peste program şi neglijează alte domenii ale vieţii personale. Totodată acest sindrom poate să apară de exemplu și la persoanele care îngrijesc un membru bolnav al familiei, care necesită supraveghere constantă şi o perioadă lungă de timp.
Părintele iezuit Claudiu Miklós a vorbit și despre dependența de muncă, pe lângă sindromul epuizării, adică despre ceea ce înseamnă a fii workaholic, respectiv despre sindromul Bunului Samaritean (supraimplicare). La finalul prezentării power-point, P. Claudiu Miklós a înșirat câțiva factori și remedii practice pentru evitarea epuizării, de exemplu: Stilul de viață și lipsa de rugăciune / Meditează zilnic pentru cine muncești!; Stresul la muncă / Evită amânările!; Perfectionismul sau „Frica pe tocuri” / Fii creativ și nu uita de hobby!; Emotiile negative / Cere ajutor: rugăciune și prietenie!; Haroshi sau cultura mortală a muncii / Pauzele: nu neapărat lungi și dese… ; Sedentarismul / Mișcare și sport: fii, atlet, nu cotlet!; Mâncatul compulsiv și Junk food / Mănâncă sănătos și când poți, gătește!; Pierderea somnului / Dormi bine!
Ședința decanală s-a încheiat cu o rugăciune și cu agapă fraternă.
Biroul de Presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara